Cu ochii larg deschiși, băiatul mai rămâne o vreme nemișcat. Aerul din cameră s-a răcit brusc. Băiatul apucă pătura cu amândouă mâinile și și-o trage peste cap. Respiră de mai multe ori cu gura deschisă, așa te încălzești, i-a spus mai demult tata, dar foarte curând simte că nu mai are aer. Se descoperă cu un gest smucit și atunci aude din nou același zgomot înfundat. Încremenește, cu brațele întinse peste pătură. Mânecile pijamalei i s-au ridicat deasupra coatelor, brațele îi amorțesc și îi e greu să le miște.
Dacă închid ochii, o să se audă iar, își spune, și așa se și întâmplă, chiar în momentul în care clipește. Băiatul se ridică în capul oaselor și întoarce încet capul. Sora lui mai mică doarme în patul de alături. Are genunchii strânși la piept și pisicuța roz pe care o ține cu amândouă mâinile îi acoperă jumătate din față. Băiatului i se pare că zărește o licărire în ochii animalului de pluș și își ferește privirea.
Nu-și dă seama de unde vine zgomotul, de undeva dinspre ușă, dar poate că e ceva în apartamentul vecinilor sau pe casa scărilor. Ușa de la intrare se încuie întotdeauna, mama lui o verifică și pune lanțul înainte să meargă la culcare, așa că n-are cum să fie de la ei din casă. Iar în noaptea asta cu atât mai puțin. Tatăl lui e plecat cu treabă și nu se întoarce decât peste câteva zile, iar în astfel de perioade mama e mai atentă decât de obicei. Toate se întâmplă altfel. Mama le pregătește de cină ce le place lor, mănâncă toți trei mai devreme, îi lasă să se uite la mai multe desene animate cât timp ea își face unghiile sau își pune părul pe bigudiuri. Apoi merg cu toții la culcare, chiar și mama, care de obicei se culcă ultima. Să ne trezim mâine dimineață binedispuși, așa le spune ea de fiecare dată.
Inima îi bate în urechi. Poate că asta era, o fi dormit pe partea stângă și nu și-a dat seama. I-a spus bunica să fie atent să nu apese pe inimă și uite că n-a fost.
Dă să se întindă când îl aude din nou. Același sunet care acum se repetă. O dată, de două ori. Se ghemuiește și-și cuprinde genunchii cu brațele. Sub pătură e cald. O dată, de două ori, de trei ori. Nu-și amintește să fi auzit astfel de sunete. Nu seamănă cu nimic din ce știe. Se aude acum mai aproape. În apartament e ceva. Sau cineva.
Are nevoie să meargă de toaletă. Dacă tatăl lui ar fi fost acasă, n-ar fi fost nicio problemă, dar acum nu îi vine să iasă din cameră. Se așază pe marginea patului și strânge din fese așa cum l-a învățat tata. Aruncă o privire către celălalt pat. Sora lui doarme în aceeași poziție. La fel și pisica. Ezită un moment, dar apoi se ridică și se îndreaptă spre ușă. O deschide, se oprește și ascultă. Din dormitorul părinților nu se aude nicio mișcare. Inima îi bate foarte repede, iar nevoia de a urina este tot mai intensă. Mâna îi e transpirată, o simte cum alunecă pe clanță. Face un pas spre baie, dar aude iar zgomotele, vin de undeva din direcția opusă, dinspre camera de zi.
Sub tălpile goale, parchetul a devenit dintr-o dată foarte rece. Își aduce aminte că odată, când au fost în pădure la cules de ciuperci, tata i-a spus că lemnul e cald și că, dacă vrea să se odihnească, să se așeze pe o buturugă, nu pe o piatră. Oare ce ar face tata dacă ar fi acasă?
Băiatul face câțiva pași, holul e lung, la capăt se află ușa de la intrare, iar în stânga ei, camera de zi. Dintr-o dată, se aud niște bufnituri. Copilul tresare, poate a intrat un hoț, vrea să ne fure lucruri din casă, poate chiar să ne omoare. Prin fața ochilor îi trec în viteză imagini din niște filme pe care le-a văzut când au rămas singuri cu mătușa, sora tatălui. O destrăbălată, așa zice mama lui de fiecare dată când vorbesc despre ea, dar apoi o cheamă să stea cu ei, cu copiii, să mai ieșim și noi, doar n-o să stăm toată viața după fundul lor. În filmele alea erau oameni ciudați, dar nu chiar ca niște monștri, care umblau ciudat și aveau capul strâmb. Omorau oameni fără niciun motiv. Voiau să intre în casă peste ei, numai așa, să le facă rău. Poate au venit și la ei în bloc, că e ultimul de pe alee, chiar sub pădure, unde nu au voie să se ducă singuri.
Băiatul începe să tremure și se întoarce în cameră de unde își ia pătura și și-o pune peste umeri. I se pare că îi vâjâie capul ca atunci când au fost la mare și din senin s-a pornit un vânt puternic, care a luat nu știu câte umbrele, mingi de plajă și colaci. La fel simte și acum, un aer rece ca un vânt mic care se încolăcește în jurul lui, începând de la urechi, coboară pe gât și se rotește repede, tot mai repede, în jurul pieptului. I se pare că aude voci, niște șuierături, poate doar niște șoapte. Își pune pătura peste cap și și-o trage mult pe frunte.
Înaintează cu pași mici, ajunge în dreptul băii de serviciu, aude un susur, n-are rezervorul reparat, mama i-a spus de nu știu câte ori lui tata să-l repare, consumă fără rost, chiar ne dau banii afară din casă? Dar tata nu are timp, el are treabă, merge să facă bani. Mama e coafeză, dar nu se vede, cel puțin așa zice tata. Băiatul nu știe ce ar trebui să se vadă.
Zgomotele se opresc din când în când, parcă cineva ar repara ceva la canapeaua din camera mare, că și aia ar trebui schimbată, să ne luăm una nouă, un colțar, ceva, sau măcar să schimbăm tapițeria. Mama i-a făcut o husă. E foarte frumoasă, cu flori mari, de toate culorile.
Băiatul se apropie încet de camera de zi, pipăie peretele cu buricele degetelor, e aspru, șterge cu un gest prelung ușa dulapului de pe hol și ajunge aproape de cuier, imediat lângă ușa de la intrare. Ochii îi sunt ațintiți asupra bucății de geam din mijlocul celeilalte uși. Tresare brusc când vede o umbră îndărătul geamului. Nu știe să fie ceva de valoare acolo, dar mama mai are ascunși bani, hârtii de o sută sau de cincizeci. Odată, sora lui a luat halatul de mătase al mamei, chiar dacă știe că nu are voie să umble cu lucrurile ei, și a găsit în buzunar cinci hârtii de o sută. I le-a dat lui, iar el le-a pus la loc și a pus la loc și halatul.
Zgomotele s-au întețit, cel care a intrat vrea să spargă peretele sau poate vrea să facă o gaură în parchet, poate că acolo avem o ascunzătoare. Mama zice mereu că tata își ține din bani, că nu-s toți, nu cât știe ea că ar trebui. Băiatului îi vin toate astea în minte acum, poate sunt bogați și au fost urmăriți, poate nu sunt oamenii ăia ciudați, poate e un criminal sau unul din ăia fără Dumnezeu, cum zice bunica. Nici el nu are un dumnezeu și nu îi e clar de unde ar putea face rost.
Se gândește la sora lui, dintr-o dată i se face frică că ea s-ar putea trezi și ar începe să țipe, atunci sigur ar fi morți toți. Mama se pare că nu a auzit nimic, nu mișcă nimic în dormitor, așa face uneori și după-amiaza, închide ușa și strigă la ei să nu o deranjeze sub niciun motiv, că ea trebuie să se odihnească, stă toată ziua în picioare, nu ca alții care își fac treaba din cur, stau culcați și îi mai încalecă cineva, dacă au noroc. El nu prea are. I-ar fi plăcut și lui să călărească, are o colegă care merge la călărie și le face în ciudă colegilor cu asta.
Lanțul nu e pus. Dincolo de geam, umbra se mișcă. Lanțul nu e pus. Lanțul nu e pus și în camera mare este cineva.
Băiatul vede cu groază cum o pată întunecată acoperă tot geamul și clanța începe să coboare încet de tot. Pe linoleumul din hol se prelinge o fâșie îngustă de lumină de la stâlpul din spatele blocului. Copilul își strânge capul între umeri, n-are unde să se ascundă, nu e nimic pe hol în afara cuierului din spate. Vede paltonul lung al mamei, peste care mai sunt și alte haine, și se strecoară între faldurile încăpătoare. Apucă să vadă că fanta de lumină se întinde tot mai mult, iar prin deschizătura ușii ies niște degete osoase cu unghii lungi și închise la culoare. Închide ochii și strânge puternic pleoapele. Urechile nu și le poate închide și aude un târșâit care se apropie tot mai mult. Șșș, aude, șșș. Creatura care le intrase în casă scotea din când în când niște sunete prelungi.
Băiatul încearcă să nu se miște și să nu facă niciun zgomot, dar îl trece rău la baie. Strânge iar din fese, dar e deja prea târziu, simte căldura lichidului care se scurge de-a lungul picioarelor și de acolo în tăvița pentru pantofi de sub cuier. Oare până unde poate merge ghinionul, tăvița e dintr-un metal subțire și clipocitul se aude clar. Băiatul își ține respirația, speră să nu-l fi auzit nimeni, dar se înșală. Cele câteva clipe de tăcere par că nu se vor termina niciodată.
Băiatul ascultă crispat cum cineva umblă la încuietoarea de la intrare și, cu un efort de care nu se credea în stare, deschide ochii și privește prin crăpătura îngustă dintre părțile din față ale paltonului. Pe ușa întredeschidă intră puțină lumină de pe casa scărilor și vede un gest cunoscut, așa își trece și mama lui mâna prin păr. E o femeie, băiatul nu o recunoaște. Alături mai este cineva, o siluetă înaltă și cocoșată, care se apleacă asupra ei înainte să iasă pe ușă. Cum au ajuns în casa lor? Ce vor să le facă? Își fixează privirea asupra femeii, seamănă cu mama, dar ea doarme în capătul celălalt al apartamentului. Copilul vrea să fie sigur și își scoate puțin capul printre nasturii hainei. Ușa de la intrare se deschide pe jumătate, fața femeii se vede mai bine. E mama. Ușurat peste poate, băiatul dă să iasă dintre hainele atârnate.
Femeia vede cu coada ochiului cum, din colțul întunecat acoperit de cuier și de hainele îngrămădite unele peste altele, se dezlipește o siluetă masivă, acoperită cu hainele de lucru ale soțului ei. În dreptul locului în care ar fi trebuit să fie abdomenul se cască o gaură din care o ațintesc doi ochi sticloși, de o luminiscență stranie. O expresie de oroare se așterne pe fața femeii și din gât îi urcă un vaiet animalic. Băiatul se sperie și încearcă să ajungă mai repede la ea, dar alunecă pe metalul ud al tăviței și cade la picioarele ei. Îngrozită, femeia începe să urle și trântește cu toată puterea ușa de la intrare care prinde degetele celui rămas înlemnit în prag, luat total prin surprindere de reacția femeii.
Pe casa scărilor se aude un răcnet cumplit care acoperă țipătul ascuțit al femeii, se rostogolește pe scări și face țăndări somnul tuturor vecinilor.
