Cu Traian Cherecheș. Discuția telefonică din 31 octombrie 2025.
Artă și rană
Obsedat (tu) de (ideea de) rană. Ce am spus eu (dacă îmi aduc bine și mai ales întru totul aminte).
Importanța corelării ideii de artă cu ideea de forensic (care devine astfel, prin alipirea lui de noțiunea de artă, "forensic" și în raport cu arta, cu a afla ce este/cum trebuie abordată arta: ca metodă forensic).
Forensic: investigații criminalistice cu metode științifice pentru a dovedi și a explica public o crimă în fața unei curți de justiție.
Adjectiv:
- referitor la sau denotînd aplicarea metodelor și tehnicilor științifice în investigarea infracțiunilor: "caută dovezi criminalistice"; care acordă o mare atenție detaliilor; foarte precis;
- referitor la instanțele de judecată: "perspicacitatea lui criminalistică și intelectuală".
Substantiv:
- ansamblu de teste sau tehnici științifice utilizate pentru detectarea infracțiunilor;
- un laborator sau departament responsabil cu testele utilizate în detectarea infracțiunilor.
Origine:
- din latinescul forensis "în ședință publică, publică", din forum.
Crimă, lege, demonstrație publică, metode științifice. Lege, știință, caracter public. Dezvăluirea și demonstrarea publică cu metode științifice a unor crime (întotdeauna comise în secret și destinate, ideal, a rămîne secrete, de domeniul secretului).
O artă.
Arta.
Rana, de intrare și/sau (cînd este cazul) de ieșire.
Două idei:
- a vindeca, a repara;
- a descoperi și demonstra (cuplu inextricabil) cauza.
Cele două semnificații pot fi separate, poți, adică, să repari, să îngrijești, să vindeci rana și, în paralel, să cauți cauza, să refaci (public-științific) firul cauzal care a dus la producerea rănii; dar cel mai adesea prima o presupune pe a doua: vindecarea nu se poate face (și) fără cunoașterea cauzei și a răufăcătorului.
În același timp o artă (a sluji științific legea în mod public, deschis) - și însăși ideea de artă.
Ritual de trecere
A "face" artă înseamnă a efectua, lăsîndu-te, implicit, tu însuți atras în, ritualuri de trecere. Însăși "execuția" artei, apariția faptelor, actelor sau lucrurilor de artă, ca ritual de trecere - în realitate. După care existența artei, ca percepție, receptare, utilizare, înțeleasă ca serie ritualizabilă, dar imprevizibilă, singulară, de ritualuri de trecere (dintr-un "stadiu" în altul). Arta devine - adică, neapărat, noi împreună cu ea și cu ajutorul ei. Arta ne "poartă", dar din poartă în poartă, din trecere în trecere, de la o trecere la alta. Arta este ceea ce trece tocmai pentru a face să treacă, pentru a ne petrece. Arta "contemporană", ideea de flux al artei și de "consum" de artă. Arta trebuie să fie permanentă doar ca efemeră, adică trecînd pentru a ne face să trecem - dar în mod ritualic, ritualizat, evolutiv. A trece pentru a crește, pentru a deveni.
Arta-chip
Și: artă dă inevitabil chip, "facializează" (Deleuze-Guattari), produce măști. Personalizează și personifică, pentru a produce partener, ca dușman sau ca aliat. Individualizează, produce entități, actanți sau "actori" (în sensul reticular al lui Bruno Latour). Dar individul înțeles nu ca insulă (dată, care s-ar agrega apoi cu altele, păstrîndu-și insularitatea, izolarea), ci doar individuat și transindividuat ca "nod de rețea" sau (iluzie, senzație, aparență de) "portret în peisaj" (acolo unde mediul, țesătura, țesutul care sîntem cu toții capătă chip, dar doar în mod artistic, ca artă, prin artă). Arta: tactică de individualizare, personalizare și personificare a Celuilalt, a lui Altul ca mască a "fenomenelor" care trebuie combătute (deci în primul rînd identificate, observate, conturate: obiectificate) sau ca personaje cu care ne-am putea chiar alia.
Arta este inevitabil "figurativă", în sensul că figurează, produce, structurează ca figură (formă/fond etc.), dă, cum spuneam, chip intelectual, inteligibil - pentru a putea combate în primul rînd prin înțelegere.
Arta: tactică clinică de/prin figurare.
Adică despre "instrumentalitatea" și utilitatea (etico-pragmatică, moral-intelectual politică: agent integrator-uman) a artei.
Artă și rană
Obsedat (tu) de (ideea de) rană. Ce am spus eu (dacă îmi aduc bine și mai ales întru totul aminte).
Importanța corelării ideii de artă cu ideea de forensic (care devine astfel, prin alipirea lui de noțiunea de artă, "forensic" și în raport cu arta, cu a afla ce este/cum trebuie abordată arta: ca metodă forensic).
Forensic: investigații criminalistice cu metode științifice pentru a dovedi și a explica public o crimă în fața unei curți de justiție.
Adjectiv:
- referitor la sau denotînd aplicarea metodelor și tehnicilor științifice în investigarea infracțiunilor: "caută dovezi criminalistice"; care acordă o mare atenție detaliilor; foarte precis;
- referitor la instanțele de judecată: "perspicacitatea lui criminalistică și intelectuală".
Substantiv:
- ansamblu de teste sau tehnici științifice utilizate pentru detectarea infracțiunilor;
- un laborator sau departament responsabil cu testele utilizate în detectarea infracțiunilor.
Origine:
- din latinescul forensis "în ședință publică, publică", din forum.
Crimă, lege, demonstrație publică, metode științifice. Lege, știință, caracter public. Dezvăluirea și demonstrarea publică cu metode științifice a unor crime (întotdeauna comise în secret și destinate, ideal, a rămîne secrete, de domeniul secretului).
O artă.
Arta.
Rana, de intrare și/sau (cînd este cazul) de ieșire.
Două idei:
- a vindeca, a repara;
- a descoperi și demonstra (cuplu inextricabil) cauza.
Cele două semnificații pot fi separate, poți, adică, să repari, să îngrijești, să vindeci rana și, în paralel, să cauți cauza, să refaci (public-științific) firul cauzal care a dus la producerea rănii; dar cel mai adesea prima o presupune pe a doua: vindecarea nu se poate face (și) fără cunoașterea cauzei și a răufăcătorului.
În același timp o artă (a sluji științific legea în mod public, deschis) - și însăși ideea de artă.
Ritual de trecere
A "face" artă înseamnă a efectua, lăsîndu-te, implicit, tu însuți atras în, ritualuri de trecere. Însăși "execuția" artei, apariția faptelor, actelor sau lucrurilor de artă, ca ritual de trecere - în realitate. După care existența artei, ca percepție, receptare, utilizare, înțeleasă ca serie ritualizabilă, dar imprevizibilă, singulară, de ritualuri de trecere (dintr-un "stadiu" în altul). Arta devine - adică, neapărat, noi împreună cu ea și cu ajutorul ei. Arta ne "poartă", dar din poartă în poartă, din trecere în trecere, de la o trecere la alta. Arta este ceea ce trece tocmai pentru a face să treacă, pentru a ne petrece. Arta "contemporană", ideea de flux al artei și de "consum" de artă. Arta trebuie să fie permanentă doar ca efemeră, adică trecînd pentru a ne face să trecem - dar în mod ritualic, ritualizat, evolutiv. A trece pentru a crește, pentru a deveni.
Arta-chip
Și: artă dă inevitabil chip, "facializează" (Deleuze-Guattari), produce măști. Personalizează și personifică, pentru a produce partener, ca dușman sau ca aliat. Individualizează, produce entități, actanți sau "actori" (în sensul reticular al lui Bruno Latour). Dar individul înțeles nu ca insulă (dată, care s-ar agrega apoi cu altele, păstrîndu-și insularitatea, izolarea), ci doar individuat și transindividuat ca "nod de rețea" sau (iluzie, senzație, aparență de) "portret în peisaj" (acolo unde mediul, țesătura, țesutul care sîntem cu toții capătă chip, dar doar în mod artistic, ca artă, prin artă). Arta: tactică de individualizare, personalizare și personificare a Celuilalt, a lui Altul ca mască a "fenomenelor" care trebuie combătute (deci în primul rînd identificate, observate, conturate: obiectificate) sau ca personaje cu care ne-am putea chiar alia.
Arta este inevitabil "figurativă", în sensul că figurează, produce, structurează ca figură (formă/fond etc.), dă, cum spuneam, chip intelectual, inteligibil - pentru a putea combate în primul rînd prin înțelegere.
Arta: tactică clinică de/prin figurare.
Adică despre "instrumentalitatea" și utilitatea (etico-pragmatică, moral-intelectual politică: agent integrator-uman) a artei.