"Motorul motivațional al mamiferelor este cel care ne scoate în fiecare zi din pat, sau din cuib, sau din grotă, pentru a ne aventura mai departe în lume." (Emily Yoffe, Revista Slate)
Pe parcursul celor 3 săptămâni în care mi-am monitorizat folosirea telefonului am observat că folosirea acestuia și a aplicațiilor specifice depinde foarte mult de perioada în care te afli. Eu am făcut experimentul între 1 și 22 martie 2025, o perioadă foarte aglomerată pentru mine, în care repetam la 2 proiecte în paralel și seara aveam spectacole. Acest ritm de viață se oglindește puternic și în folosirea telefonului. Aplicații precum WhatsApp, Google Calendar, Google Chrome și Youtube erau tot timpul pe primele locuri. WhatsApp de obicei pentru comunicări de program, disponibilități etc. Google Calendar, evident, pentru calendar, iar Google Chrome și Youtube foloseam în pauze, ori să îmi odihnesc mintea, ori să ascult muzică. În mod normal WhatsApp și Google Calendar nu sunt aplicații pe care le folosesc prea mult. Nu schimb cu nimeni, în afară de prietena mea, mai mult de 4 mesaje și de fapt, spre rușinea mea, sunt cunoscut pentru faptul că nu răspund la telefon. Simt deci într-un fel că datele acestui experiment nu mă reprezintă sută la sută. Aveam uneori chiar senzația că mint, sau că par ceva ce nu sunt, pentru că dacă aș fi făcut experimentul în vacanța de vară statisticile mele zilnice de folosire, și cele temporale, și cele de scop, ar fi arătat complet altfel. În același timp, tocmai faptul că datele nu mă reprezintă sută la sută, m-a făcut să observ că telefonul îmi oglindește viața. Devine ce am eu nevoie ca să funcționez într-o anumită perioadă. Se mulează pe nevoile mele. Dacă lucrez mult folosesc aplicațiile X, iar în vacanță aplicațiile Y. Dacă am o perioadă bună psihic folosesc aplicațiile X, dacă nu, aplicațiile Y. Telefonul și internetul sunt atât de integrate în viața noastră de zi cu zi, încât reflectă instant felul în care ne simțim, nevoile noastre, dorințele noastre etc. Telefonul, chiar dacă el ca obiect în spațiu fizic are o formă foarte concretă și fixă, devine ce avem noi nevoie să fie, capătă forma instrumentului ideal în fiecare situație, pentru că ceea ce conține este extrem de fluid. Nu cred că observasem această maleabilitate, această versatilitate atât de puternic înainte de face acest experiment.
Dacă las deoparte aplicațiile pe care le-am folosit în scopuri profesionale pe perioada experimentului, cele mai folosite aplicații rămân Google Chrome și Youtube. Nu folosesc Social media, ceea ce poate sună bine, dar asta nu înseamnă că nu sunt dependent de internet. Timpul pe care alții îl petrec scrollând pe Instagram, Tik-Tok și altele, eu îl petrec pe Google Chrome și pe Youtube căutând lucruri. Dacă deschid istoricul meu din browser, nu pot să nu mă mir cum am ajuns pe unele site-uri și de ce. Sunt lucruri aleatorii, chiar dacă sunt oarecum din zonele mele de interes generale. Muzică, reparații, proiecte DIY și Sporturi. Există și unele căutări care sunt din complet alte zone: sănătate, liga bănățeană, numele unei personalități istorice pe care l-am citit pe o plăcuță de stradă și nu știu cine e etc. Uneori se creează un șir lung de link-uri pe același subiect pe care îl descopăr într-o sesiune din asta de căutare. Se mai întâmplă să deviez de la lucrul pe care voiam de fapt să îl caut și să încep să caut ceva la ce nu m-am gândit niciodată înainte, lăsându-mă purtat de valurile internetului. Ceva mă incită la procesul acesta de căutare. Senzația pe care o am când mă așez în fața unui Search Engine se simte ca o mică superputere. Mă simt ca un surfer mic în fața oceanului monstruos de informații, gata să-l îmblânzească, călărind pe linkurile lui. Simt că îmi oferă puțin mai multă autonomie (cel puțin percepută) față de un feed de Facebook sau Instagram pentru că eu pot decide ce caut, cât timp caut, ce surse folosesc și ce site-uri prefer. Devine o activitate în sine iar conform DEX poate fi numită chiar un hobby, iar la fel ca la orice alt hobby, practicarea acestuia, descoperirea unei informații noi, fie ea utilă sau inutilă, dar vag interesantă, eliberează dopamină. Chiar acum, în timp ce scriu acest eseu am 21 (nu exagerez, le-am numărat) de tab-uri deschise cu diverse articole sau clipuri explicative pe acest subiect.
Această plăcere de a căuta și a descoperi este de fapt un instinct primitiv de supraviețuire. Jaak Panksepp, un neurolog de la universitatea din Washington și inventatorul termenului de neuroștiință afectivă, a condus diverse experimente pe șobolani prin care a descoperit ceea ce el numește sistemul de căutare (Seeking system), un sistem care face animalele și oamenii să caute și să obțină diverse informații pentru a supraviețui, eliberând dopamină la fiecare informație nouă obținută. Acest sistem este responsabil pentru curiozitatea noastră și în același timp pentru evoluția noastră ca specie. De fiecare dată când mamiferele își explorează mediul se declanșează dopamină. Toate acestea sună foarte asemănător cu "sistemul de recompensă", care este menționat destul de des în legătură cu felul în care folosim Internetul și telefoanele în prezent, doar că există o diferență destul de semnificativă. Sistemul de recompensă se bazează pe plăcerea pe care o simțim la împlinirea unei activități pe când în sistemul de căutare, plăcerea este căutarea în sine. Cu alte cuvinte, în sistemul de căutare a lui Jaak Panksepp, procesul contează, nu rezultatul.
"Terminologia generică a termenului "recompensă" pentru recompensa de autostimulare este ambiguă din punct de vedere psihologic. În prezent, se înțelege din ce în ce mai mult că acest "sistem de recompensă" nu generează plăcere senzorială, ci mai degrabă o dorință psihomotorie de a obține resurse care pot genera plăcere și, de asemenea, pot ajuta la evitarea diferitelor forme de suferință." (Jaak Panksepp, The Archeology of the mind, tradus cu Google Translate)
Întâlnirea acestui sistem de căutare, pe care îl purtăm în noi cu toții, cu Internetul și mai ales cu Search Engine-ul merg mână în mână. Instinctul nostru primitiv de a descoperi mediul înconjurător în lumea reală, se va lovi inevitabil de o limită fizică. Oricât de curios ai fi, există o distanță maximă pe care o poți parcurge într-un timp limitat. Există niște limite fizice de spațiu și de timp și cum majoritatea lucrurilor de la mama natură sunt echilibrate, aceste limite corespund mai mult sau mai puțin cu limita creierului nostru de a procesa informații. Mai ales când vine vorba de lucruri diferite. Să presupunem că nu exista internetul. Pe tărâmul fizic nu pot fi și în magazinul de biciclete și la plajă, citind și despre Iancu de la Hunedoara, fără a depune un efort considerabil, care ar face întreaga experiența neplăcută și întreg procesul de căutare ineficient. Pe tărâmul digital însă, nu există această limită. "Search engine-ul", un sistem practic infinit de căutare de informații, gratuit și lipsit de limite spațiale temporale și chiar și morale, ne oferă posibilitatea de a obține informații despre orice subiect, oricând, oriunde am fi. Nu este nimic neobișnuit să ai 10 tab-uri deschise în browser, fiecare pe un subiect complet diferit. "Search engine-ul" ne hiper-satisface sistemul de căutare, așa cum e descris de Jaak Panksepp. Plăcerea și nevoia de a ne explora mediul înconjurător se manifestă online, iar la fel ca multe alte lucruri, într-un mod exacerbat. Search engine-ul vine de asemenea cu un anumit grad de intimitate care cred că poate schimba dinamica explorărilor noastre. Anonimatul online face ca anumite inhibiții pe care le-am fi avut în căutările din viața reală să dispară, protejându-l pe cel care caută de stigmatul social care apare o dată cu anumite subiecte. De exemplu, ar fi mult mai greu să explorezi și să te informezi despre droguri și substanțe psihoactive în viața reală. Majoritatea adolescenților cred că ar prefera să nu se informeze deloc, decât să își întrebe părinții sau pe oricine altcineva. La fel și în cazul preferințele sexuale, probleme de sănătate etc., lucruri pentru care unii oameni s-ar putea simți judecați sau expuși, dacă le-ar explora în viața reală.
Motivul pentru care survolăm ore întregi internetul pe subiecte aleatorii este același motiv pentru care omul a ajuns pe lună sau la polul nord. Este sistemul de căutare, curiozitatea naturală cu care se nasc mamiferele, care ne face să supraviețuim, care ne recompensează cu dopamină pentru explorarea și descoperirea fiecărui amănunt nou. Rămășițele Vânător-culegătorului s-au întâlnit cu Search Engine-ul. Un instrument monstru pentru a-l satisface, un tărâm infinit de informații despre care nu știai că ai nevoie, pe care îl poți explora oricând, oriunde, fără să îți obosești alt mușchi decât cel al degetului mare.
"Greu de rezistat. Acesta este modul în care mulți dintre noi vedem internetul. El oferă întotdeauna o surpriză sălbatică, fremătând de noutăți spectaculoase, statistici, mesaje personale și divertisment. Dovezi copleșitoare indică acest lucru: O combinație a livrării rapide, a explorării oportunităților, a informațiilor neașteptate și a recompenselor intermitente creează un mediu seducător și captivant și, pentru unele persoane, cu totul irezistibil. Acum, să adăugăm design-ul aplicațiilor, anunțurilor, jocurilor și site-urilor de pe rețelele sociale - alertele, notificările, luminile și alte declanșatoare vizuale care ne atrag atenția ca niște apeluri primitive de împerechere." (Mary Aiken, Cybereffect)
Dacă pornim de la ideea că Internetul este un univers stilizat în universul nostru real, o societate paralelă înțesată în societatea noastră, cred că putem compara evoluția raportării noastre la internet cu evoluția raportării noastre la natură și mediul înconjurător. La început vânători-culegători digitali, nomazi, căutând și descoperind cu fiecare click, cu fiecare tastă, lumea înconjurătoare plină de linkuri, poze și clipuri. Internetul este văzut de unii ca fiind continuarea mișcării hippie din anii '60. Un spațiu liber unde fiecare poate fi ce își dorește și cum își dorește. Un spațiu liber, fără sisteme de putere. Există chiar și o declarație de independență a internetului scrisă de John Perry Barlow în 1996. Vânăm, încă din fața calculatorului, informații simple dar specifice cum ar fi tutoriale sau rețete, articole de știri și mail-uri. Suntem într-o constantă explorare a acestui spațiu. În 2006 apare Facebook cu Newsfeed-ul. Începem să devenim agricultori, ne așezăm la casele noastre, ne facem conturi. Nu mai suntem nomazi, nu mai trebuie să ne deplasăm ca să găsim resurse, pentru că am plantat grâu și pentru că avem găini. În 2016 apare algoritmul. Nu numai că nu ne mai deplasăm voit către resurse, dar nici măcar nu le mai alegem. Consumăm ce ne este dat.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului diss://connected inițiat și organizat de Asociația Frilensăr.ro și co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național - AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.