Alegeri la București. În primul rînd, Capitala nu este un sector mai mare. Și nu este nici doar un oraș mare (sau mai mare), ci singurul mare oraș din România.
Totul începe deci cu definiția, cu schimbarea definirii orașului. Conceptul de mare oraș apare, evident, și în sens negativ (ca șoc), în secolul al XIX-lea. Cel mai echilibrat, ca analiză istorică, l-am întîlnit la Georg Simmel. Dar și la alții. Dar pentru început atît: BUCUREȘTIUL (sau de fapt la plural, cum și este: BUCUREȘTII) NU ESTE (SUNT) UN SECTOR MAI MARE. Și oroarea de a tot vorbi de "gospodărie", "gospodar", "a gospodări": UN MARE ORAȘ CA BUCUREȘTIUL NU ESTE O GOSPODĂRIE, ADICĂ CEVA AL CUIVA, o ogradă, o afacere "de familie" (politică), cum este acum (și de mult).
O să încep să mă uit pe programele candidaților la PMB - dacă există și așa ceva - să văd dacă apare și altceva decît, în cel mai bun caz, vorbe goale, dar orientate după cum bate vîntul, adică după ureche și doar pentru urechi. Trebuie să le cerem candidaților chestii precise: nu doar intenții, ci cifre, locuri, termene, suprafețe etc. Angajamente. Stricte. Și mai ales viziune. Nouă. Nu (doar) gestionare a crizei (permanente, construite, lăsate să se "dezvolte"), ci schimbare calitativă și intensională.
Deja îmi pute cît de mici, Doamne, sînt siglele partidelor pe afișele de falși independenți ale candidaților, cum stau ele, chircite, la pîndă, și cît de mari sînt, de fapt, aceste rețele clientelar-mafiote care sînt practic toate partidele aflate la masă, în joc. Și pînă unde ajung, capilar și arterial, cum "inervează" (și enervează) corupția corpul societății. Pentru că știm deja: Corupția e Constituția.
Deci, concret: toată lumea vorbește de trafic, de "regenerare urbană", dar nimeni nu vorbește de reconversia, sau, gramatical-românește spus, de reconvertirea spațiului public, de reîmpărțirea spațiului și de redefinirea și redistribuirea funcțiilor lui.
Altfel spus, nimeni nu are curajul să ia taurul de coarne. Adică nu vorbește de: 1) pietonalizare (sau extrem de puțin), 2) vegetalizare (a spațiilor publice și a clădirilor) și 3) permeabilizare (renunțarea la asfalt în beneficiul altor materiale, poroase, care să permită circulația apei).
Mai nimic, de asemenea, despre pistele ciclabile, care, atenție, trebuie construite tăind nu din trotuare, adică împotriva pietonilor, ci de la circulația rutieră, motorizată: bicicletele trebuie să circule pe drum, pe unde circulă astîzi mașinile și în locul lor (pentru ca acestea să circule tot mai puțin, asta e logica), nu pe unde circulă pietonii (deplasarea pe jos trebuie încurajată, pentru sănătatea tuturor: a oamenilor și a orașului; și pentru fluidizarea circulației: a sîngelul spre creier, pentru o gîndire sănătoasă, și a oamenilor prin oraș).
Am auzit (aproape) un singur lucru de bun-simț: Capitala trebuie să crească, nu se mai poate construi doar înăuntrul limitelor ei actuale, trebuie creată o zonă metropolitană și chiar o regiune, un "district", Ilfovul trebuie să dispară administrativ, este un parazit, o căpușă pe spatele Bucureștiului, pe care îl suge de sînge inundîndu-l zilnic. Reforma administrativă trebuie să înceapă cu Bucureștiul, cu descongestionarea acestuia de cercul de fier - adevărat jug - care îl înconjoară.
Și încă unul: cum va trebui construit, "dezvoltat imobiliar" Bucureștiul de acum înainte. Păi cum? Limitat, nu excesiv.
Rămîn la pîndă.
Totul începe deci cu definiția, cu schimbarea definirii orașului. Conceptul de mare oraș apare, evident, și în sens negativ (ca șoc), în secolul al XIX-lea. Cel mai echilibrat, ca analiză istorică, l-am întîlnit la Georg Simmel. Dar și la alții. Dar pentru început atît: BUCUREȘTIUL (sau de fapt la plural, cum și este: BUCUREȘTII) NU ESTE (SUNT) UN SECTOR MAI MARE. Și oroarea de a tot vorbi de "gospodărie", "gospodar", "a gospodări": UN MARE ORAȘ CA BUCUREȘTIUL NU ESTE O GOSPODĂRIE, ADICĂ CEVA AL CUIVA, o ogradă, o afacere "de familie" (politică), cum este acum (și de mult).
O să încep să mă uit pe programele candidaților la PMB - dacă există și așa ceva - să văd dacă apare și altceva decît, în cel mai bun caz, vorbe goale, dar orientate după cum bate vîntul, adică după ureche și doar pentru urechi. Trebuie să le cerem candidaților chestii precise: nu doar intenții, ci cifre, locuri, termene, suprafețe etc. Angajamente. Stricte. Și mai ales viziune. Nouă. Nu (doar) gestionare a crizei (permanente, construite, lăsate să se "dezvolte"), ci schimbare calitativă și intensională.
Deja îmi pute cît de mici, Doamne, sînt siglele partidelor pe afișele de falși independenți ale candidaților, cum stau ele, chircite, la pîndă, și cît de mari sînt, de fapt, aceste rețele clientelar-mafiote care sînt practic toate partidele aflate la masă, în joc. Și pînă unde ajung, capilar și arterial, cum "inervează" (și enervează) corupția corpul societății. Pentru că știm deja: Corupția e Constituția.
Deci, concret: toată lumea vorbește de trafic, de "regenerare urbană", dar nimeni nu vorbește de reconversia, sau, gramatical-românește spus, de reconvertirea spațiului public, de reîmpărțirea spațiului și de redefinirea și redistribuirea funcțiilor lui.
Altfel spus, nimeni nu are curajul să ia taurul de coarne. Adică nu vorbește de: 1) pietonalizare (sau extrem de puțin), 2) vegetalizare (a spațiilor publice și a clădirilor) și 3) permeabilizare (renunțarea la asfalt în beneficiul altor materiale, poroase, care să permită circulația apei).
Mai nimic, de asemenea, despre pistele ciclabile, care, atenție, trebuie construite tăind nu din trotuare, adică împotriva pietonilor, ci de la circulația rutieră, motorizată: bicicletele trebuie să circule pe drum, pe unde circulă astîzi mașinile și în locul lor (pentru ca acestea să circule tot mai puțin, asta e logica), nu pe unde circulă pietonii (deplasarea pe jos trebuie încurajată, pentru sănătatea tuturor: a oamenilor și a orașului; și pentru fluidizarea circulației: a sîngelul spre creier, pentru o gîndire sănătoasă, și a oamenilor prin oraș).
Am auzit (aproape) un singur lucru de bun-simț: Capitala trebuie să crească, nu se mai poate construi doar înăuntrul limitelor ei actuale, trebuie creată o zonă metropolitană și chiar o regiune, un "district", Ilfovul trebuie să dispară administrativ, este un parazit, o căpușă pe spatele Bucureștiului, pe care îl suge de sînge inundîndu-l zilnic. Reforma administrativă trebuie să înceapă cu Bucureștiul, cu descongestionarea acestuia de cercul de fier - adevărat jug - care îl înconjoară.
Și încă unul: cum va trebui construit, "dezvoltat imobiliar" Bucureștiul de acum înainte. Păi cum? Limitat, nu excesiv.
Rămîn la pîndă.