Alberto Păduraru: Cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți?
Alla / Paula Moldovan (coregrafă, dansatoare): Sunt o femeie în continuă transformare, născută dintr-o curiozitate sinceră și crescută din nevoia de a simți profund. Vin dintr-un spațiu interior în care emoțiile au fost mereu intense, dar nu întotdeauna ușor de înțeles. Cu timpul am învățat să mă ascult, să mă privesc cu răbdare și să-mi transform vulnerabilitățile în resurse.
Astăzi mă îndrept către o versiune mult mai matură a mea, o versiune mai clară, mai ancorată, cu o direcție personală și artistică pe care o înțeleg mai bine ca oricând. Știu ce vreau să trăiesc, ce vreau să explorez, cine vreau să devin.
Procesul Echoes of a Child a schimbat fundamental modul în care mă înțeleg. M-a făcut să reintru în sisteme vechi de comunicare și gestionare a emoțiilor, să mă întorc în copilărie și să-i privesc cu sinceritate pe toți "eu"-ii care m-au format. Acolo am realizat că mă îndrept către o versiune a mea mult mai complexă, mai curioasă, mai vie și profund dornică să exploreze viața în toate formele ei.
Daria Șandru (dansatoare): Sunt Daria, o fată de 21 de ani din Turda, aflată pe drumul spre lumea adulților, un drum în care învăț să mă descopăr și să-mi construiesc locul printre oameni și povești.
Astrid Boală (dansatoare): Mă numesc Astrid Boală și locuiesc în Cluj-Napoca. Direcția mea este să continui să trăiesc emoțiile mele prin dans după cum am făcut-o și până acum.
Emilia Marchiș (dansatoare): Sunt Emilia Ioana Marchiș am 18 ani, peste o săptămână 19, vin poate nu din cea mai bună familie și poate nu din cel mai bun mediu, dar vreau să învăț să evoluez și să nu stagnez, îmi doresc să învăț tot timpul chestii noi și să am curajul să fac lucruri în afara zonei de confort.
Petra Traistă (dansatoare): Mă numesc Petra Traistă, vin din Cluj-Napoca și mă îndrept către scenele mari ale lumii.
Elena Siladi (dansatoare): Mă numesc Elena Siladi, am 10 ani, locuiesc în Cluj Napoca și visul meu este să performez în dans.
Georgiana Maier (consilier dezvoltare personală, trainer): Sunt Georgiana Maier, consilier pentru dezvoltare personală & trainer. Vin dintr-o lume în care am crezut mult timp că mintea trebuie să știe și să explice totul și am pus accent pe înțelegerea rațională a lumii interioare. În ultimii ani am descoperit însă cât de important este corpul în procesele noastre psihologice și am învățat ușor să îl las să vorbească.
Mă îndrept spre o formă mai integrată de prezență, în care mintea, emoțiile și corpul lucrează împreună.
Alberto Păduraru: Care e legătura ta cu dansul? Dar cu muzica?
Alla: Dansul este prima mea formă de explorare. Nu am o zi sau o oră care să marcheze începutul, știu doar că dansez dintotdeauna. Mișcarea a fost mereu felul meu de a vorbi fără cuvinte, modul în care îmi exprim adevărul, chiar și atunci când nu știam să îl formulez verbal.
Muzica este spațiul în care mă dizolv și mă recompun. Este impulsul care îmi trezește corpul, emoția care declanșează mișcarea. Dansul și muzica trăiesc în mine ca două entități inseparabile: muzica întreabă, dansul răspunde.
Daria: Am început să dansez de mică, chiar dacă nu de performanță, dar am simțit mereu o legătură profundă între mine și muzică. Îmi plăcea felul în care corpul meu răspundea la sunet, cum se lăsa purtat de emoție. Muzica m-a însoțit dintotdeauna, de mică auzind muzică prin casă și fiind totodată înconjurată de instrumentele tatălui meu.
Astrid: De când eram bebeluș mersul meu era mai degrabă în pași de dans, de care nu m-am despărțit în nici o etapă a vieții mele. Am început orele de balet la vârsta de doi ani, unde s-a adăugat, în ultimi doi ani și pasiunea pentru dans contemporan. Având ambii părinți muzicieni, am fost întotdeauna înconjurată de muzică.
Emilia: Legătura mea cu dansul este una specială și unică, deoarece pentru mine dansul nu este doar un sport, nu este doar un lucru pe care îl fac când mă plictisesc, este un stil de viață fără de care nu pot trăi. Muzica este pentru mine nelipsită în tot ce fac, mereu trebuie să ascult muzică orice aș face. Fără muzică nu aș mai face nimic.
Georgiana: Muzica pentru mine a fost mereu un limbaj emoțional, uneori spațiu de refugiu, alteori un catalizator al trăirilor pe care nu le puteam numi. Cu dansul, trebuie să recunosc, nu am avut o legătură formală, am fost mereu fascinată de el dar nu mi-am dat voie în viața de adult să explorez până recent. Acum se construiește prin explorare personală această relație și pot spune ca dansul a devenit o formă de a mă conecta la propriul corp și de a asculta ce transmite. E un work in progress.
Petra: Am început dansul la 5 ani, dar mami îmi spune că dansam dinainte să merg. Acum sunt în clasa a șasea la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică "Octavian Stroia". Îmi place foarte mult muzica, mai ales cea clasică. Atunci când ascult muzică, dar mai ales când dansez, mă simt mai conectată la mine.
Elena: Legătura mea cu cele două este una specială, greu de descris în cuvinte deoarece simt muzica, trăiesc momentul și dau frâu liber emoțiilor.
Alberto Păduraru: Prima amintire cu dansul pentru tine?
Alla: Deși nu pot identifica o "primă dată" în care am început să dansez, există o amintire care a devenit sacră pentru mine: primul meu spectacol, când aveam șase-șapte ani, cu mâna în ghips.
Deși aveam mâna ruptă în două locuri, dorința mea de a urca pe scenă era atât de puternică încât profesoara mea m-a lăsat să dansez așa. În momentul acela am înțeles, fără să pot pune în cuvinte, că dansul este esențial pentru mine. Ghipsul nu a fost o limitare, ci o confirmare că, indiferent de situație, faptul că sunt pe scenă, că mă exprim, că povestesc prin corp, e parte din identitatea mea profundă.
Daria: Prima amintire legată de dans e dintr-o sală mică, când aveam cam cinci-șase ani, fiind chiar prima oară când puneam piciorul într-o sală de dans. Țin minte bucuria sinceră cu care am învățat o coregrafie scurtă și senzația aceea pură că dansul poate fi o formă de joacă, dar și de libertate.
Astrid: Prima mea amintire pe care am avut-o cu dansul a fost atunci când am pășit prima dată în sala de balet și am început să dansez. Și de-atunci nu m-am mai oprit.
Emilia: Prima amintire cu dansul pentru mine este atunci când aveam 4 anișori și am mers prima dată la un curs de balet. A fost atât de frumos și îmi doream să fac asta când cresc mare. Uite că viața m-a dus pe alte cărări, dar nu foarte îndepărtate: adică dansul contemporan, fără de care nu mai pot trăi acum. Este în sânge, în vene, peste tot.
Georgiana: Prima amintire cu dansul este de la grădiniță când făceam dans modern și am avut spectacol cu ceilalți copii. Îmi amintesc cum dansam fără intenția de a impresiona pe cineva, fiind mai mult o formă de descărcare dar și de prezență totală.
Petra: Prima amintire concretă cu dansul este de când am început sa merg la operă cu mami, la vârsta de 3-4 ani. Prima amintire în care eu dansam este de când dansam Lacul Lebedelor împreună cu sora mea prin casă, cam pe când aveam 4 ani.
Elena: A fost haioasă îmi doream să merg la balet, deoarece iubeam rochițele acelea... am fost dar nu a fost pe gustul meu, după care m-am îndreptat spre dans modern, mai apoi spre dans contemporan pe care îl ador.
Alberto Păduraru: Cum a fost să iei parte la proiectul Echoes of a Child?
Alla: Pentru mine, Echoes of a Child a fost o experiență extrem de profundă. A trebuit să intru într-un proces de creație intens, care nu s-a manifestat doar fizic, ci și emoțional, psihic și mental. Am fost nevoită să mă întorc în trecut, să reanalizez de unde provin anumite traume, tipuri de atașament, reacții. A fost o formă de autoîntâlnire, uneori dureroasă, alteori revelatoare.
Proiectul m-a pus față în față cu părțile mele pe care nu le explorasem suficient și mi-a oferit un context artistic în care le-am putut exprima autentic. A fost atât provocator, cât și eliberator.
Lucrul cu fetițele din proiect a fost magic. Ele au purtat cu ele o energie atât de pură, atât de stabilă emoțional, încât m-au împins fără să își dea seama să fiu mai puternică. În momentele de lucru împreună, am simțit că văd în fața mea nu doar niște copii, ci mici portaluri către copilul meu interior.
Au existat momente în antrenamente în care, deși în fața mea era o dansatoare mică, eu o vedeam pe "ea", pe fetița cu mâna în ghips, de la primul meu spectacol. Și acel contact a fost aproape hipnotic.
Terapeuta proiectului, Georgiana, ne-a ghidat cu o finețe extraordinară. A reușit să ne țină emoțional într-un spațiu sigur, astfel încât să putem explora vulnerabilități foarte sensibile fără să ne pierdem în ele.
Pe scenă, momentele-cheie, acele câteva secunde suspendate dintre real și memorie, au devenit flashback-uri intense, viziuni ale copilăriei mele. Am retrăit lucruri pe care nu credeam că le mai pot accesa și am reușit să le transform într-o expresie subtilă, artistică, dar profund reală.
A fost un proces în care m-am lucrat pe mine, am lucrat cu copiii, m-am reîntâlnit cu mine și m-am regăsit.
Daria: Proiectul Echoes of a Child mi-a adus multă încredere în mine. A fost o experiență care m-a făcut să mă privesc altfel și să apreciez ce pot oferi. Cel mai frumos a fost să lucrez cu fetele și să învăț câte ceva unic de la fiecare.
Astrid: Pentru mine a fost o experiență care mi-a oferit o altă perspectivă, am înțeles cum este să fii un adevărat profesionist având repetiții zilnic și spectacole săptămânal. A fost și frumos dar și greu.
Emilia: Mi-a plăcut foarte mult! A fost un proiect frumos si sper să mai fie și altele pe viitor, am avut o echipă excelentă. Ne-am înțeles bine si ne-am bucurat împreună de momentele frumoase si de reușite.
Georgiana: Proiectul Echoes of a Child a fost o experiență intensă și transformatoare. În rolul meu de consilier am descoperit cât de puțină atenție oferim corpului nostru și cât de des funcționăm pe pilot automat. Proiectul m-a ajutat să mă reconectez la senzațiile corporale, să observ cum transmitem prin gesturi și mișcări atât de multe și cum dansul devine un sprijin în procesele de vindecare și conștientizare.
Petra: Mi-a plăcut foarte mult să lucrez în cadrul proiectului Echoes of a Child, pentru că am putut experimenta cum e să merg în turneu, să fie nevoie să dansez în spații cu care nu eram obișnuită, pe care nu le cunoșteam, și să dansez în fața unui public variat. Proiectul m-a învățat să fiu mai rezilientă, dar și faptul că împreună putem trece mai ușor peste greutăți.
Elena: Pentru mine a fost o provocare mare, dar totodată o plăcere să lucrez alături de performeri și profesioniști. M-am simțit minunat de fiecare dată pe scenă și am dat totul!
Alberto Păduraru: Trei calități care te definesc.
Alla: Empatia, creativitatea, devotamentul (acea încăpățânare frumoasă care mă face să duc la capăt orice îmi propun)
Daria: Calmul, seriozitatea și punctualitatea.
Astrid: Consider că sunt organizată, muncitoare și tolerantă.
Emilia: Trei calități care mă definesc ar fi: curajul, onestitatea și, cel mai important, bunătatea. Trebuie să ai curaj pentru a încerca lucruri noi și pentru a descoperi noi căi după care te poți ghida in viață. De asemenea, e bine să fii sincer pentru a nu pierde persoanele din jur. Bunătatea cea mai importantă: trebuie să fii bun cu lumea, chiar dacă nu primești înapoi întotdeauna. La un moment dat se întoarce roata... Da, trebuie să ai grijă de oamenii din jurul tău.
Georgiana: Trei calități care mă definesc ar fi: empatia, capacitatea de a crea spații sigure și autenticitatea în relațiile cu ceilalți.
Petra: Trei calități care mă definesc sunt: expresivitatea, inteligența și abilitatea de a învăța limbi străine cu ușurință.
Elena: Calități care mă definesc ar fi: muncitoare, ambițioasă și punctuală.
Alberto Păduraru: Trei defecte pe care le conștientizezi.
Alla: Tendința de a fi prea autocritică, nerăbdarea, dificultatea de a cere ajutor când am nevoie.
Daria: Uneori sunt prea încăpățânată, alteori las prea mult de la mine. Îi pun pe ceilalți pe primul loc și uit de mine, până când apare un moment de cumpănă în care realizez că trebuie să mă regăsesc și să fiu din nou cea mai importantă prezență din viața mea.
Astrid: Mă înfurii ușor (dar nu în mediul profesional). Nu îmi dau seama când oamenii mint. În unele situații nu îmi spun punctul de vedere, deși ar trebui.
Emilia: Unele dintre defectele pe care le am ar fi: frica, lipsa de atenție și emotivitatea. Îmi este frică să spun ceva greșit când sunt cu mai mulți oameni in jur sau să fac ceva greșit. Asta e una dintre cele mai mari frici ale mele. Lipsa de atenție: îmi pierd foarte repede concentrarea și sunt și o persoană foarte emotivă, care pune la suflet orice: plânge mult și își are așteptări mari de la oameni. Uneori asta poate să fie o calitate, dar alteori e un defect. Părerea mea este că de cele mai multe ori este un defect.
Georgiana: Trei defecte pe care le conștientizez și lucrez la ele de ceva vreme sunt: perfecționismul, tendința de a mă implica prea mult și dificultatea de a cere sprijin atunci când am nevoie.
Petra: Trei defecte pe care le conștientizez sunt că sunt: acidă, neîndemânatică, judgemental.
Elena: Printre defecte aș enumera: încăpățânată, perfecționistă și supărăcioasă uneori.
Alberto Păduraru: Ce s-a schimbat între tine-copil și tine-adult? Și ce a rămas la fel?
Alla: S-a schimbat modul în care îmi gestionez emoțiile. Acum le înțeleg mai bine, le pot observa, le pot integra. Am devenit mai responsabilă și mai conștientă de impactul alegerilor mele, de spațiul în care trăiesc și creez.
Ce a rămas la fel este curiozitatea. Și dorința pură de a crea. Copila din mine există în continuare, dar acum are alte instrumente cu care să se exprime.
Prin Echoes of a Child, între mine-copil și mine-adult s-a produs o împăcare reală. Un dialog. O recunoaștere. Fetițele proiectului mi-au dăruit, fără să știe, o esență importantă a copilului meu interior. M-au făcut să observ diferența dintre generații, cât de maturi emoțional sunt copiii de astăzi și cât de multă forță pot transmite.
Pe scenă a avut loc o adevărată întâlnire: eu și fetița de șapte ani. Ne-am confruntat, ne-am îmbrățișat, ne-am respins, ne-am recunoscut. A fost un dans al emoțiilor: iertare, furie, bucurie, nostalgie, acceptare. Și la final, amândouă am înțeles același lucru: că suntem mândre una de cealaltă.
I-am promis copilului meu interior că o voi purta mereu cu mine. Iar ea mi-a șoptit că e în regulă să cresc, fără să o pierd.
Pentru că, în urma acestui proces, am înțeles un adevăr esențial: copilul meu interior a început să devină adult, iar adultul din mine și-a dat voie să devină copil.
Și acum nu mai suntem două versiuni diferite. Suntem una singură, versiunea completă.
Daria: Am mai multă încredere în mine și știu să gestionez mai bine momentele dificile. Totuși, a rămas neschimbată intensitatea și profunzimea cu care simt orice emoție, fie bună sau rea.
Emilia: Cred că în mare parte am rămas la fel, dar probabil mai înțelegătoare și mai selectivă cu oamenii din jur. Când eram mică eram foarte empatică cu toată lumea. Și acum sunt, dar totuși nu cu toată lumea. Prefer să aleg bine persoanele în care am încredere si pe care pot conta, dar în rest... am aceeași pasiune pe care o voi continua până când corpul va spune stop. Pentru că mintea nu va face asta niciodată.
Georgiana: Aș putea spune că s-a schimbat modul în care îmi privesc vulnerabilitatea ca adult, acum o văd ca pe o resursă, nu ca pe o slăbiciune. Ce a rămas este curiozitatea mea de copil și a apărut dorința de a înțelege, explora și de a da sens experiențelor prin emoție și mișcare.
Petra: Simt că înțeleg mai bine de ce anumite persoane te ignoră sau încearcă să se bage în seamă. Am înțeles mai bine stilurile de atașament, despre care mi s-a tot vorbit de la o vârstă fragedă.
Elena: După tot acest proiect cred că am învățat să îmi cunosc mai bine corpul și tipul meu de atașament. Va mulțumesc din inimă!
(foto: Ioana Groza Pop)