Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost foarte simple și la obiect: "Scrieți un text erotic".
De la 9 la 17
Alexandru Ghearasămescu
Alexandru Ghearasămescu
"Prima zi de weekend și diseară e meci". Cu astea două gânduri în minte, Sandu pășește pe gresia caldă a bucătăriei. E liniște în casă, Sandra încă doarme. Doar ceasul de la bunica ei ticăie neobosit pe etajeră. Merge cu grijă, căci nu vrea să piardă momentul lui de liniște. Deschide robinetul chiuvetei, dar doar pe jumătate. Își măsoară din ochi cafeaua de dimineață. Așază ibricul pe ochiul mic.
"Unde erau chibriturile alea?". Nu vrea să folosească aprinderea electrică, e prea zgomotoasă. "După așa o săptămână, să mor dacă nu merit și eu un pic de liniște!". Totul e aranjat. Își aprinde o țigară și privește fără să focalizeze terenurile de tenis din fața blocului. E primul fum pe care îl trage fără nevoia să se calmeze sau fără să încerce să nu omoare pe cineva. "Doamne, ce săptămână!". O vreme rămâne nemișcat, sprijinind tăcut tocul ferestrei și împingând fumul țigării prin plasa de țânțari. "E bine! Mai e un pic și fierbe și apa". Privirea îi cade pe bolul lui Botic. E gol. Știe că dacă îi pune mâncare o să apară imediat. "Doar să nu o trezească pe Sandra". Se simte vinovat și egoist, așa că deschide fără zgomot ușa dulapului unde țin mâncarea umedă. "Un plic, atât". Nu a terminat de stors conținutul, că în cadrul ușii a apărut stăpânul casei. Botic e motanul Sandrei, are aproape zece ani și niciun testicul. "Bine, singurul purtător de coaie în casa asta e ea. Noi doi, prietene, suntem pentru execuție". Apa fierbe. Ca de obicei, pune două lingurițe de cafea și un strop de lapte. "Ia să vedem ce se mai întâmplă în grupe". Picior peste picior, pe scaunul lui, cu ceașca lui de cafea, cu ochii în telefon. "Eh, abia acum e bine". Botic pare și el mulțumit. De afară se aud loviturile rachetelor de tenis și gâfâielile ritmice. "Cred că e turneu".
Întors, cu ochii la telefon nu o vede pe Sandra în cadrul ușii. Poartă un tricou lălâi, mult prea mare pentru ea, și are fața ei de somn.
- Ia uite ce am eu aici.
Ceva din tonul ei nu-i place. Ar fi preferat să se poată bucura de liniște. Întoarce capul cu o schiță de zâmbet. Atâta e în stare și o vede pe Sandra cu un surâs cât toată fața. E greu să vadă și altceva.
- Aici tontule!, și îi indică cu privirea mâna ei stângă. Câteva secunde nu înțelege despre ce este vorba, apoi vede mișcarea lentă și ritmică. Arătătorul și degetul mare parcă transmit ceva prin codul morse. Se apropie și se depărtează. Par lipicioase. Chiar se lipesc și sunt ținute împreună de ceva de consistența albușului de ou.
- Știi ce înseamnă asta, nu?".
Știa.
- Hai, am luat și temperatura. Începe!
Sandu știa ce începe: săptămâna de foc, 9-17, cu orele de aur. De doi ani jumătate trăiește în coșmarul ăsta.
- Haide ce mai aștepți? Eu scot vitaminele, tu dă-i drumul.
Sandra deschide ușa unui dulap de unde începe să scoată cutiuțe ca de ceai și mai multe flacoane.
- Uite, le pun pe toate aici. Să fie la îndemână.
Le aliniază ordonat pe fiecare. Ceai din măceșul călugărului, trifoi roșu și câteva pungulițe desigilate, la stânga. Apoi în dreapta, pentru el, colții babei, brânca ursului, maca, suplimente și ceva vitamine.
- Sandule, tu mă auzi? Gata, suntem în fereastra de oportunitate! Hai odată!
"Fereastra de oportunitate. Zici că sunt la NASA și lansez sateliți, doamne iartă-mă". Dar gândul nu-i părăsi buzele.
- Ia odată telefonul ăla! Îți dau trei minute și apoi te aștept în dormitor.
O privește întorcându-i spatele în tricoul ei prea mare și prea purtat. Oftează așa cum un meseriaș ar face-o, dacă ar trebui să înlocuiască o țeavă spartă în perete. Cu ochii în ecranul negru al telefonului, se întreabă de ce face asta. N-are un răspuns, dar nu vrea să mai audă încă o dată vocea Sandrei. Pin-ul, apoi Google, mod incognito. "Doamne, dar nu mai e adolescent să se ascundă". Pornhub. Mia Khalifa. Pune telefonul pe masă, sprijinit de ceașca de cafea aproape plină.
- Are ceva dacă e de floare?, strigă către Sandra.
- N-are ce să aibă, dar nu pune mult, îi auzi replica venind din dormitor.
Nu se mai întâlnise cu Mia de o lună și atunci tot pe fugă. Lăsă filmulețul să ruleze și se ridică către blatul de bucătărie. Din primul sertar cu glisieră, scoate o sticluță cu pulverizator. "Ulei de floarea soarelui cu busuioc și ierburi aromate pentru salată", citește pe etichetă. "Și nu numai" își spuse. Pantalonii largi, cadrilați, coboară sub genunchi, iar fesele păroase se lipesc acum de imitația de piele a scaunului. Mia îi pare în formă, dar altcineva are nevoie de încurajări. "Hai, micuțule! Hai sus! Hai, că avem treabă". Glasul lui Sandu e o rugăminte plină de empatie, ca pentru un prieten pe care îl ajuți să facă ultimii doi kilometri dintr-un maraton. Alergi cu el, în ritmul lui, îl susții, poate îi dai ceva pentru hidratare. În orice caz, ești acolo lângă el fără să-l presezi. Doar cu încurajări. Sandu asta face. Două minute mai târziu, cu penisul erect, dar aproape de linia de finiș Sandu e pregătit. Își dă jos tricoul. Se ridică, lăsând o urmă imprimată sub formă de inimă și un triunghi de transpirație pe șezutul scaunului. Cu un picior își ține unul dintre cracii pantalonilor, în timp ce pe celălalt îl ridică pentru a scăpa de ei.
- Vii?, se auzi vocea nerăbdătoare a Sandrei.
Sandu pășește stângaci pe gresia caldă, refăcând în sens invers drumul de dimineață. Botic îl urmează încrezător. Are coada ridicată și pare mulțumit.
Din ușa dormitorului, o vede. Are ceva în mână pe care îl scoate dintre picioare. Goală de la brâu în jos, cu tricoul făcut nod sub sâni are picioarele deschise într-un mod nefiresc. E termometrul pe care îl ține în mod triumfător.
- Și temperatura e bună.
Sandu nu se putea urni.
- Hai mă odată, nu auzi că sunt 36,1o? E numai bine.
Replica îl aduse pe Sandu înapoi în momentul prezent. Pentru o clipă se simți din nou vinovat și egoist pentru că se gândise la meciul de peste câteva ore. "Câți nu ar vrea să fie în locul meu?", nu avea timp de filozofat pe această temă, pentru că amicul pe care îl ajutase să rămână în cursă dădea semne de oboseală. Intră în cameră și se apropie de cadrul patului. Botic i-o ia înainte și se îndreptă nepăsător spre perna lui, locul unde doarme de obicei.
- Hai, mă Sandule odată! Mai stau mult, așa că mă dor toate?
- Ți-am spus s-o facem pe la spate, dar tu nu.
- Mă zevzecule. Tu crezi că mie îmi place să stau așa? Umeri-craci au zis Ioneștii că e cea mai bună poziție? Umeri-craci facem. Ei așa au făcut-o pe Ilinca. Și așa mă doare ca dracu'.
- Poate Marius o are mică și de asta.
- Hai mă iubitule, lasă vorba și fute-mă odată.
Sandu nu își imaginase că ziua lui va arăta așa. Se apropie cu încredere, cu gândul la meciul ce urma. Încercă să schimbe canalul și să o aducă înapoi pe Mia. Este el cu Mia. Îi place cum îi zâmbește când se uită în ochii lui, parcă îi citește gândurile. Mia îngheață la minutul 4:16 pentru următoarele treizeci de secunde. Cu trupul zguduit și respirația sacadată se lasă peste Sandra.
- Băi, gata! Dă-te la o parte!
Sandra îl împinge cu forță, apoi se aruncă cu capul către mijlocul patului. Cu o mână își poziționează o pernă sub fese.
- Așa au zis. Și acum trebuie să stau cu picioarele pe pereți vreo 20 de minute.
El trăia un sentiment de ireal. Dar Sandra continuă ca un automat.
- Hai, stai lângă mine și zi și tu un doamne-ajută. Ziua a noua. Mâine, zece, facem pauză. După care unșpe, doișpe, treișpe și paișpe, nu. Cinșpe pauză. Apoi șaișpe și șaptișpe din nou.