Luni, 1 Decembrie. Luni, 1 Decembrie.
Este frumos că, anul acesta, Ziua noastră Națională "cade" (nu sună prea frumos, prea fericit, prea potrivit "cade") într-o zi de luni, adică la un început de săptămînă. Pentru că 1 Decembrie a însemnat atît o încununare a unui trecut, cît mai ales șansa și promisiunea unui început: propulsare în viitor.
Ce a început la 1 Decembrie? Răspunsul e simplu: România. Mai exact: România modernă. Și mai înseamnă ceva 1 Decembrie, poate chiar mai important: o unire, Marea, cum i se spune, Unire, reunirea tuturor românilor, adică a tuturor cetățenilor României, aderanți, în proporții diverse, la șantierul și proiectul, moștenite, România. Adunarea lor. Însumarea lor. Adică ridicarea lor - adică a noastră - la putere. 1 Decembrie a însemnat și înseamnă ridicarea la putere a românilor ca România, adică sub un nume unic, întregitor și unificator, însumant, sintetizant. Din țări și principate am devenit, ne-am recunoscut, ne-am ridicat la putere ca țară.
Spuneam că 1 Decembrie înseamnă România modernă, și de data aceasta voi pune accent pe modernă. Pentru că da, cum din nou spuneam, din țări și principate, adică dintr-o stare difuz și întîrziat feudală, ruptă în bucăți și în feude, în "moșii", ne-am modernizat, am sărit în modernitate, am acces la modernitate și din acest punct de vedere, al tipului de organizare a teritoriului și de teritorialitate: popor, țară, stat.
Pentru că poporul era unul, cu toate fertilele sau blocantele lui diferențe, dar țările erau mai multe.
Și voi rămîne, voi persista în această idee a modernizării și a modernității, a saltului în modernitate, la acel moment, ca tip de țară. Vă propun deci să privim semnificația Zilei Naționale, a zilei de 1 Decembrie, prin prisma ideii de modernitate și de modernizare. România, ca țară în sfîrșit unificată, reunificată, ridicată la unitate, la puterea unității, a însemnat modernitate și modernizare în sine și ca atare.
Și chiar "cu de-amănuntul". Nu pot deci înțelege, sînt de principiu, de jure și de facto, de neînțeles regresiile pre-moderne, anti-modernismul și retro-feudalismul, arhaismul unora care se pretind patrioți. Căci modernitatea și modernizarea înseamnă, cum spuneam, ridicare la putere, adică la unitate: ridicare în grad și în rang; înălțare în acest sens, spre unitate.
Și asta împotriva imperiilor și a înseși ideii de imperiu, de alipire forțată de teritorii. Căci nu întîmplător a putut fi posibilă România, ca stat modern (și atîtea altele în jurul ei, în acest Centru, Est și Sud-Est al Europei, zonă semi-periferică, așa cum este ea considerată), doar pe ruina unor imperii, acele palate forțate din cărămizile și pietrele cărora fiecare, pe măsura și cu priceperea sa, și-a făcut casă.
Continuarea zilei de 1 Decembrie, consfințirea ei ca proces istoric efectiv, ridicarea în rang și la putere ca România nu poate însemna azi decît anti-imperiul Europa.
Ca multe, prea multe, poate, din trecut, ziua de 1 Decembrie trebuie deci nu doar sărbătorită, ci onorată ca un dar și ca o datorie: acesta este sensul moștenirii. O datorie de modernizare încă neîmplinită, nedusă pînă la capăt. 1 Decembrie va fi, este încă de domeniul viitorului, încă n-am realizat-o complet.
Pe scurt, pentru mine, 1 Decembrie înseamnă accederea la modernitate. Ca stat. Ieșire din feudalismul rezidual, astăzi de-a dreptul fosil, spre care ar vrea unii să ne tîrască.
("Suveranism": adică să furăm noi, nu străinii. Să vămuim noi țara, să-i mijlocim noi vînzarea en gros și en détail. "Noi", adică niște "ei" dinăuntru, "de-ai noștri", "cumetri", "pătură superpusă"-maieu, pe sub cămeșa - să nu tragă! este curent! - neapărat cu gulere albe de bani albiți, spălați de tot sîngele.
La mulți ani de lucru și de istorie, pentru continuarea modernizării și pentru neîntreruperea căutării unității și a unificării, a ridicării la unitate.
Este frumos că, anul acesta, Ziua noastră Națională "cade" (nu sună prea frumos, prea fericit, prea potrivit "cade") într-o zi de luni, adică la un început de săptămînă. Pentru că 1 Decembrie a însemnat atît o încununare a unui trecut, cît mai ales șansa și promisiunea unui început: propulsare în viitor.
Ce a început la 1 Decembrie? Răspunsul e simplu: România. Mai exact: România modernă. Și mai înseamnă ceva 1 Decembrie, poate chiar mai important: o unire, Marea, cum i se spune, Unire, reunirea tuturor românilor, adică a tuturor cetățenilor României, aderanți, în proporții diverse, la șantierul și proiectul, moștenite, România. Adunarea lor. Însumarea lor. Adică ridicarea lor - adică a noastră - la putere. 1 Decembrie a însemnat și înseamnă ridicarea la putere a românilor ca România, adică sub un nume unic, întregitor și unificator, însumant, sintetizant. Din țări și principate am devenit, ne-am recunoscut, ne-am ridicat la putere ca țară.
Spuneam că 1 Decembrie înseamnă România modernă, și de data aceasta voi pune accent pe modernă. Pentru că da, cum din nou spuneam, din țări și principate, adică dintr-o stare difuz și întîrziat feudală, ruptă în bucăți și în feude, în "moșii", ne-am modernizat, am sărit în modernitate, am acces la modernitate și din acest punct de vedere, al tipului de organizare a teritoriului și de teritorialitate: popor, țară, stat.
Pentru că poporul era unul, cu toate fertilele sau blocantele lui diferențe, dar țările erau mai multe.
Și voi rămîne, voi persista în această idee a modernizării și a modernității, a saltului în modernitate, la acel moment, ca tip de țară. Vă propun deci să privim semnificația Zilei Naționale, a zilei de 1 Decembrie, prin prisma ideii de modernitate și de modernizare. România, ca țară în sfîrșit unificată, reunificată, ridicată la unitate, la puterea unității, a însemnat modernitate și modernizare în sine și ca atare.
Și chiar "cu de-amănuntul". Nu pot deci înțelege, sînt de principiu, de jure și de facto, de neînțeles regresiile pre-moderne, anti-modernismul și retro-feudalismul, arhaismul unora care se pretind patrioți. Căci modernitatea și modernizarea înseamnă, cum spuneam, ridicare la putere, adică la unitate: ridicare în grad și în rang; înălțare în acest sens, spre unitate.
Și asta împotriva imperiilor și a înseși ideii de imperiu, de alipire forțată de teritorii. Căci nu întîmplător a putut fi posibilă România, ca stat modern (și atîtea altele în jurul ei, în acest Centru, Est și Sud-Est al Europei, zonă semi-periferică, așa cum este ea considerată), doar pe ruina unor imperii, acele palate forțate din cărămizile și pietrele cărora fiecare, pe măsura și cu priceperea sa, și-a făcut casă.
Continuarea zilei de 1 Decembrie, consfințirea ei ca proces istoric efectiv, ridicarea în rang și la putere ca România nu poate însemna azi decît anti-imperiul Europa.
Ca multe, prea multe, poate, din trecut, ziua de 1 Decembrie trebuie deci nu doar sărbătorită, ci onorată ca un dar și ca o datorie: acesta este sensul moștenirii. O datorie de modernizare încă neîmplinită, nedusă pînă la capăt. 1 Decembrie va fi, este încă de domeniul viitorului, încă n-am realizat-o complet.
Pe scurt, pentru mine, 1 Decembrie înseamnă accederea la modernitate. Ca stat. Ieșire din feudalismul rezidual, astăzi de-a dreptul fosil, spre care ar vrea unii să ne tîrască.
("Suveranism": adică să furăm noi, nu străinii. Să vămuim noi țara, să-i mijlocim noi vînzarea en gros și en détail. "Noi", adică niște "ei" dinăuntru, "de-ai noștri", "cumetri", "pătură superpusă"-maieu, pe sub cămeșa - să nu tragă! este curent! - neapărat cu gulere albe de bani albiți, spălați de tot sîngele.
La mulți ani de lucru și de istorie, pentru continuarea modernizării și pentru neîntreruperea căutării unității și a unificării, a ridicării la unitate.