A fost întâi scrisul. Gava nebunul, lansat la Gaudeamus 2024, a fost citit, recenzat (mai puțin decât nădăjduiam, din păcate, dar în tonuri pozitive) și premiat. Premii sunt mai multe, cel mai aproape de inimă îmi este cel național pentru proză la concursul "Vasile Voiculescu", ediția XXXVII. Asta și pentru că acest concurs poartă numele unui scriitor mare, pe care îl admir atât pentru operă, cât și pentru viață. Adaug și faptul că Buzăul pe care l-am văzut cu această ocazie e la fel de umflat și fermecat ca în povestirile cu lostrițe, berevoi și alte făpturi fantastice pe care le-am citit în copilărie.
Pe lângă acest roman, e o mare bucurie că am reușit să isprăvesc și să dau la tipar cartea de cercetare despre puțin cunoscutul grup de rezistență anti-comunistă "Șerban-Voican". E o poveste impresionantă, vorbim de una din cele mai longevive forme de rezistență armată din țară, cu activitate între 1950 și 1957. Străbunicul meu, Copae N. Ioan, a fost condamnat la temniță grea pe viață pentru sprijinul acordat acestui grup (și nu doar pentru asta). Așa am pornit "pe firul apei", de la bunica mea, din om în om, întrebând lumea pe uliță, strigând la porți, până am dat de urmașii celor ce au suferit atunci. Căci represiunea a fost cruntă: 5 morți, peste 70 de arestați, destine schimbate pentru totdeauna. Am făcut totul benevol, fără ajutor instituțional, altul decât accesul la dosarul lui Copae, în calitate de urmaș. Am găsit, însă, oameni buni care să mă îndrume spre informații esențiale și e o mare împlinire să pot spune că această carte e cea mai completă din toate câte există despre grupul "Șerban-Voican".
În paralel, în lungile perioade în care așteptam ca cererile de acces la informații și dosare să fie aprobate de arhivele statului, am terminat cel de-al treilea roman, numit Din țară mizdresc jivine. Parte din poveștile auzite pe teren, de la martori, și care nu au putut fi incluse în cartea despre grupul Șerban-Voican, au alimentat romanul, care e în egală măsură politic, istoric și magic. În anii tuturor extremelor și ai tuturor extremismelor, 1930 - 1950, România e prinsă în vâltoarea dictaturilor, a violenței de stat și trăiește prefaceri cât într-un veac de istorie. Din tot ce am scris până acum, îl socotesc partea cea mai bună. Romanul va fi publicat în primul trimestru din 2026, în urma concursului de manuscrise al NOD festival.
Menționez și revenirea în Corsica, pentru a doua oară de când am terminat masterul la universitatea Pasquale Paoli din Corte, și avem imaginea unui an care s-a simțit mai mare decât intervalul din calendar. De Mediterana în general și de Corsica în special nu am să mă satur niciodată. Sunt profund atașat de acest lanț muntos în mijlocul mării, i-am descoperit frumusețea, i-am cercetat trecutul, tradițiile, greutățile. Între Muscelul meu natal și Corsica, între România și această minunată insulă, sunt mai multe asemănări culturale decât am crede.
Anul care se încheie mă găsește obosit și mulțumit. Am muncit mult și cu folos. Deie Domnul să urmeze un 2026 la fel de bun!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)