Istoria nu se povestește. Istoria nu e poveste. Istoria se analizează și se descrie.
Istoria conține povești și se poate spune povestea istoriei, se pot spune povești despre istorie. Dar istoria ca atare nu e poveste și nu se poate povesti. Cine povestește istoria cel mai probabil, fie că vrea, fie că nu vrea, minte. Cade, nimerește-n minciună.
Povestea este inamicul istoriei. Pentru că se dă și trece drept ea. I se substituie.
Povestea este ficțiune. Povestitul în sine, a narativiza înseamnă inevitabil a ficționaliza. Narațiunea se îneacă astăzi în "narative" care spun, probabil, adevărul fin și final despre ea. Poate că adevărații naratori nu au spus niciodată povești, ci au descris ("jurnalistic") și au analizat ("științific").
Povestea este deci ficțiune. Iar aici lucrurile devin eminamente și structural, principial periculoase.
Pentru că există ficțiuni asumate, care se recunosc și se prezintă ca atare - iar acestea țin de sau bat înspre literatură, adică sînt povești din istorie sau despre istorie, și caută din afara/din interiorul istoriei adevărul istoriei -, și ficțiuni care vor să treacă drept adevăr, iar acele sînt minciuni.
Storytelling generalizat: regimul și registrul istoriei în economia de piață. Se povestește despre orice, iar despre ce nu se poate povesti nu există: marketing. De aceea, povestitul este fie o capcană, fie o strategie de piață. Adică tot aia.
Iar relativismul nu este negarea adevărului, ci înmulțirea lui: ridicarea lui la putere. Ubicuizarea adevărului, transformarea lui în plan ontico-ontologic freatic.
* Pornind de la Barbara Cassin, La Guerre des mots. Trump, Putin et l'Europe, Flammarion, 2025.
Istoria conține povești și se poate spune povestea istoriei, se pot spune povești despre istorie. Dar istoria ca atare nu e poveste și nu se poate povesti. Cine povestește istoria cel mai probabil, fie că vrea, fie că nu vrea, minte. Cade, nimerește-n minciună.
Povestea este inamicul istoriei. Pentru că se dă și trece drept ea. I se substituie.
Povestea este ficțiune. Povestitul în sine, a narativiza înseamnă inevitabil a ficționaliza. Narațiunea se îneacă astăzi în "narative" care spun, probabil, adevărul fin și final despre ea. Poate că adevărații naratori nu au spus niciodată povești, ci au descris ("jurnalistic") și au analizat ("științific").
Povestea este deci ficțiune. Iar aici lucrurile devin eminamente și structural, principial periculoase.
Pentru că există ficțiuni asumate, care se recunosc și se prezintă ca atare - iar acestea țin de sau bat înspre literatură, adică sînt povești din istorie sau despre istorie, și caută din afara/din interiorul istoriei adevărul istoriei -, și ficțiuni care vor să treacă drept adevăr, iar acele sînt minciuni.
Storytelling generalizat: regimul și registrul istoriei în economia de piață. Se povestește despre orice, iar despre ce nu se poate povesti nu există: marketing. De aceea, povestitul este fie o capcană, fie o strategie de piață. Adică tot aia.
Iar relativismul nu este negarea adevărului, ci înmulțirea lui: ridicarea lui la putere. Ubicuizarea adevărului, transformarea lui în plan ontico-ontologic freatic.