Și există ani care te iau de mână și te obligă să mergi înainte fără să te mai întrebe dacă ești pregătit.
2025 a fost, fără îndoială, din a doua categorie.
Egiptul sau despre începuturi care schimbă traiectorii
Anul 2025 a început departe de Sfântu Gheorghe, dar foarte aproape de sensul muncii mele. Un proiect de schimb de experiență cu Universitatea de Film din Fayium a dus elevi ai Liceului de Arte în Egipt, într-un context complet diferit de cel familiar lor. Au experimentat realizarea de film documentar, nu ca exercițiu școlar, ci ca formă de întâlnire cu realitatea, cu alteritatea, cu propriile limite.
Pentru mine, a fost una dintre acele confirmări rare că educația artistică funcționează cu adevărat doar atunci când este pusă în mișcare, scoasă din sală și aruncată în lume.
Turism cultural - un pariu pe termen lung
În paralel, am continuat să dezvoltăm proiecte de turism cultural. Nu ca produs decorativ, ci ca instrument real de conectare între comunitate, artiști și public. Cultura nu e un pretext pentru fotografii frumoase, ci o infrastructură vie care poate schimba felul în care un oraș se vede pe sine.
Martie: Sepsi Theatre Showcase - orașul ca scenă deschisă
În martie, a avut loc a doua ediție a Sepsi Theatre Showcase. A fost momentul în care Sfântu Gheorghe s-a comportat, pentru câteva zile, ca un oraș-gazdă conștient de propria valoare artistică. Nouă spectacole, teatre diferite, estetici diverse, selecționeri, critici, invitați din țară și din afara ei.
Presa a vorbit despre coerență, despre curaj repertorial, despre un dialog real între instituții. Pentru mine, showcase-ul a fost mai ales despre normalizarea ideii că teatrul de repertoriu poate fi contemporan, relevant și exportabil.
Aprilie: o săptămână culturală și un pas european
În aprilie, o nouă Săptămână Culturală a confirmat că publicul există, e curios și fidel. Tot atunci, Teatrul "Andrei Mureșanu" a fost acceptat în European Theatre Convention. Nu ca o medalie de pus pe perete, ci ca o responsabilitate nouă: aceea de a gândi teatrul local într-un ecosistem european, cu toate rigorile și oportunitățile care vin la pachet.
Mai: SepsiBook și un premiu care a venit la timp
Mai a adus SepsiBook, un festival care a crescut organic, devenind un reper regional, cu mii de participanți, întâlniri relevante și o relație autentică cu publicul. Tot în mai, Festivalul D-butanT a primit Premiul Special UNITER.
Nu l-am simțit ca pe o validare tardivă, ci ca pe un semn că munca pentru tineri, pentru debut, pentru risc artistic nu trece neobservată.
Tot în mai a început și proiectul European NAT - Nature, Arts, Technologie, powered by Uniter.
Vara: Democrația ca experiență, nu ca slogan
Vara a fost marcată de "Democracy is Fun / Democrația e faină!", un proiect care a ales deliberat să vorbească despre valori civice fără solemnitate artificială. O instalație participativă, un spațiu de joc, reflecție și dialog, care a transformat publicul din spectator în participant.
Prezentarea proiectului în cadrul Festivalului Național de Teatru a fost un moment important: nu pentru vizibilitate, ci pentru a reafirma rolul artei ca spațiu de exercițiu democratic.
Septembrie: film, tehnologie și Europa
Septembrie a însemnat EVA Filmmakers Fest, turneul în Germania al spectacolului Mobilă și durere și o bursă din partea ETC pentru tehnologii și inovație în teatru. Am ajuns la Linz, la Ars Electronica, într-un context care mi-a reamintit brutal cât de repede se schimbă lumea și cât de necesar este ca teatrul să nu rămână în urmă.
Am scris atunci despre panică, tehnologie, artă și viitor. Dar, dincolo de concepte, experiența a fost despre curajul de a pune întrebări incomode și despre responsabilitatea de a le aduce acasă.
Octombrie: luna în care nimic n-a fost ușor
Octombrie a fost, fără exagerare, un maraton. PulzArt, Design Week, Festivalul D-butanT, participarea la FNT. Dar D-butanT a fost punctul cel mai fragil și, paradoxal, cel mai puternic.
După pierderea finanțării, festivalul a fost realizat aproape integral prin donații și crowdfunding. Generozitatea publicului a devenit infrastructură culturală. A fost una dintre cele mai emoționante lecții ale anului 2025: că, uneori, comunitatea poate face ceea ce sistemele nu reușesc.
Dialog european și final de an
Finalul de an 2025 a însemnat participarea TAM la conferința ETC de la Riga și festivalul "Împreună pentru România". Am adus-o pe Chirița în concert la Chișinău pentru prima oară la Sfântu Gheorghe. Am avut premiera coproducției cu Teatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara - Scriitoarea. Am încheiat cu proiecția de gală a filmului Cravata galbenă și un Q&A memorabil alături de Serge Celibidachi.
Un an greu. Un an necesar.
2025 a fost un an dificil. Cu modificări legislative, cu lupte administrative, cu epuizare. Dar și cu parteneri excepționali, cu coproducții solide, cu alianțe noi. Un an care m-a obligat să aleg, să nu renunț, să reconstruiesc.
Mulțumirile nu sunt un gest protocolar, ci o realitate: UNITER, ICR, AFCN, Ministerul Culturii, Teatrul Masca, Teatrul Național Timișoara, Forumul Cultural Austriac, Consiliul Județean Covasna, Primăria Sfântu Gheorghe, Cinema Arta si Casa de Cultura Konya Adam, ETC - fără acești parteneri multe dintre aceste povești nu ar fi existat.
2025 nu a fost un an comod.
Dar a fost un an viu, iar eu am ales să îmi trăiesc viața la zi, nu la fără frecvență!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)