Locuințe pentru tineri

Deși nu se aflase, pe unde am căutat în română, de programul de finanțare de locuințe pentru tineret al UE, foarte recent lansat, sper că, după ce se vor trezi din mahmureală (cam după Sf. Ioan pe calendarul iulian, aș estima), cei îndrituiți să se ocupe de asta se vor consulta cu OAR, care va fi având deja pregătit, de mulți ani, un program dedicat locuințelor ieftine pentru tineri. Nu are? Oare de ce? Poate ajută școlile de arhitectură, dacă au asemenea studii. Sau, dacă nu au - că nu au -, poate se apucă acum să facă o seamă de cataloage de locuințe ieftine, căci s-a strâns deja în lumea luminată o cantitate enormă de cunoștințe și de exemple.

Ani de zile am predat un curs numit Locuire extremă. Acolo, vorbeam despre locuirea de urgență, dar și despre locuirea socială dedicată tinerilor, mai cu seamă tinerilor familii. Multe exemple au fost și la Bienala de la Veneția, de-a lungul anilor. A fost și în România ceva numit ANL, care a produs vile ieftine pentru acoliții regimurilor succesive, în principal (costul terenurilor dispărea din ecuație, iar locuințele se vindeau chiriașilor, nu e clar de ce).

Tema este fierbinte și cu severe implicații sociale. Dacă tinerele familii își părăsesc patria, unul dintre motive este și acesta: intrând în viață, tinerele cupluri nu pot accede la o locuință proprie. Statul sau autoritățile locale nu colaborează cu investitorii imobiliari în producerea de locuințe accesibile, nu impun standarde de mix social marilor ansambluri de locuințe cu care aceștia din urmă umplu periferiile orașelor noastre. Nu echipamente sociale urbane - grădinițe, școli, magazine, poate câte un lăcaș de cult - nici măcar pentru ansamblurile cu prețuri delirante. Nicidecum nu discută cineva - autorități, dezvoltatori, asociații de arhitecți și ingineri constructori, universitari - despre modul în care poate fi dezamorsată această bombă socială, care ticăie. Emigrația funcționează ca supapă, de acord, dar cu consecința tragică a reducerii populației active, a natalității în principal. Vom fi fiind noi țara cu cel mai mare număr de proprietari de unități locative din UE, dar ăsta a devenit un handicap în doar o generație de când blocurile au fost date pe mai nimic chiriașilor.

După acest moment, nu a mai urmat absolut nimic. Nimic absolut.

Eu am încercat să demarez o discuție în anii 2001-2009, cât a funcționat masterul numit Antropologia spațiului sacru, coordonat cu Florin Biciușcă. Un semestru din program era dedicat locuirii de urgență. Nu e același program cu locuirea socială pentru tineri, dar am discutat și asemenea propuneri atunci. Am și făcut, în Muzeul Satului Vâlcea, la Bujoreni, cu Fundația Habitat și Artă în România, condusă de regretatul sculptor Alexandru Nancu, un kit de locuință, asamblată in situ, în 2003. Costa atunci 7.000 euro pentru 76 mp. Munca însemna o clacă de asamblare. Peste drum de noi, administrația patrulaterului roșu de la acea vreme făcea case ANL cu peste 30.000 euro, case, de altfel, devenite vile pentru cei ce binemeritau de la statul confiscat... La vernisaj, în vara lui 2003, hienele locale și-au trimis lingăii să ne critice, inclusiv un popă (făcusem, cu același kit, și o biserică).

Poate ne scoate din somnul de moarte UE, deși m-aș mira.

Poate, în noul an, reușim să venim și cu soluții. Dacă nu ale noastre, măcar luate de la alții, care își gândesc viitorul în proiecte pe termen mediu măcar...

Pe aceeași temă:
Casa de 35.000 Euro aici.
Acasă pentru umanitate aici.