Mai trebuie spus că 2025 a fost unul din acei ani în care m-am reconectat cu mine însămi. Anul în care am vindecat ce mi-a stat în putință. Anul în care poezia m-a găsit acasă și eu pe ea, la rându-mi. Anul în care relațiile au fost mai ceva ca un flux-reflux. Iar acum că trag linie, mă bucur de tot ce s-a întâmplat și sărbătoresc printr-un top 9 concentrat sau ce păstrez din acest 2025, atât de straniu și totuși atât de viu:
#1 Cravata galbenă (2025) este filmul care mi-a tăiat respirația anul acesta și despre care nu simt nevoia să scriu, pentru că deja s-a scris impecabil de către oameni care se ocupă cu așa ceva. Tot ce pot spune e că am așteptat pelicula asta cu nerăbdarea unui copil, în seara de Crăciun. Vestea că John Malkovich avea să-l interpreteze pe Sergiu Celibidache, cel în etate, m-a bucurat peste măsură. Ulterior, am aflat într-un interviu că rezultatele kit-ului ADN ancestral i-au dezvăluit actorului că ar avea origini românești în proporție de 50%. Și dacă asta nu e impresionant (sau cel puțin intrigant), nu știu ce e. Mai multe nu divulg. Vă încurajez să mergeți la cinema! E de văzut și revăzut.
#2 Podcast-ul care a fost cu mine tot anul, în fiecare miercuri și în care am găsit acceptare, înțelegere și relatability. Obișnuiesc să spun adesea că de-ar fi fost ca Rich & Rox Pink să aibă o fiică, eu aș fi aceea. Mă recunosc în fiecare, cu bune ți cu mai puțin bune, dar întotdeauna încercând să mă mențin pe linia de plutire. Dacă simți că nu mai poți și nu vrei "să mai poți un pic", ci pur și simplu să te odihnești, recomand cu empatie ADHD Love.
#3 Poezia Alejandrei Pizarnik și a Angelei Marinescu, pe care mi-aș fi dorit să le fi citit mai devreme în viață. Le recomand călduros pentru că ele readuc sensul acolo unde simțim că îl pierdem. Nu le-aș compara niciodată, dar le țin pe amândouă în palma stângă, în palma dreaptă. E ceva mistic să te regăsești în versurile cuiva pe care nu l-ai întâlnit niciodată și totuși, parcă l-ai întâlnit undeva pe podul cuvintelor.
vorbește într-un mare spațiu vid
unde aleargă o copilă
pe care tu nu o mai recunoști
nu vreau decât să nu am nimic de-a face cu nimic
(Alejandra Pizarnik - vorbește într-un mare spațiu vid)
***
Tânără ca o floare sunt.
Vlăstar viu venind
Visător.
O sălbatică rece și aprinsă sunt.
Căci înțeleg lucruri
Barbare.
Un monstru plin de cuvinte sunt.
Căci nu trebuie decât să mă aplec
Și să scriu.
Oh, liber să fii
Și totuși să urci acest drum
Însetat.
(Angela Marinescu - Imn)
#4 Pentru persoanele pasionate de journaling, am găsit acest jurnal care mai curând te ghidează spre sine, în loc să te lase să orbecăi pe întuneric și să scrii aleatoriu. Pe mine chiar m-a provocat să-mi răspund la întrebări incomode, întrebări al căror răspuns îl tot amânam. Tratează wellbeing, relații, educație financiară, sănătate, nutriție etc. Câte o întrebare pe pagină timp de un an de zile. Pe scurt, viața de adult cu mai multă claritate și organizare.
#5 Arta lui Daniel Rădulescu, sculptor în oțel și bronz, premiat și admirat, originar din Brașov, care nu crede în talent, ci în muncă și disciplină. Prietenii spun despre el că e foarte harnic. Nu-l vezi cu zilele! A pornit de la niște banale cuie pe care le-a găsit în atelier și a ajuns la splendorile pe care le vedeți mai jos. Cu toate că resimțim ecouri din alți artiști, el rămâne o voce distinctivă, neîncadrabilă și plină de coerență. Rar mi se întâmplă să folosesc cuvântul sublim, dar ce face Daniel Rădulescu este cu adevărat sublim. Vă invit să răsfoiți galeria lui de pe site-ul oficial, pentru un spirit mai plin, mai simetric.
#6 Pentru nostalgici, dar și pentru cei care îndrăgesc caligrafia, recomand experiența Schimb de scrisori, organizată de minunatele Denisa Micorici și Ana Zarif. De ce? Pentru că pur și simplu te face să fii mai prezent și să redescoperi adevărata conexiune. Și uite așa, reintroducem treptat stilul de viață analog, care da, era mai încetinit, dar mai plin de substanță. Cu toate că scriam scrisori și înainte, recunosc că am devenit mult mai atentă la detalii. La modul în care împăturesc hârtia, la varietatea timbrelor, la aspectul plicului și micile surprize strecurate înăuntru. Nu-mi rămâne decât să mă apuc de caligrafie, fiindcă doar prietenii cunosc cât de ilizibil pot scrie.
#7 Chitaristul Mike Vlahopol aka Lord of the Strings, care zic eu, merită mai multă atenție în spațiul românesc, nu doar pentru că "rupe chitara în două", ci și pentru că o manufacturează de la zero. Dacă nu mă credeți, aruncați un ochi pe Vlahopol guitars. Am avut privilegiul de a-l asculta într-un concert indoor și pot spune că blues rock-ul plutea încă în aer, chiar și după ultimele aplauze. Interpretarea sa m-a făcut să-mi dau seama că, de fapt, îmi place piesa Purple Rain a lui Prince. Mi se pare fascinant cum unele perspective muzicale ne schimbă părerea pe care o aveam inițial despre o melodie anume.
#8 Două apariții pe platformele literare Omiedesemne și flwr-poetix, care mi-au confirmat că are rost să continui joaca preferată. Spre finalul lui iunie, mi-am luat inima-n dinți și am trimis un grupaj de poeme la Omiedesemne.ro. Mă așteptam să fiu contactată mult mai târziu, dar chiar în aceeași zi am primit un răspuns pozitiv de la Gelu Diaconu, căruia îi mulțumesc mult. Iarna a venit tot așa, cu câteva poeme mai scurte, pe care le-am trimis la flwr-poetix și m-am bucurat din nou că ceea ce scriu nu va sfârși într-un document Word uitat.
#9 O lectură-performance, o carte, o îmbrățișare. În noiembrie, s-a întâmplat ceva încărcat de energie transformatoare, la Biblioteca Municipală a orașului în care locuiesc. Daniela Bejinariu, poetă locală, ne-a citit din volumul ei de debut, New Era Eva, publicat în 2024, la editura Tracus Arte. Au fost discuții despre vulnerabilitate, elevi care au împărtășit cu noi creațiile lor și multă umanitate. La final, a urmat o sesiune de autografe, aduceri-aminte, îmbrățișări și un schimb de cărți. Am citit volumul Danielei dintr-o suflare, chiar în acea noapte, în care ploua molcom și cu un tempo bine controlat. Jubilam la faptul că o citesc pe Daniela Bejinariu, în timp ce Daniela Bejinariu o citește pe Louise Glück. Și uite așa, se derula în mintea mea o matrioșcă livrescă în care o scriitoare o citește pe alta.
Privind în urmă, pot să zâmbesc. Tăcut, dar sincer. A fost un an în care am cunoscut o paletă variată de stări, dar și o reîntoarcere la sine sub formă de vers, conexiune autentică, ritm propriu și răbdare. Ce-mi doresc pentru 2026 este să continui ce am început în 2025 pe partea de creație și să-i dau bobârnace binemeritate vocii critice din capul meu. Să nu uit că am alături un mănunchi de oameni care mă iubesc și pe care-i iubesc. Și-mi doresc să râd mai des. Atât.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)