Ianuarie 2025: Lumea e albă, strâng din dinți. Pas. Și încă un pas. Pas. Doi pași. Unul cu dreptul, unul cu stângul. Inspir, expir. Urc spre Scaunul Domnului. Nimeni. Zăpadă virgină. Pădure de conifere. "The Sound of Silence". Strâng din dinți. Coafura rezistă - sub căciula necesară. Suntem doi oameni care urcă în pustietatea albă. Mai sunt zece minute până la platou, de unde aș putea privi lumea. Pe cea din afara mea. Dar mă opresc. "Fiecare cu stilul lui!" - îmi zic. Celălalt om continuă să urce. Ajunge pe culme. Primesc un apel telefonic și imagini prin WhatsApp. Un om și-a început anul cucerind culmi, alt om (eu) - cucerindu-se pe sine. Un om se felicită pentru traseul finalizat, scopul atins, testul de rezistență trecut, culmea cucerită. Alt om (eu) se felicită tot pentru traseul finalizat, scopul atins, testul de rezistență trecut, culmea cucerită. Cum? Știu că dacă mai merg nu zece minute, ci unul, în cel mai bun caz o să-mi fie totuna, în cel mai rău - o să-mi rup ceva, o să mă blochez, o să fiu incapabilă să parcurg drumul de întoarcere. Traseul meu s-a finalizat. Stau la baza unui brad, mănânc un sandviș, beau apă, sfârtec o ciocolată cu lapte, ascult liniștea pădurii, fac zgomot - în caz că sunt animale sălbatice în jur - urlu, adică, pe limba lupilor (singuratici): "Aaaaaauuuuuuuuu", din toți rărunchii - cuvânt old school, din povești cu lupi singuratici scrise pentru copii -, apoi îmi pun căștile în urechi și încep un singalong. Mă mai ridic, să nu îngheț, dansez dansuri șamanice în jurul bradului. Bateria telefonului mobil se resimte. Scot căștile din urechi. Deși renunț cu părere de rău la Pink Floyd, Led Zeppelin, Moby, Tom Waits, Morcheeba, Lhasa de Sela, Bach (playlistul meu a fost întotdeauna eclectic), nu-mi mai permit să ascult muzică - sigur (foarte sigur) ne vom întoarce prin pădure, pe întuneric, și altă lanternă în afară de cea a telefonului nu am. Traseul (partea de urcare) = finalizat pentru mine cu un alt fel de succes: constat că sunt expertă la evaluări și autoevaluări. "Trebuie să știi să cazi, o să te învăț!" îmi spunea bunicul. Fără să vrea, cred, m-a învățat că trebuie să știi și când să te oprești. Testul de rezistență = trecut. Am rezistat în fața tentației de a ajunge pe culme cu orice preț. Prețul ar fi fost prea mare. Scopul atins: mă duc pe munte în ianuarie. Și o să mă întorc vie și nevătămată, în stil "Life's a journey, not a destination", deși eu cred că e ambele, dar dacă nu aș fi deschisă spre surprize, n-aș avea nici din alea plăcute, în acest caz fiind vorba de faptul că scopul s-a dovedit a fi altul decât cel de a ajunge pe platou. Culmea pe care am cucerit-o, ratând, aparent, culmea în sine, a fost obținerea benevolenței în locul modului extrem de dur în care mă judec de obicei. În 2024 este foarte probabil că m-aș fi taxat la sânge pentru "ratare", "înecare la mal", "your best is not good enough" și altele.
Nu știu cum își amintește celălalt om excursia, dar pentru mine, momentele petrecute la un pas de culme sunt de neprețuit. Am făcut exact ce am vrut, de la sus-numitele "Aaaaaaaauuuuuuuuuuu" până la îngerași în zăpadă, fețe-fețe, dansat printre plantele nevăzătoare și non-ostile. Bref, dacă cineva m-ar întreba: "Ai da sentimentul acela de libertate în schimbul cuceririi literale a culmii, ca să intri și tu în rând cu lumea convențională?", i-aș răspunde: "Nu. Am început cu-adevărat, în ianuarie 2025, să-mi fac (și) propriile convenții". În ceea ce privește lumea, și când scriu acest text, acum, în ianuarie 2026, e tot albă. A nins. Nu sunt la munte. Sunt acasă. Și răspunsul e același: nu aș da asta în schimbul a nimic. Sunt întotdeauna exact unde trebuie să fiu, făcând exact ce trebuie să fac.
Februarie 2025: #partikip la susținerea culturii și a artelor în toate felurile posibile: redirecționez 3,5% din impozitul pe venit către LiterNet.ro (hint pentru cititorii din 2026) și încep să #partikip și la ce se întâmplă pe scena #ro (hint pentru cei care mă caută - mă găsiți și pe revistascena.ro - online, dar și în print). Printre evenimentele notabile, simt începutul colaborării mele cu această revistă - cred că e de prisos să spun că mă onorează, dar mai bine zis decât nezis - ca pe un fel de jackpot, sau mai bine zis, opusul conului de umbră.
Scriu. Citesc. Îmi verific constant numărul de descărcări de pe Apple Books (serios, câți dintre noi, creatorii, nu se caută pe Google?:)) și exult la modul narcisist (mi-a zis cineva, odată, că orice artist trebuie să fie măcar un pic narcisist) la dovada vie (OK, și organică, și anorganică - algoritmi) că am cititori. Apropo, momentan sunt(eți) peste 4K pe Apple Books, iar pe LiterNet - știe Răzvan Penescu. M-am mai diseminat și pe alte platforme online, dar numerele acestea îmi ajung. (4K?! Fix cât are Apple TV-ul meu.) În februarie 2025, eu știu una și bună: voi continua să mă diseminez, rizomatic, cu texte de diferite facturi: literare, critice, jurnalistice etc.
Și acum, ce citesc: Victory City de Salman Rushdie, There Are Rivers in the Sky de Elif Shafak, Nexus de Yuval Noah Harari. Și mai citesc lucrările studenților mei. Am câteva surprize plăcute, victorios de plăcute, mai ales la Film și filmologie.
Martie 2025: Cele trei iubiri ale Sarei, publicată în data de 8 martie 2020, are din ce în ce mai mulți cititori. Data publicării am ales-o cu cinism și sarcasm. La cinci ani după ce a fost refuzată de una dintre cele mai importante edituri din România, are peste 1,5K de descărcări. În ton cu această constatare, încep să investighez cu și mai multă hotărâre femicidul, traficul de carne vie și violența împotriva femeilor.
Și tot în martie mă reapuc de autovizibilizare ca scriitoare fără nicio autoflagelare (și, dacă tot am făcut, involuntar o rimă, da, e vorba și de trilogia lovem@il, printre alte cărți - artistice și teoretice - mai noi):
Aprilie 2025: "The cruellest (sic!) month", cum a numit-o T.S. Eliot mă provoacă la retaliere. Împotriva cruzimii, numai blândețea poate avea o șansă. Asta presupune două paliere de atac: Frisbee, câinele pe care l-am adoptat în jurul Crăciunului în 2024, are nevoie de blândețe și îmblânzire, pe care le primește cu brațele, pardon, lăbuțele deschise. L-am salvat de o moarte crudă - e prea frig să fii câine al străzii în decembrie -, iar el m-a salvat de o viață crudă - e prea scurtă ca s-o petreci fără căldură sufletească. Nu degeaba scria Thomas Mann în Doktor Faustus că iadul este rece, nu fierbinte, cum a fost mitizat de-a lungul timpului. Al doilea palier de atac împotriva cruzimii lui Aprilie s-a concretizat în blândețea față de mine însămi. Ar fi fost inuman să mă opresc din scris și publicat din cauza șicanelor voalate ale unor hateri, așa că am început să mă diseminez și pe Kindle, nu doar pe Apple Books.
Mai 2025: Public un scurt jurnal de bibliofil pe blogul meu și un volum de patru povestiri în engleză, intitulat Hacking Time pentru Kindle. Sunt din ce în ce mai îndârjită în lupta pentru drepturile omului, studiez cu cerbicie psihiatria politică, și, printre alte filme (unele feel-good, altele mai absconse, criptice și high-brow, unele polițiste, altele - recuperări cinematograful de artă), revăd pe HBO Max Diagnosis: Dissent, văzut prima oară în 2024 la TIFF.
Iunie 2025: Oboseala începe să se facă simțită. Facultate, proiecte, inspir, expir, predau și scriu. Încă nu o știu, dar iulie va fi punctul care semnalează prima ruptură, punctul culminant al energiei investite cu folos, dar (sau deci) pe care nu prea o mai ai. Până atunci, bateriile se descarcă scriind și muncind, mai ales vorbindu-le studenților la cursuri, dar se și încarcă citind și primind feedback de la studenți - tot la cursuri.
Iulie 2025: Copy-paste din jurnalul meu (a) și de pe Facebook-ul meu (b) - sunt la Sala Beckett (Barcelona) pentru unul dintre cele mai importante proiecte din care fac parte, Fabulamundi. Playwriting Europe:
10 iulie 2025:
Barcelona, pe scurt:
1. "I'll be back!"
2. Iarba pare mai ieftină ca tutunul - toată lumea pare să fumeze, asta dacă nu mă înșală nasul.
3. Mulți imigranți în zona în care am fost cazați - probabil refugiați; pe de o parte, antropologul cultural din mine iar vede fenomenul "invazia coloniilor", pe de altă parte - bravo Spania, țară civilizată! La noi nu prea sunt - nici din zona Siria, nici din Ucraina.
4. La Sagrada Familia - de fapt, de-asta am venit și, ca de obicei, mi-am dat seama de ce am venit numai când mi-am împlinit visul de a o vedea. Nu țin neapărat să intru.
5. "I'll be back!"
August 2025: Visez. Nu e prima dată că visez gânduri gata formate, personaje care vorbesc de parcă mă roagă să le scriu - pe ele și cuvintele lor. Textul visat la început de august și consemnat în jurnal dimineața: "Prea mulți oameni cred că biserica e un loc și teatrul - o clădire."
Septembrie 2025: Cu bateriile încărcate, îmi cumpăr cărți (25 august 2025, ziua mea, a adus surprize de la prieteni - mă cunosc foarte bine, ceea ce a însemnat vouchere Cărturești).
Octombrie 2025: Citesc "mâncând pământul", și pe Kindle și în print. Lucrez la eseuri academice, mă pregătesc pentru semestrul I după ce mi-am cunoscut noii studenți și i-am revăzut pe cei care au revenit la universitate. Promovarea (Fabulamundi și Playground) și autopromovarea (literatură etc.) sunt în plină desfășurare. Playlist-urile și filmele se rulează și derulează în scopuri epistemologice și nutritive. (Spiritul mi-e obosit, așa că are nevoie de hrană.) Printre altele, ascult noul album al lui Asaf Avidan, Unfurl. Alte evenimente:
a) Jurnal:
9 octombrie 2025
Sunt un om fericit. Am luxul interior de a lăsa din mână o carte care nu mă face fericită, fără să mă simt vinovată, fără să acuz pe nimeni (pe mine sau autorul / autoarea), și constat pur și simplu că nu suntem compatibili/e.
b) În rest - toamnă. În toată puterea cuvântului. Sau, mai bine zis, a imaginilor:
Noiembrie 2025: Pe blog, despre filme, jocuri video și, mai ales, în alte postări, cărți. Dintre realizările sacre ale omului, atât antropologul cultural din mine, cât și scriitoarea (mai ales scriitoarea), are, la fel ca J.D. Salinger, o atitudine aproape religioasă față de scris.
Dar să nu uităm de artele performative, care n-ar fi dacă lumea n-ar fi (și) o scenă: Universitatea de Arte din Târgu-Mureș a organizat a unsprezecea ediție a Festivalului Internațional Studio. Și ce ediție!
Cu toate astea - mă întreb - dacă n-ar fi cuvântul (Cuvântul), ar mai fi ceva? N-ar fi nimic - îmi răspund. Totul e cuvânt (cod). Deja am scris un studiu academic mult mai filosofic decât altele, aplicând teoria la practică cu ajutorul spectacolului Gala de Jerome Bel, prin intermediul unor raccourci-uri în gândirea lui Derrida și a lui J. L. Austin, printre alții, studiu care urmează să apară în:
Decembrie 2025: Lună a bilanțurilor, luna sărbătorii mele preferate - Crăciunul -, luna Harry Potter, Game of Thrones, Lord of the Rings. A propos de Tolkien, aflu că l-a impersonat și pe Moș Crăciun, răspunzând, sub această mască și asumându-și acest personaj, scrisorilor pe care le scriau copiii lui - cu destinația Polul Nord. Publicate sub titlul Letters from Father Christmas, constituie o carte pe care aș recomanda-o oricui ca lectură pentru vacanța de iarnă. Pe lângă noi lecturi, am acceptat și provocarea Goodreads - am privit în urmă cu prea puțină mân(dr)ie la ce și cât am citit în 2025. Ei zic că doar 14 cărți. Dar, exact ca în ianuarie 2025, ajunsă, ca noi toți, de foarte multe ori în călătoria numită viață în punctul critic în care ne decidem - conștient sau nu - statutul (winner? Sau loser?), am decis, din nou, că sunt exact unde trebuie să fiu, fac exact ce trebuie să fac, și că perfecțiunea, în ciuda a ceea ce spunea Salvador Dali (să nu încercăm să o obținem, că n-avem cum) arată exact așa.
Așadar, cele paisprezece cărți citite (și recitite, în cazul lui Saramago) - de fapt, titluri, căci una e o trilogie! - în 2025 sunt:
Preferata mea dintre aceste lecturi a fost Joseph Anton de Salman Rushdie.
Atât despre citit. Ce și cum am scris a) în jurnal și b) literatură?
a) Iată ultimul eveniment din 2025 consemnat în jurnal:
31 decembrie 2025, 17.58 hrs
Me: "Hey, Siri, play Dies Irae by Mozart!"
Siri: "Now playing Dream Girl by Smiley."
b) Lucrez la un volum experimental de povestiri și la un roman, în paralel cu un text care poate deveni fie roman, fie nuvelă. Nimic din ce am dus la bun sfârșit în literatură în 2025 nu a fost diseminat public. Și asta înseamnă că am rămas atunci, în ianuarie 2025, și acolo, sub bradul proverbial de la munte, unde singură, nevăzută de nimeni, neauzită de nimeni, am făcut exact ce am vrut, de la sus-numitele "Aaaaaaaauuuuuuuuuuu" până la îngerași în zăpadă, fețe-fețe, dansat printre plantele nevăzătoare și non-ostile. Bref, repet: dacă cineva m-ar întreba: "Ai da sentimentul acela de libertate în schimbul cuceririi culmii literale, ca să intri și tu în rând cu lumea convențională?", i-aș răspunde: "Nu. Am început cu-adevărat, în ianuarie 2025, să-mi fac (și) propriile convenții".
Și în acest spirit, cel al libertății (interioare și exterioare), îmi și vă doresc un 2026 excepțional, al cărui anamnesis să fie cel puțin la fel de plăcut!
Bonus: 2025 în 25 de imagini:
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)