Îmi era atât de dor să merg la teatru doar ca spectator, nu ca om din domeniu cu un ochi critic asumat. În sfârșit am reușit să văd un spectacol de teatru care respectă o structură dramatică firească, care te ia partener de călătorie încă de la început și are grijă să îți fie aproape și să te țină strâns de mână până la final, până în momentul în care cu greu vrei să îi mai dai drumul. Nimeni nu se poate despărți ușor de Regina Nopții.
Este un spectacol care, deși își centrează întreaga acțiune asupra bunicii (Oana Mogoș), aceasta nu ar fi putut exista, lumina și conduce întreaga acțiune până la final ca o locomotivă, dacă celelalte personaje nu ar fi fost atât de bine conturate și atât de esențializate, încât să devină vagoanele care trebuie să treacă obligatoriu prin această călătorie, cu destinația către cunoaștere, dezvoltare și conștientizare deplină. Practic, avem un bildungsroman - sau, mai bine zis, un bildungspectacol?
Spectacolul devine, din punctul meu de vedere, un semnal de alarmă asupra pierderii unui fel simplu de a fi și de a trăi. Tehnologizarea și hiper-psihologizarea societății actuale, cu toate că își doresc să elimine anxietatea și dificultățile vieții cotidiene, ajung de fapt să inhibe chiar mai mult fiecare individ în parte. Traiul simplu, cu credință în Dumnezeu (sau în orice entitate zeiască pe care o alege fiecare Baby Boomer, Gen X, Milenial sau copil Gen Z ori Gen Alpha) și cu speranța de a avea onoarea să cunoască frumusețea zilei de mâine sunt câteva dintre elementele care îmi par a fi cheia acestui spectacol, mesajul pe care Regina nopții, o femeie simplă și muncitoare de la țară, vrea să ni le transmită.
Spectacolul pune față în față grupul oamenilor născuți și crescuți într-o societate digitalizată și care știe să trăiască doar cu piciorul apăsat pe pedala accelerației și de cealaltă parte, oamenii născuți în sistemele totalitare, obișnuiți să trăiască cu capul plecat, cu minimul necesar, dar cu liniștea vieții tihnite de la țară, ancorată în credință.
Este un exemplu de măiestrie actoricească, pentru că fiecare actor în parte, cu un rol mai mare sau mai mic, a conștientizat importanța sa în scenă și în poveste și a aplicat cu atât de multă grijă lecția cea dintâi a actoriei: "Nu există roluri mici, doar actori mici."
