Rândurile acestea vor fi despre ce e de făcut când te întorci de la râu. Ca să rămâi măcar o vreme primenit, ca să ai și tu cicatrici frumoase. Aici te ajută pagini tipărite mărunt, frumos mirositoare, cu care, parcurgându-le, începi să respiri aer proaspăt, ce-ți intră în nări prin ferestrele lor ce se deschid, rând pe rând. Las aici, deschise, câteva dintre ferestrele anului ce s-a dus. Toate mi-au dezvăluit, în cadrul lor, revelații. Și mi-au dat foarte multă nădejde. Curentul stârnit de ele a mai trântit niște uși, care trebuiau oricum închise demult.
Fereastra catalană, împărțită egal între Vocile lui Pamano și Confiteor (Jaume Cabre). Magistral traduse de doamna Jana Balacciu Matei.
"Fata mea, scrisoarea mea e ca lumina unei stele, când ajunge în ochii tăi e moartă poate de ani. E atâta nevoie să scrii contra morții; e atât de crud să scrii și moartea să-ți acopere orice semn de speranță."
"A făcut o fotografie luminii, ca să fixeze undeva tristețea ce nu putea fi cuprinsă în vorbe."
"M-am apucat să scriu fiindcă am crezut totdeauna că aceia care ucid în numele a ceva nu au dreptul să murdărească istoria."
"Viorile sunt făpturi vii. Lemnul viorii este ca vinul. Lucrează încet și-i face bine să simtă apăsarea coardelor; se îmbogățește cântând, îi place să trăiască la o temperatură plăcută, să poată respira, să nu fie lovit, să fie mereu curat... N-o închideți decât când plecați în călătorie."
Fereastra maghiară, oblocul unde stau alături: Portretele unei căsnicii (Sándor Márai) și Întoarcerea acasă a baronului Wenckhelm (László Krasznahorkai), cu traduceri atât de frumoase (Péter Demény și Ildikó Gábos-Foarță), cu muzici atât de diferite, cu un Nobel în acest an pentru L.K.
"În suflet nu se întâmplă nimic, a spus, cu aerul că vrea să mă ajute cu toată ființa lui. Sentimentele nu se desfășoară în suflet, alta e traiectoria lor. Dar trec și prin suflet, ca inundația prin terenul inundabil."
"Speranța însă nu este altceva decât teama de ceea ce ne dorim foarte mult și în care nu credem cu adevărat. Ceea ce este, este, în legătură cu asta nu sperăm nimic..."
"Toate culturile s-au născut din frică și tot din ea răsare și rânduiala principiilor, dacă înțelegi ce vreau să spun, dar hai să ne întoarcem la bucuria de a trăi, și sper că nu te miri dacă-ți spun că-i vorba de același lucru, frica sau bucuria de a trăi, și mă întreb cum s-ar putea defini într-un singur cuvânt ceva care să aibă aceste două fețe, frica și bucuria de a trăi".
"Ceea ce nu înțeleg nu este de ce trebuie să murim, ci de ce trebuie să trăim, se frământă baronul Wenckheim Bela."
Fereastra germană, atât de curată, cu Emigranții și Inelele lui Saturn (W. G. Sebald), în traduceri ce curg ca mierea de-a lungul paginilor (Alexandru Al. Sahighian și Vasile V. Poenaru). Am terminat-o pe prima și am trecut în cea de-a doua imediat, căci nu voiam să se sfârșească melancolia aceea legănată și resemnată, documentată cu fotografii blurate, ca niște oglinzi în care textul se oglindește / prăbușește perfect.
"Dar timpul [...] este un reper îndoielnic, în fapt nu-i nimic altceva decât o foială a sufletului."
"În ajun, după-masa târziu, începuse să ningă și, privind pe fereastra camerei de hotel la orașul ce plutea alb în amurg, a trebuit să se gândească mult la trecut. A-ți aminti, a adăugat el într-un post-scriptum, îmi pare adesea ca un soi de prostie. Capul ți-e greu, buimac, de parcă n-ai privi îndărăt printr-un șir întreg de cămări ale timpului, ci de la mare înălțime în jos spre pământ, dintr-unul din acele turnuri care se pierd în cer."
"În vremea sa în Olanda ar fi existat obiceiul ca în casa unui răposat să se acopere cu crep toate oglinzile și toate tablourile în care apăreau peisaje, oameni sau fructele câmpurilor, pentru ca sufletul care părăsește trupul să nu fie distras în decursul ultimei călătorii, văzându-se pe sine însuși ori patria pe care avea să o piardă curând pentru totdeauna."
Fereastra poeților, prin care i-am tot lăsat să intre, când pe Mircea Ivănescu, când pe Leonid Dimov, când pe Șerban Foarță.
"Toamna e bine să ieși până în fundul grădinii,
și să pândești șopârlele pe zidul fierbinte de soare,
și dacă răstorni capul puțin pe spate simți
cum se înclină anul spre iarnă -
și ți se face frig.
După aceea, cu pisica în brațe,
să te așezi la fereastră și să privești
cum se decolorează grădina"
"Cu sufletul golit de miracole
Am fost îmbrânciți într-o sală de spectacole
Unde ni s-a-mpărțit, printr-un sistem de jgheaburi,
Fiecăruia o gamelă cu aburi."
"Spălai ferestre: geamul dintre noi
părea să se subție, să se toace,
răsșters cu verde spirt și ghemotoace
de ziare vechi (de miercuri sau de joi:
era-ntr-o vineri?) - apa dintr-o vadră
neajungând, porniseși spre cișmea...
ai fost apoi, din nou, madona mea
înscrisă-n rama geamului: o cadră
sub sticla tot mai limpede și mai
oglindă (vană) mie, - a cărui plată
imagine, cu cea din urmă pată
a geamului, încet o destrămai...
Duh al ferestrelor, o zi consacră-mi:
A sticlelor topindu-se în lacrămi!"
Au mai fost și altele, desigur, ferestre și praguri, dar mă opresc aici, vă las, cu un colaj meșterit anul trecut și cu gândul ăsta cu care m-am rostogolit spre 2026: să fie anul ăsta bun cu noi!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)