A venit ca o gură de aer curat, cu miros de iarbă udă și cer senin,
într-o zi în care uitasem să respir adânc.
Unele planuri s-au liniștit, altele mi-au zbuciumat sufletul.
Dar pentru prima dată, zbuciumul nu m-a mai ținut prizonieră.
L-am privit de la distanță, ca pe o necesitate care nu mă definește,
și am descoperit că, uneori, greutatea lumii se risipește
când îți schimbi felul de a o privi.
Au rămas vise neîmplinite, unul dintre ele mai vechi decât amintirile.
Nu-l privesc cu regret, ci cu o răbdare care s-a învățat în timp.
Dacă nu se va împlini, voi ști să mă resemnez.
Dar știu și că, atunci când va veni vremea plecării,
va rămâne în mine un spațiu neatins,
locul în care acest vis a crescut și nu s-a închis niciodată.
Speranța nu se dă înapoi, nici atunci
când timpul își schimbă mersul.
2025 mi-a adus lucruri fragile și prețioase:
prieteni care luminează încăperile în care intră,
întâlniri care rămân în aer mult după ce se termină,
timpul pe care mi l-am permis, fără vinovăție,
timpul de a fi doar eu, în liniște, cu mine însămi.
Am redescoperit cât de dulce e să stai cu tine,
să nu mai fii mereu preocupată să-i faci fericiți pe alții,
să înveți că și tu contezi, că e dreptul tău să visezi și să te bucuri.
Să deschid ochii spre ceea ce îmi aduce lumină,
spre oamenii care mă înalță, spre gesturile care mă fac întreagă.
Cel mai neașteptat dar a venit în aripi fragile: Truli, puiul de turturică,
pe care l-am crescut de când avea doar câteva zile.
N-am crezut că voi învăța vreodată să iubesc astfel:
să resimt dependența de libertate,
să văd puritatea privirii și să o iubesc fără posesivitate.
Să învăț să zbor odată cu el,
fără să-mi deschid propriile aripi,
ci doar susținându-le pe ale lui cu dragoste de mamă-om.
Poate că iubindu-l învăț să devin un om mai liber și mai blând,
să pășesc în lume fără frică, cu inima deschisă.
Și sfârșitul anului a adus un alt dar luminos:
prietena fiului meu, venită din Mexic, un înger de fată, cu inocență și blândețe,
care ni s-a lipit de suflete din prima clipă -
o ființă absolut adorabilă.
Strălucirea din ochii băiatului nostru ne face recunoscători,
pentru că fiecare părinte știe ce miracol e să-și vadă copilul fericit.
2025 n-a fost despre cuceriri spectaculoase,
ci despre respirații adânci și priviri noi,
despre bucurii mici, care cântăresc mai mult decât orice.
Despre iubire și libertate, despre curajul de a visa,
despre dăruire și recunoștință pentru ceea ce există.
A fost un an ca un vânt cald de primăvară:
mi-a mângâiat sufletul,
mi-a deschis privirea,
m-a învățat să zbor, chiar și atunci
când picioarele mele rămân pe pământ.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)