El Camino a fost un parcurs plin de sens, în care am și m-am descoperit / înțeles / acceptat. În care m-am observat cu toate emoțiile și stările mele fără să mă identific cu ele.
Un șantier care nu se mai sfârșea a ajuns într-un final la capăt. Un capăt bun, frumos, curat, așa cum mi-am dorit. Departe de perfecțiune, însă aproape de înțelegerea multor lecții (încă) neînvățate.
Drumurile la / de la masterul de teatru comunitar și terapeutic au fost dese și lungi. SNCFR-ul are abilitatea de a transforma un drum de zece ore într-unul de x? ore. Numai bune să citesc capitole întregi din bibliografie: Augusto Boal, Keith Johnstone, JL Moreno, Viola Spolin, Peter Brook, apoi "anul gândirii magice". Sau cărți care nu sunt pentru master... ci pentru mastermind Călătorie la Ixtlan și altele. "Timpul e școala în care învățăm" a scris Joan Didion, și sunt foarte de acord cu ea.
Am conștientizat că mare parte din cercetarea mea pentru master, este de fapt terapie de sine. Chiar dacă acolo învăț despre lucrul cu comunități vulnerabile și despre terapie, prima pe care aplic cele învățate sunt eu.
Mi-am redescoperit unghiile mele naturale, după ce vreo zece ani le-am avut date cu ojă semipermanentă. A fost un proces, să mă reobișnuiesc cu propriile mele degete, fără forma impecabilă dată de vizita la salonul Tatianei.
Am jucat spectacolele curente ale teatrului național Timișoara. Petrecerea de nuntă, Breaking news, Anna Karenina, Don Juan, Zorba grecul, iar în decembrie am avut premiera cu Cântăreața cheală regizat de Mihai Măniuțiu.
Am ținut ultimele serii de public speaking și actorie de la dallesGo, sunt mândră tare de fiecare cursant care se depășește pe sine în acest parcurs. Din 12 ianuarie 2026 am început alte noi serii, dar sub altă "umbrelă", cu o grupă de adulți, plus alte trei de copii.
În 2025 am spus multe poezii și le-am citit oamenilor tot felul de texte. Îmi place grozav, mai ales la lansările de carte, să intru în mintea poetului sau scriitorului și să caut să spun publicului exact ce a vrut el să transmită. Au fost lansări frumoase în 2025 și m-am bucurat să fiu vocea care dă viață gândurilor autorilor Ion Marin Almăjan, Alexandra Dogaru Aldo, Viorica Bălteanu, Selena Roteliuc. Unul din momentele mele de plăcere la astfel de evenimente este să-l ascult pe domnul Adrian Dinu Rachieru. Iar când reușim împreună să găsim un nou sens cuvintelor, atunci seara devine memorabilă prin "inima ta e o biserică dezafectată încă din copilărie".
Am spus de mai multe ori poezii în expozițiile organizate de doamna Stela Guțiu, apoi la Penitenciarul Timișoara la închiderea Out of the box realizat de Regina Damian. Apoi la U.A.P. am spus textele lui Traian Abruda la comemorarea lui - "Poetul care boxează cu îngerii". Am spus din nou textele lui Kahlil Gibran din Profetul la Casa cu iederă. Și din nou m-am lăsat uimită de paradoxala simplitate și profunzime a cuvintelor lui.
Am prezentat spectacolele de balet realizate de doamna Rodica Murgu, eu sunt vocea care îi conduce pe spectatori în povestea tinerilor și copiilor balerini pregătiți în cadrul școlii de balet.
Am fost parte dintr-un eveniment caritabil important organizat de asociația Inima îți vorbește, unde am dat viață unor personaje care au adus multă bucurie publicului. Eu am fost chiar INIMA, iar colegii mei Ana Maria și Cristian au fost regina Răcorica și regele Gelato, alături de câțiva foști elevi. Copiii din această asociație sunt victime ale abuzului și merg de câte ori este nevoie, să mă implic voluntar în lucrul cu ei.
Am avut multe întâlniri de lucru, unde am învățat și dezvoltat abilități alături de o mulțime de oameni.
Cel mai relevant pentru mine a fost workshop-ul inițiat de UNATC, în care am învățat de la Sanja Krsmanovici Tasic cum să lucrezi cu persoanele cu dizabilități. Zilnic, timp de o săptămână am explorat aceste lumi ale celor care nu văd, nu aud, nu vorbesc, nu se pot mișca [parțial sau deloc], sau au probleme de înțelegere. La finalul procesului a rezultat performance-ul Închide ochii. Deschide inima pe care l-am prezentat de două ori la Sala Studio, pentru a putea face publicul să conștientizeze aceste căi adesea greu de înțeles.
Un alt proces intens a fost Puppet & Shame care a avut loc la Cinetic, unde Andrea Markovits de la Therapeutic Animated Forms ne-a condus timp de câteva zile prin universul păpușilor care da, chiar pot să vindece, dacă există intenția și cunoașterea necesară.
În 2025 chiar am avut șansa să particip la multe workshopuri, care toate adaugă câte o cărămidă la persoana care sunt, atât profesional, cât și ca om, ca femeie. Au fost multe seri de luni de psihodramă, contact improvisations cu Virginia Negru, dans și mișcare cu Andreea Novac, dans 7c, sunete, verticalitate și rostogolire, auto-apărare, conștientizare, weekend-uri intensive de constelații familiale, terapii energetice, prim-ajutor, plus câteva ritualuri grozave. Am sărbătorit anul nou de două ori: anul curent și anul nou chinezesc, alături de Ramona și practicanții de taijiquan.
Am învățat tehnici și tactici de lucru cu copii supradotați, diverse perspective în lucrul cu dizabilități, adică cu abilități diferite de ale noastre. Iar la eventul despre drepturile femeilor inițiat de Simona Ionescu am eliminat ideea barierei dintre vârste, acolo comunicarea a putut avea loc la modul constructiv indiferent de câți ani aveau participantele.
La cursul de VR ținut de domnul profesor Alexandru Berceanu am pășit peste teama mea de înălțime, datorită experienței virtuale de a merge pe o scândură deasupra unor zgârie nori. Cum am mai scris, îi putem ajuta pe alții să depășească anumite limite sau blocaje, după ce am trecut și noi pe-acolo și le-am depășit. Fiecare temă de lucru primită îmi deschide noi și noi drumuri de cercetat, la oricare materie ar fi ea: psihologia creativității, psihologia personalității, arta povestirii creative și improvizație, tehnici virtuale de intervenții, tehnici proiective în terapia prin teatru, teatrul comunitar ca instrument terapeutic, inteligențe multiple, inteligență emoțională ș.a.m.d. Urmează în curând să ne ocupăm serios de lucrările de disertație și e fascinant acest proces extins, care într-un final se comprimă în această unică cercetare.
În primăvară am participat fără să am ca intenție podiumul, la concursul de Miss mmtcg, o comunitate vastă unde femeile, doamnele, mămicile sunt împreună atunci când cineva are nevoie. A fost o experiență plină de energie, pentru care sunt recunoscătoare, alături de alte câteva sute de femei.
Iar în toamnă am decis ca la Actors Championship să particip, tot în afara concursului, la proba de ciclism. Fiindcă nu pentru medalie particip eu, ci pentru mine, ca să mă provoc și să-mi depășesc limitele.
Am văzut spectacole făcute de alți colegi de-ai mei de la național și de la maghiar și m-am bucurat alături de ei. Am văzut tineri jucând și dansând la depoul de tramvaie și m-am lăsat purtată de energia lor frumoasă. Am văzut discursuri tedX la Timișoara și am înțeles structura și simțit emoția fiecărui vorbitor.
Am răspuns la chestionarul colegei mele Jasmina, care mi-a spus în feedback printre altele, că ultimul a fost un răspuns belea:))
Pe scena colegiului de arte Ion Vidu, micuții de la școala Smarty kids Tm sud, pe care îi pregătesc de la începutul anului școlar, s-au descurcat de minune. Deși noi repetăm într-un spațiu mult mai mic, s-au adaptat imediat la noile condiții.
Am plantat în mica mea grădiniță un liliac, un smochin, iasomie, caprifolium, iriși, narcise, lalele, crini, crizanteme, plante medicinale - și toate s-au prins! E un sentiment minunat să vezi ceea ce răsare și crește din pământ, din mâinile tale.
Pe mai multe direcții m-a provocat anul ăsta. Pe lângă faptul că am trăit în șantier și provizorat luni de zile, am fost nevoită să inițiez două procese pentru a-mi cere drepturile. Pe unul l-am încheiat printr-o înțelegere amiabilă, adică omul a decis să plătească ce-am cerut după trimiterea notificării, pentru a nu mai continua pașii judiciari, iar al doilea este în curs. La un moment dat voi vorbi despre acest subiect mai pe larg. Am plătit și ultimele rate pentru DES, mașina lui Mircea, deci m-am eliberat de un subiect.
La București am primit o cărămidă Grivița 53, locul unde Chris Simion a făcut posibil să existe un teatru. Am văzut spectacole (Zbor deasupra unui cuib de cuci la Nottara, Jurnal de România - aici se visează la schimbare la Masca, Portugalia la Bulandra, Marfă vie la Teatrul Amzei), am stat multe ore la Biblioteca Națională, am fost la turul ghidat TNB. Am văzut și câteva filme acolo, de departe Sirât rămâne primul de amintit. Și ceaiul bun din apropiere, de la Neighbours.
Dar cea mai mare parte a timpului am petrecut-o în UNATC, cursuri, ateliere de lucru, ore deschise, plus practica de la azilul de bătrâni. Voluntariatul de acolo m-a inspirat mult, fiindcă în spatele bătrânilor de acolo există niște povești de viață extraordinare care abia așteaptă să fie spuse. Și da, am susținut și sesiunile aferente anului I, cu tot ce derivă de aici: emoții la examene, prezentare, stres, satisfacția lucrului bine făcut la final. Și covrigi uriași fierbinți cu mac mult peste tot la 2,5 lei.
În decembrie a fost FDR la TNTm și am făcut cunoștință cu texte noi și cu spectacolele Acest loc blestemat, Oglinda spartă, Arădeanca. Fiecare te mișcă / clatină / zguduie într-un fel.
Am reușit să vedem concertul de colinde din domul catolic din Timișoara și filmele Cravata galbenă, Avatar 3 și Nuremberg, aștept în vară întâlnirea cu Russel Crowe.
Am dat castinguri și audiții, dar asta face un actor tot timpul.
Cam asta despre ce am lucrat.
De ziua sfântului Iosif am făcut din nou pelerinajul pe jos de la Șag până la Partoș. M-am bucurat pentru însoțitorii vechi și noi care, fiecare în ritmul lui, a reușit smerit să ajungă la capăt. Și apoi fiecare, în tăcere, și-a oblojit rănile de la picioare. În schimb, sufletul s-a deschis și curățat de la sine. Atunci, acolo.
La început de 2025 am fost în Mărginimea Sibiului unde în mijlocul zăpezilor aveam să aflu ce înseamnă "la hopăițat". Și să beau un lapte cald care mirosea a fân proaspăt. Iar vara am revăzut Marea Neagră și Cernavodă, un orășel inconfundabil, plin de străzi în pantă, mă și mir cum își iau elevii carnetul de șofer acolo:)))). Sus pe un deal este așezat cimitirul, exact așa mi-am imaginat eu locul din spectacolul Orașul nostru făcut cu noi de Ion Ardeal Ieremia acum câțiva ani. Și la apus, am stat acolo de câteva ori și m-am gândit la ce mesaj a transmis textul lui Thornton Wilder, și la minunatele costume făcute atunci pentru noi de Stela Verebceanu, care într-o lume erau negre, iar în / pe cealaltă lume, de la lumină, se făceau roșii.
Am fost martoră la ultimul eveniment de pe stadionul Dan Păltinișanu, unde excavatorul stătea la propriu pregătit să se apuce de treabă și să dărâme peluza sud, locul legendar unde în trecut suporterii echipei Poli au făcut coregrafii și atmosferă impresionantă.
Mi-a plăcut să mă las pe mâna fetelor care mi-au făcut un super machiaj horror. Ca model, lași controlul în mâna celor care îl dețin, în cazul de față Andrada și Nicoleta.
Am avut anul ăsta și câteva plăceri culinare: babka - un cozonac însiropat cu cremă de zmeură sau cu mac și vișine. Ce să zic... bun tare. Prăjituri în formă de fructe cu gustul fructului respectiv- mango, fructul pasiunii, lime, zmeură, cafea etc. Răciturile făcute de Carmen, ouăle umplute făcute de mine și icrele făcute de Dan. Iar după o zi lungă la facultate, ciorba fierbinte făcută de mama era exact tot ce aveam nevoie, medicament curat.
Anul nou l-am întâmpinat cu prieteni faini în stil efervescento-gălăcioso-explozivo-maoistic.
Despre viața privată, asta rămâne privat. Nu se scrie, se simte. Se descoperă zi de zi, se acceptă, se pun limite, se iartă, se.
E interesant faptul că datorită energiei multe consumate cu șantierul de acasă, am avut sentimentul că parcă anul ăsta n-am mai făcut nimic altceva. Însă, când le recapitulez pe ecran, se adună ceva.
Și gata fiind acest proiect, am căpătat curaj să mă gândesc să mă apuc curând să renovez și casa mamei din București, chiar are nevoie. Acum mi-am însușit lecțiile și știu ce e nevoie să fac altfel, sunt gata să învăț din alte greșeli noi.
Dar până una alta, să terminăm cu bine un master.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)