Simbolic, pentru mine, acel moment a însemnat o dorință fermă de a îmi lăsa grijile în urmă, multe dintre ele alimentate mecanic și maniacal. Mi-am zis, dând drumul acelui balon, "Și ce ar fi dacă de la 50 de ani înainte voi fi în sfârșit împăcată cu mine și mă voi ataca mai puțin?! Ce ar fi dacă balonul ăsta este ce am adunat și în sfârșit îi dau drumul?!"
Cam așa am întâmpinat anul 2025 care știam că va fi unul haotic pentru că la Casa Albă se reîntorcea un președinte care în primul lui mandat tot ce a făcut a fost să dezbine și să creeze haos și angoase globale, nu doar locale. A fost un dezastru atunci, dar poporul a ales, ce se mai poate face?!
Ce nu am avut cum să anticipez & ce m-a deprimat maxim a fost genocidul anului 2025. Am trăit multă vreme evitând manualul de istorie. Fac parte din generația celor care în primul an de liceu avea șansa să fie liberă, fără dictatură. Și deși sunt recunoscătoare acestui moment fără de care nu aș fi plecat din țară, reticența față de cum este istoria scrisă a rămas. Mai rău, ce este la știri este manipulat astfel încât să nu știm adevărul. Și totuși, 2025 este un an al genocidului în Gaza/Palestina! Nu o zic eu, au spus-o cei care au tras semnale peste semnale de alarmă.
Mi-este greu, așadar, să mă gândesc la o retrospectivă a anului 2025 fără să nu scriu despre cât de jenă mi-a fost tot anul că sunt om! Că nu pot face nimic. Că forurile internaționale nu pedepsesc atrocitățile de acolo. Că sunt cenzurată la școală să vorbesc despre Palestina. Că simt cum libertatea pe care trebuie să o am alături de alți oameni mi-e sub control. Că mă simt o marionetă.
Și ca de fiecare dată tot la scris m-am întors negociind stările liminale dintre realitate & visare. Am descoperit puterea sa vindecătoare pe vremea când mama se lupta cu boala cancerului în anii '90. De atunci tot scriu, citesc, mă străduiesc să îmi explic lumea așa, nu reușesc mereu, ba chiar câteodată îmi complic existența încercând să mă apropii de adevăr. Sunt un Icarus într-o versiune care nici mie nu mi-este pe deplin clară: vreau să ajung la adevăr, dar simt cum (mă) arde!
În 2025 probabil cel mai important proiect a fost Femeia uitată, o adaptare după piesa mea Femeia care tot uita să se nască. Piesa a venit la mine la New York, jucându-se la Pace University și la Institutul Cultural Român. Nu doar că am avut onoarea să fac parte dintr-un proiect care discută despre fete și femei și drepturile lor egale față de băieți și bărbați, dar am participat la ateliere, interviuri la TVR și radio pe teme care nu ar trebui să mai fie amintite ci ar fi trebuit să fie parte a trecutului, dar din păcate situația nu este așa. Femicidul este în creștere în România; violența ajunsă la omor este întreținută de mentalități toxice, misoginia există, iar piesa noastră, la fiecare reprezentație, a fost urmată de convorbiri cu victime ale abuzului domestic cât și cu psihologi. hotnews.ro/femeia-uitata-teatru-ca-oglinda-a-unei-realitati-dureroase-peste-30-de-femei-ucise-in-romania-in-primele-sapte-luni-ale-acestui-an
În 2025 am reușit să prezint cartea mea în engleză, Female Playwrights and Applied Intersectionality in Romanian Theater, la Festivalul Național de Teatru, o carte despre intersecționalitate și reprezentarea ei aplicată în 10 piese scrise de autoare de origine română.
În 2025 am participat la Chicago la International Voices Project cu piesa Veronica's Little Price inspirată parțial de clasicul Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry. warnercrocker.com/the-little-prince-meets-artificial-intelligence/
Iar la Galați sub regia Letei Popescu se citea pentru prima dată Mia, o piesă din trilogia cancerului la sân: monitoruldegalati.ro/confruntarea-psihologica-a-pacientelor-cu-cancerul-de-san-o-seara-de-dialog-si-vindecare-sufleteasca-la-teatrul-dramatic-fani-tardini-galati & youtu.be/yTNqkiVMNgk
Probabil cea mai mare onoare a mea ca scriitoare din diaspora limbii române a fost teza de masterat a regizorului Matei Stoian la U.N.A.T.C., teză bazată pe Femeia uitată. Iar la Universitatea "1 Decembrie" din Alba Iulia, Iuliana Voroneanu își susținea teza postdoc pe cercetarea unor piese scrise de mine: "Ipostaze feminine în piesele de teatru contemporan al scriitoarei din diaspora Cătălina Florina Florescu".
În 2025, am prins curaj să public despre migrenele mele, o dizabilitate ascunsă despre care încerc să vorbesc la fel de curajos cum am vorbit despre cancer, moarte, traume, etc. thepolyphony.org/migraines-nursing-my-pain
Volumul al doilea de poezii, The Brain Is the Ocean We Live este și despre migrene, naturalizare, evadare, comunitate: solispress.com
În 2025 băiatul meu a împlinit 20 de ani de Ziua Internațională a Jazzului. Iar la sfârșitul anului, în ajun de Crăciun comemoram 20 de ani fără tata, omul cel mai onest și etic din viața mea. Deși nu s-au cunoscut, băiatul meu se întreabă cum ar fi fost să stea de vorbă cu bunicul lui matern. Poate într-o zi va scrie acest dialog imaginat pornind de la amintirile mele pe care i le-am împărtășit adesea. Ne șoptim & apoi ne scriem probabil neuitarea, nu-i așa?
În 2025 am petrecut cei 50 de ani / ziua de naștere la Berlin, Germania. Mi-am dorit să fiu în acel oraș unde cândva, în timp, berlinezii doborau zidul care separa partea de est de cea de vest. Sunt un produs din Europa de est, România, am ajuns în vest în SUA și mă bucur că sunt încă aici - unde "aici" de fapt este pentru mine un balon galben care îmi imaginez călătorește dus de vânt și nu se (mai) întreabă de ce, ci doar se bucură că încă există!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)