2025 e anul pe care aș vrea să-l șterg din viața mea. Să iau buretele și să îl curăț până dispare. Paradoxal, e și anul de care simt nevoia să mă agăț, ca aproape-înecatul de colacul de salvare aruncat peste bord de-un pirat fioros. Alternative.
E anul în care aproape c-am murit. O hemoragie cerebrală apărută brusc, într-o dimineață ca oricare alta. Trăiești și, dintr-odată, nu știi dacă vei mai trăi. Credeam că e ca în filme, că apropierea de moarte îți aduce în cap frânturi de trecut sau măcar gânduri, planuri pentru cei apropiați. În realitate, a fost doar o mare durere, care m-a absorbit cu totul. Cel mai egoist moment al vieții mele. Ironic, aș zice. Nici măcar nu mi-a fost frică, nu am avut spațiu pentru asta, am fost doar un creier pulsând de durere, un acum care nu s-a proiectat deloc nici spre trecut, nici spre viitor. Fără gânduri, fără așteptări. Două săptămâni în spital, cu medicamente alergându-mi prin vene. Sunt norocoasă, trăiesc.
E anul în care, totuși, viața a mers mai departe. Am reușit să scriu câteva texte de care sunt relativ mulțumită. O poveste de-ale mele a fost citită pe scenă, în fața câtorva sute de oameni, la festivalul Unfinished. Probabil cei mai mulți cititori/ascultători pe care i-am avut, pe care îi voi avea vreodată. Mici vanități repede trecute, după care a venit, doamnelor și domnilor, într-o extraordinară apariție pe scena vieții mele (nu chiar extraordinară, că a mai fost și altădată), disperarea. Tristețea. Lipsa de sens. Neîmplinirea. Permiteți-mi să mă prezint, sunt Ramona și de multe ori sunt la capătul puterilor. Dar asta e o poveste pe care mai bine o păstrez doar pentru mine. Eu sunt singura responsabilă pentru (ne)fericirea mea. Și știu că pot să o transform în altceva, am mai făcut-o și altădată.
E anul în care am călătorit mai puțin, dar frumos. Marocul cel atât de colorat, Valencia și cetățile din jurul ei, Transilvania, regiunea Puglia. Câteva săptămâni de bucurie, pe care îmi doresc foarte mult să nu le uit. E anul în care am văzut multe filme, am fost de câteva ori la teatru, am vizitat multe muzee, am citit, m-am plimbat, am făcut biscuiți, m-am întâlnit ceva mai des cu prietenii. Mi-am văzut copiii crescând, parcă mai mult ca niciodată. Sunt bine. Trăiesc.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)