Se spune că a fost un an transformațional. Habar n-am. Pentru mine întregul timp petrecut pe-aici (aici însemnând locul situat la vreo 15.000 de km distanță de Kiribati), a însemnat transformare. Am parcurs drumul unui bulgăre de zăpadă. M-am rostogolit prin viață rotită de soartă, destin, ori cum vreți voi să-i ziceți, iar uneori din simplă inerție, acumulând și topindu-mă, iar și iar.
Și totuși 2025. Încep prin a-l separa de restul timpului cu o rigurozitate de maestru cofetar: 1 ianuarie - 31 decembrie. Zâmbesc, când în minte se întruchipează instant o felie de ruladă Pavlova, de-un alb pufos, asemeni omului de zăpadă. Și Mmmmmm, prima mușcătură, senzația aceea de dulce, papile gustative extaziate, creier fericit. Iar în umbră, un subconștient care știe că acolo e un dezechilibru, o carență. Ingurgitez ore, zile, luni, înaintez într-o dinamică ce mă poartă prin andante, allegro, lento, allegretto, în timp ce viața își păstrează același tempo, constant, de trecere înainte. Și mă trezesc deodată că din felia de Pavlova mai e doar puțin, că percepția gustului dulce nu-mi mai produce senzații și fericiri, că e nevoie de balans, de mult lime, puțină sare, poate câteva migdale crocante. Decid să mă caut, dacă tot e an transformațional, decid că sunt mai mult decât familie, casă, prieteni, pierdere și câștig, alb și negru, că doar în mine găsesc gustul umami. Și poate, cel mai important, decid să nu-mi mai spun că următoarea Pavlova va ieși perfect, fiindcă asta ar însemna ca din nou să-mi creez așteptări, iar ele nu se asortează cu noua mea rochie.
Și-ntr-un final, la ultima linguriță, realizez că e mai sănătos să nu filosofez prea mult, să nu mai caut validarea în ceilalți, ci doar în mine, decid să împodobesc omul de zăpadă cu cei mai fancy nasturi găsiți în talcioc, să-i pun o pălărie șic, pe care să o scot cu drag și respect atunci când în cale voi întâlni frumosul, generozitatea, autenticul.
Una peste alta, în ziua asta albă, opulentă, de 13, marți, 2026, într-un oarecare ceas al ei, aflată la vreo 15.000 de km distanță de Kiribati și savurând o cafea perfectă, constat că sunt bine așa, în tempoul de continuum pe care-l trăiesc, fără așteptări, cu niscaiva frământări (în cantitatea potrivită, totul în Univers are un rol), cu multă iubire de dat și de luat, dacă găsesc donatori. Și da, mâzgălind gânduri - rânduri care dau sens existenței mele, conștientă că timpul de Aici e limitat, dar atât de prețios.
A, să nu uit. Vă las și câteva bucăți-arome savuroase din felia mea de 2025, pe care vă recomand cu drag să le (re)gustați și voi:
Literatură:
Douăsprezece povestiri călătoare, Gabriel García Márquez
O roză singură, Muriel Barbery
Apă proaspătă pentru flori, Valerie Perrin
Trei, Valerie Perrin
Teatru, Film, Spectacole:
Iona, în regia lui Silviu Purcărete
Aici nu se simte, de Lia Bugnar (cu formidabila Ofelia Popii)
TIFF
Sânziana și Pepelea, în regia lui Alexandru Dabija
Cântece de speriat frica, după idei din texte de Herta Müller, spectacol de geniala Ada Milea (cu formidabila Anca Hanu)
Cântece de iarnă - Concert în 4" (Ada Milea & Bobo Burlăcianu & Anca Hanu & Cristi Rigman)
SoNoRo (concerte și artiști minunați, iar 2025 a venit și cu o spectaculoasă prezență scenică: cea a acordeonistului Radu Rățoi)
Nu pot să nu amintesc și de bucuria intensă, sinceră și deplină provocată de vestea că filmul Sfărșitul Lumii - The End of the World, realizat de doi tineri foarte dragi sufletului meu (primul lor "copil"), a luat primul premiu - BEAST Feature la Red Movie Awards (Christmas Edition 2025).
Jos pălăria Sebastian Pereanu și Andrada Ghiurco. Vânt din pupă.
Și nu uitați, când aveți puțintel timp și multă stare, să vizitați colorata lume a Ficțiunilor Reale și LiterNet, lumea în care mai vin și eu cu câte o mică tușă de suflet, prin micro-ficțiunile scrise.
Cam atât de aici, din plinătatea unei ore, dintr-o zi de marți, 13, ianuarie, 2026. Închei prin a vă dărui o poezie și a vă ura să aveți parte de timp cu sens.
Albul de alb
Am așteptat albul ăsta
Ca pe-o veste minunată.
Ultima oară ne-am întâlnit
când eram copilă.
Aseară am alergat pe terasă
și-am prins cu buzele fărâme din el
și le-am topit
și le-am dus adânc în mine.
Dimineață
m-am trezit cu pieptul bătând puternic.
Și-am știut că înlăuntrul meu trăiește încă fetișcana
îndrăgostită iremediabil
de un alb rotofei, cu nas mare,
mereu îmbrăcat în haină groasă
cu nasturi negri, rotunzi.
Un gentleman cu pălărie
și brațul încărcat cu flori.
Acum a venit deodată,
după multe anotimpuri gri.
A venit și-a răscolit cu alb
în adâncul ființei mele.
M-am așezat lângă el,
Cu fericirea lipită de obraji.
Și nici nu știu când,
Pe albul acela imaculat,
Am desenat amândoi aripi de îngeri.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)