Cert este că mi-am petrecut multe zile din 2025 stresându-mă pentru lucruri inutile complet, pe primul loc, ca de obicei, fiind "Ce-o să zică lumea?" Evident, nu a zis nimic din ce credeam eu că va zice, sufăr grav de scenarită. Un lucru bun a ieșit totuși din toată treaba asta, am învățat să mai cer și ajutorul, cam de pe buza prăpastiei și a burnout-ului; acum sunt mai conștientă că alt doisprezecelea ceas poate fi prea târziu.
Am fraternizat cu pacienții mei, și cu durerea pe care o simt ei, cea fizică, când cu gastrita am crezut literalmente că am o pisică în stomac care își înfige ghearele în mucoasa mea gastrică (nu mai judec metaforele prin care își descriu oamenii simptomele); și cea sufletească, provocată de moartea lui tataie, lucru așteptat și prevăzut (avea 90 de ani și era bolnav). Cu toată predictibilitatea acestui eveniment, durerea a fost la fel de mare, poate și pentru că s-a petrecut aproape de alt eveniment, nunta surorii mele, și am trecut într-un timp scurt prin emoții antitetice intense, dar și fiindcă eu am fost crescută de bunici până la 6 ani, și apoi mi-am petrecut toate vacanțele acolo, până la terminarea facultății.
Ce m-a învățat acest an a fost să mă prioritizez mai mult (fără remușcări ar fi ideal, dar mai e cale lungă până acolo), să nu am pretenții de la oameni despre care sunt conștientă că atâta pot (și în sens bun, și în sens rău). Ce tot nu am reușit să învăț a fost răbdarea, dar pare că 2026 e pregătit să mă învețe asta - am răsturnat în toată bucătăria o cremă de frișcă, a sărit smalțul unei oale și eu nu m-am enervat deloc, am pus mâna și-am curățat podeaua, pereții și masa și mi-am zis că asta e.
Am plâns mult, am râs mai puțin, am citit mult mai puțin decât mi-aș fi dorit, am trecut anul la master, am vizitat locuri noi și vechi, am văzut Dunărea la Galați. Am vizionat Cravata galbenă de două ori, Nuremberg o dată. Am rămas uluită din nou de valul de ură ce mocnește în spatele tastaturilor pe rețelele de socializare. Îmi propun să-mi trăiesc viața tot mai mult în "realitatea imediată", ca să adaptez după Max Blecher, și cât mai puțin în online.
La final, las un citat de la sfârșitul filmului Nuremberg, care a rămas cu mine și pe care îl consider foarte elocvent pentru vremurile pe care începem parcă să le (re)trăim.
"The only clue to what man can do is what man has done."(R.G. Collingwood)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)