***
- Uite, gustă și tu, am pus zahăr peste ele să-și lase zeama, zise Adora.
Căpșunile mari și rotunde erau pline de suc, dar prea dulci pentru gustul lui, știa deja. Duse castronul cu fructe acoperite de zahăr către buzele lui, dar bărbatul își întoarse capul. Îl luă în brațe.
- O să îi placă, o să vezi, știi că sunt favoritele ei.
- Nu ne lasă cu borcan, de ce n-ai zis să luăm niște caserole de plastic din Lidl. Să ne oprim pe drum.
Vorbeau de două zile ce să îi ducă de ziua ei. Era a treia vizită la spitalul Obregia a Adorei în trei luni, de când o internaseră pe fiica lui. El se ducea zilnic. Nu aveau voie să-i ducă aproape nimic. Îi luase de ziua ei o rochiță de vară înflorată și o pereche de sandale, și ar fi vrut măcar să i le poată arăta, să-i spună că o așteaptă să le poarte când iese. O să-i dea cincizeci de lei asistentei blonde, poate o lasă pe Cami să primească cadourile, măcar să le țină în mână câteva minute. Ultima dată îi respinseseră o carte, pentru că avea coperțile cartonate.
Adora a aranjat prima consultație cu pile, cu ajutorul unei prietene care era psihiatru. O băgaseră direct la șefa de secție, profesoară mare și pe la Carol Davila, chiar decan acolo de fapt. Îi spuseseră doctoriței că fetița era foarte deșteaptă, avea numai zece la școală, la 13 ani vorbea excelent engleză și germană. Întâi începuse să nu-și mai facă treaba prin casă. Nici măcar nu avea cine știe ce de făcut, dar Paul, ca un părinte bun, o punea și pe Cami să mai facă una-alta. Să facă cumpărăturile de la supermarket, să le așeze în raft, să spele vasele de două ori pe săptămână, să dea dimineața de mâncare la cățeii din fața blocului. Cami începuse să mintă că a făcut. Adora o confruntase de câteva ori, dar nu se întâmplase nimic. Paul o apăra:
- E stresată și ea cu școala și meditații... intră în adolescență, cine știe ce se întâmplă și în capul ei? Cât timp vine cu note bune, lasă-le naibii de vase că le spăl eu.
- E o râzgâiată, și numai tu ești de vină, îi răspunsese iubita lui.
***
Poate că era adevărat. De când se prăpădise prima lui soție, Cami fusese totul pentru el. Abia după câțiva ani începuse să resimtă nevoia unei partenere. Devenise atât de disperat după contact uman că se înscrisese la dansuri sociale, doar că să fie ținut în brațe de o femeie. Acolo o întâlnise și pe Adora, la un curs de kizomba, unde partenerii stau strâns îmbrățișați. Un dans african făcut pentru soldații care plecau pe front în timpul războiului genocid din Angola - un dans al dragostei, pentru că știai că mori în ziua următoare.
El se temuse un pic că ea nu o să-l accepte pentru că avea copil, și nici o femeie nu vrea să-și împartă bărbatul. E adevărat că fusese între ei o perioadă de acomodare, de ezitări, și nu o condamna în nici un fel. Fuseseră câteva luni în care ea nu mai vorbise deloc cu el, după care revenise în relație cu și mai mare posesivitate și dorință de apropiere. Îi propusese imediat chiar ea să se mute împreună. Asta îl surprinsese dar și flatase pe Paul, și-l făcuse să-și recapete încrederea în sine. O femeie așa caldă, frumoasă, și deșteaptă - dentistă - îl vrea. Iar sexul era incredibil. Femeia perfectă. Cami se îndrăgostise și ea imediat. Avea nevoie de o prezență maternă, și făcuse un crush din prima. Până să se mute la ei, Cami nu voia să vorbească decât despre Adora - ce face, cum se îmbracă, de unde și-a luat eșarfa.
După un timp de la mutare, Cami începuse să aibă probleme cu somnul, dormea la ore ciudate, slăbise mult și era palidă ca ceara. Îi cădea părul. O forțaseră să iasă din casă, să facă plimbări lungi prin parc. Multivitamine, proteine cumpărate și date de Adora. Au înscris-o și într-un club de softball, să iasă cât mai mult din casă, să fie la aer. Problemele începuseră să se vadă și la școală.
La spital la Obregia, șefa de secție le-a zis că e totul doar psihic, că o să se regleze pur și simplu de la sine, să îi dea un pic de timp. E doar o depresie, nu e atipică pentru vârsta ei sau pentru sezon, nu îi dă medicamente că e prea mică. Dar s-au întors după trei luni, când au descoperit că fetița începuse să se cresteze - tăieturi roșii și subțiri, aproape invizibile, pe brațe, pe pulpe în zona acoperită de fustă. Auto-mutilarea era un nou limbaj, corelat cu scăderea bruscă a notelor la școală. Începuse după ce luase șapte la teza de română, le mărturisise Cami plângând. Își rătăcise cumva din caiete chiar înainte, nu știa cum, nu i s-a mai întâmplat, și nu mai putuse învăța totul.
- Da-o naibii de română, că nu te facem poetă, zisese Paul.
- Nu mă mai pot concentra, o să rămân corigentă la toate, își frângea Cami mâinile. Nu îmi aduc aminte nimic, vreau să tai cacofonia asta din capul meu.
Doctorița îi prescrisese pe grabă bupropionă, ceea ce nu îi ajutase cu nimic, ba chiar îi dăduse Cameliei un rând de atacuri de panică.
***
Azi, Cami sări în brațele lor.
- Unde ai fost, Adora? Să mă duceți acasă, vă rog, să mă duceți acasă, începu să plângă Cami în brațele femeii, care plânse și ea. Să mergem toți după ghiocei.
În timpul săptămânii, când venea doar el singur, prima întrebare a Cameliei era "Unde e Adora, ce face Adora, de ce n-a venit și ea? Mi-e dor de ea. Să-i spui te rog".
- E mizerabil aici, paturile sunt rupte, am cearșafuri cu pete de sânge. Nu vedeți că miroase a mortăciune?
Paul simți doar miros de dezinfectant, dar nu o contrazise.
- Fac diaree de la mâncare în fiecare zi. Nu mănânc decât biscuiții cu zahăr pe care mi-ai aduceți voi. Nu pot să fac baie, e ușa stricată. Dușul dă cu apă peste tot și e cel mai infect loc.
- O să vorbim cu asistentele să-ți dea o cameră mai bună, îți dăm noi cearșafuri de acasă.
- Nu, asistentele ne tratează pe toți ca pe niște animale, nu contează ce avem. Mă iau de cap tare și îmi bagă degetul în gură să vadă dacă am luat pastilele. Săptămâna trecută m-au pus să fac duș într-o baie cu ușa deschisă și se uitau mai multe la mine și m-am pus pe jos și am plâns. Și asistenta mi-a zis că e clar că sunt de psihiatrie, că trebuie să mă țină aici mai mult, dar eu tati am plâns și m-am zbătut doar pentru că ar fi putut trece alți pacienți și mă vedeau dezbrăcată, cu ușa deschisă.
Paul se albi la față, ca de fiecare dată când o auzea vorbind așa.
- Hai nu mai plânge, uite ia o căpșună, îi zise Adora întinzându-i caserola printre lacrimi. Dar privirea îi rămase o clipă pe pudra căzută pe masă, prea atentă.
- Parcă miroase și asta a medicamente, puse jos Cami căpșuna mâncată pe jumătate.
Astăzi îi duseseră căpșuni cu zahăr și o carte de la Adora în engleză - Sharp Objects de Gillian Flynn. Primise și rochița de vară de la Paul. Se așezaseră cu toții la masa pentru vizitatori și, pentru o clipă, fata încercase să le zâmbească fără să mai zică nimic. Își mai revenise fizic, parcă mai pusese un pic de carne pe ea, nu mai era doar oase. Era încă dulceață multă în ochii ei, dulceață pe care o moștenise de la mama ei naturală, chiar dacă fața asprită o făcea acum să pară furioasă. O tunseseră, dar nu făcuseră o treabă prea bună, parcă se grăbiseră să ia foarfecile din preajma ei - Cami avea păr cârlionțat care trebuia tăiat cu multă atenție, și acum îi țâșnea aiurea din cap în toate direcțiile, ceea ce nu conta prea mult pentru nimeni în afară de Paul.
După câteva minute, Cami sări în brațele lor, începu să țipe și să implore să o ia acasă, și asistentele îi separară, cerându-le să vină în altă zi.
***
Pe drum spre casă, Paul nu zise niciun cuvânt. Se uita la mâinile ei grațioase, impecabile, așezate în față pe genunchii îmbrăcați în rochia albastră. Astăzi i se păru că tremura ușor, deși încerca și reușea destul de bine să-și ascundă nervozitatea. Femeia avea lacrimi în ochi, dar gura îi era strânsa într-un gest inconștient de duritate.
- Ar trebui să o luăm acasă săptămâna viitoare.
- Nu știu cât timp pot îndura asta Paul, răspunse Adora încet, în cele din urmă, fără căldură în voce. Eu trebuie să merg zilnic la cabinet, tu ești la serviciu. Cami are nevoie de supraveghere permanentă.
Paul înțelese că se aflau într-un loc disperat. Spera în sinea lui că disperarea era împărtășită, că situația asta ciudată nu o să o alunge pe singura femeie de care se putuse apropia, de care era îndrăgostit până peste cap.
Internarea Cameliei venise brusc, când fata încercase să-și ia viața cu un pumn de medicamente. Poate ar fi reușit dacă în ziua aia Paul nu s-ar fi întors mai devreme de la birou - avea un dosar mai greu și voia să lucreze de acasă. Normal, Adora trebuia să fi fost acolo cu Cami, dar se dusese la mall să ia ceva. O găsise pe fată căzută în bucătărie, un pumn de pastile în jurul ei, o cutie de Ativan desfăcută pe masă. Pastilele erau ale Adorei, le lua din când în când să poată să doarmă. Trezită la spital, după spălături stomacale, Cami nu-și mai amintea nimic - doar că venise de la școală, își pusese supă și apoi... totul e negru. Poate mințea, cum făcea mult în ultima vreme. Sau poate creierul ei de copil bloca toate astea, să îi dea spațiu să-și revină.
Începea ploaia, după ce norii stătuseră atârnați ziua întreagă. Picături mari cădeau pe parbrizul mașinii și undeva, spre vest, trăsnea. Ziua se înnegrise brusc și Paul se gândi că asta e tot ce îi mai trebuie. Asta era. Aproape că nici nu mai puteau circula, căzuse din cer un potop și apa era deja până la jumătatea roților mașinii. Paul știa că lumea nu e făcută de Dumnezeu doar pentru ei, doar ca să le vorbească lor, doar ca să se potrivească cu supărarea lor, dar azi... Înfloriseră copacii de pe marginea drumului, flori albe strivite acum de potop... și dacă o să dea îngheț cum se anunță la știri o să fie puține fructe anul asta. O să ia furtuna tot.
Acasă, pe hol, ea se oprise întâi la oglindă, netezindu-și rochia, înainte chiar să-și dea jos cizmele. Parcă avea nevoie să se vadă, să știe că e încă ea. El se descălțase și se dusese la bucătărie. Își luă un pahar și-și puse o vodcă mare.
- Vrei și tu? Cred că avem nevoie.
- Nu pot, am programare la unghii.
- Acum, pe potopul ăsta?
- Am programare demult, e foarte greu de găsit loc la ăștia.
***
Paul se duse la frigider să caute vodcă iar, și când închise ușa rămase acolo un moment, uitându-se la magneții de pe ușă. Creta, Malta, Istanbul, Paris. Locuri unde fusese cu Cami, doar ei doi. Muzee și plaje însorite, râsul ei când fugea în apă, năsucul mic murdar de prăjituri în cele mai bune cofetarii din București. Un desen caraghios cu el ținând-o de mână, făcut de Cami când avea doar cinci ani. Sus deasupra frigiderului, într-un raft în care ajungeau doar dacă se cățărau pe scaun, camera mică pe care o instalase acum câțiva ani - o cumpărase după o tentativă de spargere, acum mult timp, dar uitase de ea complet. Oare mai merge?
Jucăria încă mergea, și totul era stocat în cloud. Își luă laptopul și începu să dea click la întâmplare, căutând-o pe Cami. Cum râdea venind în fugă de la școală, cum îi arata lucrările de control la care lua numai zece. Cum găteau împreună. Când arsese el mâncarea și comandase odată de la Glovo și apoi o păcălise pe Cami că el a făcut tot. Văzu și prima seară în care o adusese pe Adora acasă, când Cami era în tabără. Se uită la ei doi iubindu-se peste tot, se uită la femeia asta incredibilă cum îi înfigea unghiile în gât, și cum el o mușca de piept până aproape de sânge, ca un animal însetat. Se uită apoi la ei toți trei, cum râdeau în jurul mesei fericiți, la Crăciunul de anul trecut. O văzu pe Cami venind acasă cu punga de hârtie de la supermarket, așezând cu grija totul în rafturi și fugind afară. Apoi o văzu pe Adora scoțând pachete din rafturi, împrăștiind totul pe masă.
Stop. Rewind. Adora scoțând pachete din rafturi, împrăștiind totul pe masă.
Fast-forward. Stop. Play. El venind acasă și Adora spunându-i că Cami e o nesimțită, că nu așază lucrurile în raft cum e sarcina ei.
Fast-forward.
Fast-forward.
Luă sticla de vodcă în mână și înghiți cu ochii împăiejenați.
Fast-forward.
Stop. Derulă de mai multe ori ultima secvență.
***
Se duse beat pe youtube și caută muzică la întâmplare, dar algoritmul îl recunoscu și-l duse direct la Jennifer Dias și boxele bubuiră cu acorduri de kizomba. Bu amor é tãoprigosu / Cantu bez djabumaguan / N ka ta consigui flaunão . Cântecul lor. Telefonul sună scurt și Adora îl lua la rost.
- Băi, ce faci? E potop, vino și ia-mă că am rămas cu mașina în apă în pasaj. Sunt și singură naibii aici.
Puse încet sticla de vodcă în frigider și-și căută cheile. Când să iasă din casă, se-ntoarse și luă un ciocan, pe care îl înveli într-un prosop și-l ascunse la subraț.