Max își potrivi cravata în oglindă și ieși. Urcă în taxi. Ședința cu cei de la BCS era esențială pentru cariera lui și mai ales pentru rata care-l apăsa pe gât. Congestia din trafic îi jucă însă feste. Privea îngrozit cum minutele zboară fără ca mașina să miște. Coborî, strânse servieta la piept și începu să alerge. Era singura soluție. La un moment dat se împiedică și căzu cu nasul în iarbă. Printre firele subțiri ca niște palmieri înalți văzu pentru prima dată un cărăbuș care-i făcu cu ochiul.
Paul Dârvariu
e drumul dintre fotoliu și frigider. Nu numai că-i scurt, dar e și aducător de liniște. Ne dau adversarii un gol din ofsaid și-mi fierbe creierul de indignare? Fuga la frigider să mi-l răcoresc cu o bere rece. Urmăresc un documentar despre foametea din Africa, sunt impresionat și simt un gol în stomac? Trebuie să mi-l umplu cu un sandviș baban făcut la repezeală. Drumul ăsta pare scurt, dar încă nu sunt mulțumit. E loc de mai bine: ori mut televizorul în bucătărie, ori aduc frigiderul în living.
Pompilian Tofilescu
Am căutat-o mereu. Am întrebat în stânga și-n dreapta. Drumul cel mai scurt sunt cele două sau trei degete de alcool în pahar, mi-au spus unii și eu i-am crezut. Sunt cei doi sau trei centimetri care fac lungimea unui joint, mi-au zis alții și i-am crezut și pe ei. Ești prost, mi s-a spus, sunt cele două sau trei liniuțe albe din fața ta. Apoi am măsurat drumul către fericire cu două sau trei pastile sau cu lungimea unui ac. Acum aproape am uitat cine sunt. Vreau doar să mai trăiesc o zi. Sau două. Sau trei.
