Am înțeles târziu că nemurirea este un blestem. În creierii nopții, am pus pe pat valiza ponosită și m-am pregătit. O pereche de pijamale, un pachet de cafea, o periuță de dinți. De atunci aștept. Simt că e pe aproape, cel mai probabil a trecut de porțile orașului sau dacă sunt norocos cu adevărat, poate e la semafor. Dar stai. Aud trei bătăi în ușă. Mă ridic nerăbdător de pe fotoliu, iar mâna tremurândă se apropie de mânerul valizei. Deschid. Alarmă falsă. Este administratorul. Am uitat de apometre.
Ana-Maria Butuza
Am 18 ani, multe visuri, îmi fac aripi din ele și zbor. Am 20 de ani, mamă, nu-mi spune să am răbdare. Sunt foc viu, vreau să ard în iubire. Am 30 de ani, un copil la piept și în ochii lui mă văd mai frumoasă decât știu eu. Am 50 de ani, ridurile sunt expresia frumuseții mele. Privesc înapoi fără regret și înainte cu o foame nebună de viață. Am 99 de ani și tocmai am pășit unde spuneam că nu voi merge niciodată, pe scări pe care am jurat să nu le urc, dar le-am sărit două câte două. Și m-am regăsit întreagă.
Georgiana Gabriela Fodor
Când ești așa de aproape de sută, nu te mai gândești decât la noi începuturi. Bunica, tot glumeață ești, chicoti nepoata de patruzeci și nouă. Bunicul tău avea o vorbă: doar n-om trăi cât calea ferată. Ei, uite că el e oale, iar eu trag vagoanele mai departe. Tot ce-mi trebuie este liniștea. Mâncarea e o fantezie, ceaiul e doar pentru reflectarea lumii. Dar liniștea mă obișnuiește cu veșnicia. Hai, bunica, mai ai de trăit mulți ani. Fetițo, învață să te contopești cu liniștea. E secretul vieții.
