N-a vrut la Cămin, i-a zis că vrea să moară în patul lui. De cinci ani are grijă de el, de doi ani nu se mai ridică singur din pat. Îi dă să mănânce cu lingurița mâncare pentru bebeluși. Bătrânul o privește cu ochii fără gene. Ea îi așază pernele, îi masează picioarele, îi citește. Când ea vrea să lucreze ceva, o strigă să-i dea ceaiul sau să-i schimbe pampersul. În fiecare seară, îi spune cu glas sfârșit: Mulțumesc, nepoată. Ești Dumnezeul meu. Ea îi răspunde, în gând: Dar eu când mai trăiesc, tataie?
Paula Butnariu-Bompa
e să găsesc o tinerică să mă fugărească pe aici prin casă. Și să treacă iarna asta odată. Că de când cu ghețușul de afară, nu ies, să nu-mi rup vreun picior. Mă anchilozez în fotoliu, citind isprăvile altora. Dar am pus ochii pe tinerica de la 3. Vine uneori, îmi aduce chec, sarmale, ce face și ea. Înainte să ningă, am vrut să o ajut cu sacoșele. Cică se descurcă. Bravo, fată, că eu te încurcam, i-am zis. De atunci, nimic. Stați că sună. Mă invită sâmbătă, la aniversarea ei de 87 de ani. Ehee, vine primăvara.
Camil Popescu
E marți la prânz și educatoarea ne miroase la cur să vadă cine s-a scăpat pe el. Când trece printre rânduri ne ridicăm, în timp ce mușcăm din sendvișurile de acasă. Eu deja l-am înfulecat pe-al meu și mă uit cu jind la fasolea cu cârnați a Lăcrămioarei. Ea nu știe încă, și nici eu, dar la 75 de ani o să ne căsătorim. Pe la 70 facem copii, la 30 ne pensionăm. Nu mult după adolescență o să uităm din lucruri, iar apoi, ca toată lumea, o să dispărem într-un orgasm. Până atunci, e marți la prânz și Lăcrămioara pute.
