23.02.2026
Andreea Marza
Trezit, duș, mă schimb de pijamale. Îmi pun colanți și un tricou uzat, de casă. Îmi prind părul în coadă. Fac paturile, aerisesc. Duc copiii la școală. Aspir, șterg praful. Îmi pun geaca lungă, căciula și iau UGG-urile în picioare. Cumpărături. Apoi, fac de mâncare. Vin copiii. Le pun să mănânce, facem temele. Se face seară. Punem iar masa, apoi îi spăl și îi pregătesc de somn. Citim o poveste. Le fac pachețelul de școală. Respir. El, relaxat pe canapea. Eu, viața de prințesă la care am visat. Unde mi-a fost capul?

Aurelian Țolescu
Nu eu. Ci marele lider al echipei de muncitori pe șantier. Muncea mai mult decât toată echipa și bea cât toate celelalte la un loc. Seara, până dimineața. Venea rupt pe șantier și încălca toate regulile, inclusiv pe cele de sănătate și securitate în muncă. El a decis că un excavator pricăjit poate muta un ditamai grup electrogen, ținut în chingi, vreo 200 m pe teren accidentat. Balans mare și la grup, în deplasare, dar mai ales în mersul lui. Am văzut la capelă că sicriul lui era mai scurt cu un cap.

Iulia Stavre
nu știu pe unde l-am uitat, poate în teiul înflorit, cu miros amețitor de tinerețe, din grădina centrală, când te sărutam mai mult în închipuire decât pe furiș, pe malul celălalt al râului pe care îl treceam înot, victorios, în uralele celorlalți băieți, când vreau să fiu fericit, în general fluier, mi se întâmplă dimineața, înainte să-mi fac cafeaua, mai exact, când mă bărbieresc și constat că din oglindă mă privește un necunoscut, mai precis un bătrânel. Abia când încep să fluier, îl regăsesc.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2026, grupul are 14.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus