Mă interesează tot mai mult perspectiva (în mare măsură nouă, recuperatoare și contrabalansantă) materială asupra lui Brâncuși. Dar nu ca o continuare răsturnată a dualismului care pînă acum privilegia (și continuă să privilegieze) spiritualul. Adică nu gnostic. Ci, dacă se poate spune așa, contra-gnostic.
Brâncuși fascinează și nelămurește prin faptul că "îmbracă" ambele fețe ale modernității, "sărind" într-un fel, repetat, în ambele sensuri, modernitatea pe care o inventează inevitabil dublu, bifacial, pentru a (re)lega arhaicul de design (pe care, pre-Bauhaus, îl inventează menținîndu-l în pre-industrial), depășind (contra-modern, nu anti-modern) modernitatea - sau excedînd-o, epuizînd-o sculptural, prin rindeluire, așchiere și infinită polizare (coloana infinitei polizări!) - și în amonte, și în aval. Brâncuși "sare" modernitatea inventînd-o, modernitatea devenind astfel simplă relație, nu substanță, ci punte, cale.
Inventator nu doar al sculpturii moderne, cum titra, simplu, de ziua lui, zilele trecute, Centrul Pompidou din Paris, creat practic pe și din vatra lui Brâncuși (arta modernă ca atelier perpetuu al lui Brâncuși), ci și (re)inventator, alături de Duchamp (dar nu numai), al artistului modern, care trebuie să se creeze și pe sine, ca imagine și mit mundane, deci ca artă în rînd cu arta și în imanența artei: artistul, egalul operelor sale, în rînd și la rînd cu ele. Fotografie, poză, constumație, contra-ritualizare, mondenism controlat etc.
Artistul modern: nu retras, nu sustras, nu abstras. La rînd și în rînd cu creațiile sale. Dar transcendent altfel.
Deci separare, disociere a artistului de artist (ca, în naratologie, a autorului de naratori) în "Dumnezeu" și Demiurg. Egalitate, însă, între cei doi, ba chiar dependență a Artistului-Dumnezeu de Artistul-Demiurg, singurul care, închis în materie, poate opera în materie și prin materie.
Brâncuși recondiționează mitul Demirgului, decăzut post-platonic în Gnoză. Aspectul pre/post-industrial meșteșugăresc al spiritulului mă interesează la Brâncuși. Antfel spus, nu anti-gnoza, ci contra-gnoza.
A realiza, a înfăptui, a într-arăta arhetipul cu mîinile, prin muncă. Reîntregirea și reintegrarea omului pe calea materiei, din perspectiva materiei. Salvarea materiei. Respiritualizarea ei prin muncă și meșteșug, prin inventivitate și ingeniozitate în sensul naturii, în spiritul naturii. Ingeniozitate și ingenuitate.
Materialismul spiritual al lui Brâncuși.
Brâncuși: răscumpărarea materiei condamnate. Materia eliberatoare. Eliberarea materiei și prin materie. Sîntem închiși, dependenți, gnostic, post-platonician, de materie. Ce șansă!, exclamă Brâncuși.
Și ce pariu eretic din partea lui.
Dependența divinității supreme de Demiurg, de "meșteșugar". Care, închis în materie, doar el poate opera în materie. Divinul s-a separat și s-a rupt de materie. Materia s-a răzvrătit prin propria ei existență. Gnostic, materia n-ar fi trebuit să existe, e o greșeală, o defecțiune mai înainte de a deveni, creștinește, păcat.
Trebuie însă să ne acceptăm condiția și să pornim de la ea: înțelepciune încăpățînat "țărănească", "sătească", rurală, contra-elitară, contra-boierească, de talpa țării, la propriu. Materia iluminată cu mîinile, dinăuntru. Elberarea scînteii divine din materie, da, dar pe calea materiei, cu materia, nu împotriva ei. Brâncuși, contra-inițiatul.
Pariul contra-gnostic eretic al lui Brâncuși. Dualismul gnostic ca cea mai răspîndită și adînc, inchestionabil îngropată schemă și structură metafizică a bunului-simț și a simțului comun, pînă azi, cînd dualismul maniheic reacționar pro-ierarhic și anti-egalitar provoacă iar, masiv, la trezire și răsculare arta din om, vechea artă umană, a omului, din toți. Arta de a fi om, arta de om, sau spiritualul doar pe calea materiei.
Demiurgul e cheia.
Materia, singura cale a spiritului. Coloana, zborul. Plecarea de jos.
Răscumpărarea Demiurgului "cel rău" și a materiei, a rolului ei spiritual. Transmutarea materiei fără negarea ei, fără "depășirea" ei, dinăuntrul ei. Pariu enorm, eretic: artistic. Arta ca contra-gnoză.
Spiritualul din perspectiva materiei, contra-gravitația, gravitația inversată.
De aici, de jos, trebuie pornit. Despre Brâncuși, la fel ca Brâncuși. Pe calea lui Brâncuși. Calea Brâncuși: Coloana, doar pentru a proiecta Calea, cale mobilă, de jur-împrejur, calea-cîmp.
* Pentru a vorbi un pic pe limba brâncușiologilor "ezoterici"...
Brâncuși fascinează și nelămurește prin faptul că "îmbracă" ambele fețe ale modernității, "sărind" într-un fel, repetat, în ambele sensuri, modernitatea pe care o inventează inevitabil dublu, bifacial, pentru a (re)lega arhaicul de design (pe care, pre-Bauhaus, îl inventează menținîndu-l în pre-industrial), depășind (contra-modern, nu anti-modern) modernitatea - sau excedînd-o, epuizînd-o sculptural, prin rindeluire, așchiere și infinită polizare (coloana infinitei polizări!) - și în amonte, și în aval. Brâncuși "sare" modernitatea inventînd-o, modernitatea devenind astfel simplă relație, nu substanță, ci punte, cale.
Inventator nu doar al sculpturii moderne, cum titra, simplu, de ziua lui, zilele trecute, Centrul Pompidou din Paris, creat practic pe și din vatra lui Brâncuși (arta modernă ca atelier perpetuu al lui Brâncuși), ci și (re)inventator, alături de Duchamp (dar nu numai), al artistului modern, care trebuie să se creeze și pe sine, ca imagine și mit mundane, deci ca artă în rînd cu arta și în imanența artei: artistul, egalul operelor sale, în rînd și la rînd cu ele. Fotografie, poză, constumație, contra-ritualizare, mondenism controlat etc.
Artistul modern: nu retras, nu sustras, nu abstras. La rînd și în rînd cu creațiile sale. Dar transcendent altfel.
Deci separare, disociere a artistului de artist (ca, în naratologie, a autorului de naratori) în "Dumnezeu" și Demiurg. Egalitate, însă, între cei doi, ba chiar dependență a Artistului-Dumnezeu de Artistul-Demiurg, singurul care, închis în materie, poate opera în materie și prin materie.
Brâncuși recondiționează mitul Demirgului, decăzut post-platonic în Gnoză. Aspectul pre/post-industrial meșteșugăresc al spiritulului mă interesează la Brâncuși. Antfel spus, nu anti-gnoza, ci contra-gnoza.
A realiza, a înfăptui, a într-arăta arhetipul cu mîinile, prin muncă. Reîntregirea și reintegrarea omului pe calea materiei, din perspectiva materiei. Salvarea materiei. Respiritualizarea ei prin muncă și meșteșug, prin inventivitate și ingeniozitate în sensul naturii, în spiritul naturii. Ingeniozitate și ingenuitate.
Materialismul spiritual al lui Brâncuși.
Brâncuși: răscumpărarea materiei condamnate. Materia eliberatoare. Eliberarea materiei și prin materie. Sîntem închiși, dependenți, gnostic, post-platonician, de materie. Ce șansă!, exclamă Brâncuși.
Și ce pariu eretic din partea lui.
Dependența divinității supreme de Demiurg, de "meșteșugar". Care, închis în materie, doar el poate opera în materie. Divinul s-a separat și s-a rupt de materie. Materia s-a răzvrătit prin propria ei existență. Gnostic, materia n-ar fi trebuit să existe, e o greșeală, o defecțiune mai înainte de a deveni, creștinește, păcat.
Trebuie însă să ne acceptăm condiția și să pornim de la ea: înțelepciune încăpățînat "țărănească", "sătească", rurală, contra-elitară, contra-boierească, de talpa țării, la propriu. Materia iluminată cu mîinile, dinăuntru. Elberarea scînteii divine din materie, da, dar pe calea materiei, cu materia, nu împotriva ei. Brâncuși, contra-inițiatul.
Pariul contra-gnostic eretic al lui Brâncuși. Dualismul gnostic ca cea mai răspîndită și adînc, inchestionabil îngropată schemă și structură metafizică a bunului-simț și a simțului comun, pînă azi, cînd dualismul maniheic reacționar pro-ierarhic și anti-egalitar provoacă iar, masiv, la trezire și răsculare arta din om, vechea artă umană, a omului, din toți. Arta de a fi om, arta de om, sau spiritualul doar pe calea materiei.
Demiurgul e cheia.
Materia, singura cale a spiritului. Coloana, zborul. Plecarea de jos.
Răscumpărarea Demiurgului "cel rău" și a materiei, a rolului ei spiritual. Transmutarea materiei fără negarea ei, fără "depășirea" ei, dinăuntrul ei. Pariu enorm, eretic: artistic. Arta ca contra-gnoză.
Spiritualul din perspectiva materiei, contra-gravitația, gravitația inversată.
De aici, de jos, trebuie pornit. Despre Brâncuși, la fel ca Brâncuși. Pe calea lui Brâncuși. Calea Brâncuși: Coloana, doar pentru a proiecta Calea, cale mobilă, de jur-împrejur, calea-cîmp.