Duce măgarul
Gabriela Marinescu
Gabriela Marinescu
Anca opri motorul Matizului, își propti coatele în circumferința volanului, lăsă fruntea să se sprijine în palme. Stătu câteva clipe bucurându-se de liniștea pe care o putea oferi mica incintă.
În sfârșit acasă! Lungă și grea zi.
Își îndreptă spatele, mută mâinile pe șolduri mângâind încet baza coloanei.
Pune mâna pe carte să faci școală multă, să muncești într-un birou, că dacă te doare capul de la cifre, faci o plimbare, dar dacă te doare și spatele de la muncă fizică, nici doctorul nu te mai repară, mi-a zis mama când eram în școală.
Ce să zic, mamă, nu știu dacă ai avut dreptate! Am curul lipit de scaun, ochii în monitor, telefonul lipit de ureche, mănânc cu o mână, cu cealaltă butonez tastatura sau mișc mouse-ul.
Când mă ridic, trosnesc oasele ca vreascurile uscate într-o pădure uitată de timp, în care doar animalele se mai încumetă să calce. Nu că ar mai fi păduri din astea, că la cum le-au tăiat ăștia, abia dacă mai vezi arbuști pe munții noștri ce, altădată, zicea poetul că aur poartă.
Acum îmi doresc enorm să mă teleportez. Direct în pat, întinsă, să bag capul în pătură și să ascult doar mierlele rătăcite în paulownia din fața geamului. E șase, n-o văd pe fiica mea la locul de joacă. Nici pe taică-miu. Te pomenești că sunt prin parc. Să am eu norocul ăsta de câteva ore de odihnă?
Deschise portiera, luă geanta de pe scaunul din dreapta, agăță cureaua de umăr, puse piciorul stâng pe asfalt, dreptul lângă el, prinse cu palma tocul ușii; împinse cu putere în tălpi și-și îndreptă corpul.
Când să închidă ușa, observă parasolarul căzut între scaunul din dreapta și torpedou. Primul impuls fu să se așeze iar pe scaun, să-l fixeze pe parbriz, dar efortul i se păru inutil. Soarele se ascunsese de ceva timp după bloc. Dimineața la ora opt abia dacă ajungeau razele să zâmbească parcării.
Închise portiera și apăsă butonul închiderii centralizate.
Văzu venind spre ea cele trei femei din gașca mămicilor cu normă întreagă. În fiecare seară se prezentau cu odraslele la locul de joacă. Vorbeau tare și se lăudau încontinuu cu minunile făcute de copii. Niciuna nu avea altă treabă decât să-și pupe-n cur odraslele plimbându-le la toate activitățile existente în oraș. Dacă nu găseau ceva pe placul lor, inventau doar ca să-și justifice necesitatea de a fi 24 din 24 prezente pe capul micuților.
Făcu un efort și le salută zâmbind, dar nu se opri să le asculte ultimele realizări mărețe.
Am o urgență, spuse sugerând că are nevoie la toaletă.
Cu un zâmbet înțelegător, femeile, la unison, îi făcură semn să se grăbească.
Văzu ușa deschisă la bloc, piatra pusă ca să o țină nemișcată și spinarea vecinului de la etajul doi care, mergând cu spatele, încerca să tragă afară din hol o canapea. Imperceptibil, ridică umerii resemnată. După câteva icnituri, bărbatul reuși să scoată mobila afară.
În sfârșit, își zise, hai că poți. Ai mai urcat tu, Anca, cele patru etaje, și erai mai dărâmată decât acum. Noroc cu balustrada, că mă pot ține de ea.
Când piciorul atinse ultima treaptă, ușa propriului apartament se deschise brusc. Tatăl se răsti șoptit:
- Greu te miști. Ce-ți luă atât de când parcași? Hai că nu știu ce are Bubulina mea.
O mână nevăzută o împinse pe Anca în hol, apoi în dormitor. Micuța deschise ochii când o văzu pe maică-sa.
- Mami, cred că am buba la burtică. Îmi pare rău, mami.
Anca o privi cu atenție. Îi dădu de pe frunte bretonul năclăit de sudoare. Văzu pe raftul de la capul patului termometrul. Îl luă, îl scutură, îl privi, îl mai scutură încă o dată. Când linia mercurului ajunse la marcajul de 36, dădu cearceaful de pe corpul micuței, trase de marginea tricoului de la gat, ridică mânuța și fixă termometrul.
- De când e așa, îl întrebă pe bătrân, care rămăsese în pragul ușii.
- De pe la ora trei. Dimineață fusărăm prin parc, se dădu pe toate alea, că știi că n-are stare, se cățără pe frânghiile alea, de îngheță sufletul în mine când o văzui în vârf. Degeaba-i spun eu că alea-s aparate pentru copii mai mari de patru ani, ea nu și nu, că poate și se urcă.
Mâna Ancăi continuă inspecția pe corpul Bubulinei. Când ajunse la pulpe, ochii îi luciră scurt, ca farurile pe un drum accidentat.
- Ce-a mâncat?
- Ciorba făcută de tine ieri. Și puțină pulpă de pui din mâncarea de mazăre.
- Tati, asta-i criză biliară! Spune-mi ce a mâncat dulce?
Bătrânul nu răspunse. Își pocni fruntea cu palma. Lacrimile sclipiră în ochii albaștri.
- Turtă dulce. Mi-a luat tataie de la magazinul mare, spuse fetița șoptit.
- Mă, tată, dă-o-n mama ei de treabă, te rugai azi dimineață să nu-i mai cumperi nimic dulce că a mâncat două zile la rând. Ți-am explicat că are o problemă digestivă și trebuie să fim atenți o perioadă. De ce-i luași dulcegării?
- Când plecarăm din parc trecurăm pe la Doi Pași, mă întâlnii cu niște colege de-ale maică-tii de când lucra la fabrică și mai stăturăm de vorbă puțin. Mă tot întrebau de ce s-a mutat mă-ta la țară, cum se descurcă cu agricultura, de ce nu mai vine pe la oraș, de-astea. Bubulina mea se tot învârtea pe lângă coșul ăla de lângă tejghea, unde pun produse la ofertă. Mă luă de mână, mă trase spre ea și cu ochii în ochii mei mă întrebă, tataie, n-ai și tu bani să-mi iei și mie din astea? Femeile alea începură să râdă. Nu rezistai, cum să n-aibă tataie bani?! O să le dau cu coșul în cap. Să-l ia din nasul copiilor.
Anca îl privi cu atenție. Nu era prima dată cînd Bubulina îl manipula pe bătrân. Îi prinsese slăbiciunea și profita mereu. Oftă. Luă termometrul și-l studie în lumină.
- 38,5, răspunse privirii întrebătoare a bătrânului. Eu merg să-mi fac un duș. Te rog mergi la bucătărie și pune în ibricul de inox o cană cu apă la fiert. Vezi că în dulapul de deasupra mesei e o pungă cu sunătoare. Pune două crenguțe să fiarbă. După un clocot, oprești. Mai avem spirt? Ia păhăruțul cu care bei țuică, aia să fie măsura. Pui într-o sticlă de jumate, o măsură de spirt, una de oțet și în rest apă. Ia din sertar două perechi de șosete, ba nu, trei. Una o punem pe frunte și alta pe piept. Se întoarse spre fetiță. Mă duc la baie, mă spăl repede și pe urmă vin să-ți bag piciorușele în șosetele umezite.
Dă-mi, Doamne putere pentru încă o seară și probabil o noapte albă. Și mărește dracului salariile în România, să mi se întoarcă bărbatul din străinătăți!