Parastas cu zâmbet

Imaginea pare să fie realizată la un parastas. Sunt în ea trei femei și trei copile. Femeile, grupate în plan îndepărtat, mănâncă uitându-se fiecare în farfuria ei. Fetele? Cea de la mijloc privește ușor în dreapta, cea din stânga privește prin spatele ei spre fotograf, cea din dreapta ei nu doar se uită spre el, ci îi și zâmbește. În fotografie mai e o mână, cu o felie de pâine pe care e întins ceva de mâncat, în perfect acord cu ceremonialul în desfășurare.

Toate personajele poartă basmale, ale femeilor negre, ale fetelor cu modele florale și chenare. Cele două grupuri sunt bine diferențiate: vârsta, veșmintele, expresia chipurilor, direcția privirilor construiesc diferențele. Deosebește grupurile și felul cum s-au așezat: unul în planul îndepărtat, cu femeile stând față în față, celălalt cu fetele aliniate.

Iată trepte de organizare a imaginii. Dar una dintre femei duce un dumicat la gură, tot așa cum și fata cea mai mare, din centru, și fetița din prim plan au ceva de mâncare în mâinile pe care le duc la gură. Jocuri de asemănări și diferențe între care, contemplatori, avem de stabilit legături.

Femeile știu că mâncarea este pentru pomenirea celui mort: privesc în farfurie, chipurile nu le sunt însuflețite de nici o expresie. Fetele participă la acest moment al ritualului fără să-i simtă adâncimea semnificației; prezența unei persoane străine de lumea în care se desfășoară ceremonialul le distrage imediat atenția de la el. Iar reacția celei mai mici dintre ele este cu totul ruptă de situație.

Semnificația momentului este modificată de fotograf, a cărui prezență atrage privirile fetelor în afara câmpului vizual. Or, dacă acest câmp stă sub semnul morții, privirile fetelor și zâmbetul celei mai apropiate sunt un răspuns către ce se află în afara lui, sub semnul vieții. Așa zâmbet se face simbol: al vieții triumfătoare, cu interese uneori mărunte, dar fără astâmpăr.