De asta mă temeam. De momentul cînd doar poezia va mai fi posibilă.
Nu putem nici măcar însuma, aduna, inventaria, darmite analiza și încerca să înțelegem ce ni se întîmplă acum. E perfect! E sublim! E total!
Și atunci ne vedem de viață printre ruine. Ne-am obișnuit deja cu ruinele. Mad Max la max!
Nimic despre nimic.
Nimic peste nimic.
Doar ce trece rămîne.
Scriu ruine.
Pietre tocite și dislocate
de temelie și
de construcție.
Răsărim ca iarba odată cu iarba dintre ruine pe ruine din ruinele înseși.
Să rămînem mici și mărunți, unduind: condiția supraviețuirii.
Abia spulberată (distrugere accelerată, timp comprimat pentru a detona) pare că poate piatra să înflorească.
Materialele de sinteză ale modernității se descompun azi la loc, dar nu în elementele lor componente, ci altfel.
Pasta de praf cu sînge deja invizibil - mortar - e noua argilă și noua humă. Din care nu se știe ce va ieși dacă va fi să mai iasă ceva.
(Poate că a ieșit deja, și asta e.)
Nu putem nici măcar însuma, aduna, inventaria, darmite analiza și încerca să înțelegem ce ni se întîmplă acum. E perfect! E sublim! E total!
Și atunci ne vedem de viață printre ruine. Ne-am obișnuit deja cu ruinele. Mad Max la max!
Nimic despre nimic.
Nimic peste nimic.
Doar ce trece rămîne.
Scriu ruine.
Pietre tocite și dislocate
de temelie și
de construcție.
Răsărim ca iarba odată cu iarba dintre ruine pe ruine din ruinele înseși.
Să rămînem mici și mărunți, unduind: condiția supraviețuirii.
Abia spulberată (distrugere accelerată, timp comprimat pentru a detona) pare că poate piatra să înflorească.
Materialele de sinteză ale modernității se descompun azi la loc, dar nu în elementele lor componente, ci altfel.
Pasta de praf cu sînge deja invizibil - mortar - e noua argilă și noua humă. Din care nu se știe ce va ieși dacă va fi să mai iasă ceva.
(Poate că a ieșit deja, și asta e.)