Las la o parte convențiile fotografiei de modă (locuri în care sunt puse modelele, expresii pe care ele trebuie să le adopte, lumini cu care li se scot în evidență veșmintele etc.).
Unele imagini își ordonează semnificațiile în straturi și pot să-și cheme privitorul la un du-te-vino între ele.
Într-o fotografie de modă poate fi mai mult decât modă. O tânără frumoasă și elegantă și-a întins brațul pe spătarul canapelei pe a cărei cotieră s-a așezat. Și-a culcat capul pe braț și privește înainte. Rochia care îi lasă umerii dezgoliți, pantofii înalți, ciorapii plasă, choker-ul, pălărioara cu broșă strălucitoare care susține pana exotică și care își are corespondent în cataramă anunță că s-a pregătit pentru un eveniment ieșit din comun.
Dar, iată, tencuiala de pe pereții încăperii în care se află canapeaua șchioapă a căzut, pereții înșiși sunt loviți în multe locuri. Calci direct pe ciment. Un loc unde mai degrabă te ascunzi.
Pe canapea, un câine. Corpul lungit pe-o parte și botul ridicat vin dintr-o destindere care așteaptă mângâieri. Și picioarele o dovedesc: unul e îndoit, semn convingător pentru ce înseamnă la câini starea de bine; celălalt e întins, cheamă brațul doamnei - se știe, dacă prinzi laba pe care a întins-o spre tine, un câine deja fericit va da piciorului întindere maximă și va împinge ușor ca pentru a-ți păstra mai mult timp palma.
Încă puțin până la extaz. Doamna însă nu arată doritoare să ajute. Mi se pare că ar vrea să fie altunde (unde?), cu altcineva (cine?), să audă și să vadă altceva (ce?). Brațul întins al femeii și capul culcat pe el seamănă corpului întins spre plăcere al câinelui, dar aici, în încăperea ascunsă de lume, nu e cu adevărat decât patrupedul.
Eleganța ca din reviste de modă a doamnei o poartă în alte lumi.
