O imagine amplă și sinceră a ceea ce produce cinematografia franceză astăzi - Festivalul Filmului Francez, 2026

Festivalul Filmului Francez revine la București și în alte 15 orașe din țară cu o nouă ediție ce va avea loc între 19 și 29 martie 2026. Organizat de Institutul Francez din România festivalul prezintă ce e mai nou din cinemaul francez dar și o serie de filme clasice.
Am stat de vorbă pentru LiterNet cu Armand Paulais - coordonatorul acestei ediții a festivalului pentru a afla mai multe.

Dan Lupu: În calitate de selector al ediției 2026, cum ai abordat construirea programului pentru această a 30-a aniversare a Festivalului Filmului Francez din România?
Armand Paulais: Pentru această a 30-a ediție, ne-am dorit ca programul să fie atât festiv, cât și orientat spre viitor. Aniversarea ne-a oferit libertatea de a gândi festivalul nu doar în termenii noutății, ci și ai continuității. Asta a însemnat să ne acordăm spațiul necesar pentru a privi înapoi la filmele care au definit identitatea festivalului de-a lungul a trei decenii, păstrând în același timp un accent puternic pe ceea ce face cinematografia franceză în prezent.
Din punct de vedere practic, acest lucru s-a tradus printr-o structură mai amplă decât în anii anteriori. Alături de secțiunea Panorama, care rămâne inima festivalului, am introdus secțiunea Patrimoniu: 30 de ani de cinema francez - concepută special pentru această aniversare. Această secțiune creează un dialog între filmele clasice și cele contemporane și a fost, poate, cea mai interesantă parte a procesului de programare, deoarece ne-a obligat să reflectăm asupra continuității: cum rezonează în prezent temele unui film precum La Haine, lansat acum 31 de ani, într-un film ca Les Indésirables de Ladj Ly?
De asemenea, am extins festivalul în 16 orașe, cea mai mare acoperire geografică din istoria noastră, și am lansat trei programe noi dedicate publicului tânăr și cineaștilor emergenți. Abordarea a fost, așadar, una a amplificării pe toate planurile: mai multe filme, mai multe orașe, mai multe secțiuni, mai multe generații de spectatori. Însă totul a fost ghidat de același principiu care definește festivalul încă de la început: rigoare curatorială și dorința autentică de a împărtăși bogăția cinematografiei franceze publicului din România.

D.L.: Având în vedere numărul mare de filme franceze recente prezentate la marile festivaluri internaționale, care au fost principalele criterii de selecție pentru titlurile incluse în programul din 2026?
A.P.: Primul și cel mai important criteriu este întotdeauna calitatea artistică. Am vizionat sute de filme pe parcursul anului, iar cele care au ajuns în program sunt cele care au lăsat o impresie durabilă, fie prin forța regiei, originalitatea subiectului sau impactul emoțional al poveștii.
Dincolo de acest aspect, am acordat o atenție deosebită recunoașterii în festivaluri. Filmele din selecția din acest an au fost prezentate la Cannes, Berlin, Locarno, Veneția, Toronto sau Annecy. Totuși, această recunoaștere nu a fost suficientă în sine. Am avut nevoie ca fiecare titlu să aducă ceva distinct în programul general. Dacă există deja o dramă de familie puternică, nu este necesar să includem încă trei similare. Scopul a fost construirea unei selecții în care fiecare film își ocupă propriul spațiu.
Un alt criteriu important a fost caracterul de noutate pentru piața românească. Am inclus exclusiv filme care nu au fost încă distribuite în România. Pentru multe dintre acestea, festivalul va reprezenta singura ocazie de a le vedea pe marele ecran. Acest lucru este valabil în special pentru filme precum Mektoub My Love: Canto Due de Abdellatif Kechiche, Miséricorde de Alain Guiraudie sau Promis le ciel de Erige Sehiri, care până în acest moment nu au un distribuitor în România. Luăm această responsabilitate foarte în serios: să arătăm filme pe care e posibil ca nimeni altcineva să nu le aducă.
În final, încercăm întotdeauna să menținem un echilibru între regizori consacrați și voci emergente, între genuri și tonalități diferite. Selecția trebuie să funcționeze ca o panoramă în adevăratul sens al cuvântului: o imagine amplă și sinceră a ceea ce produce cinematografia franceză astăzi.

D.L.: Programul reunește o gamă variată de genuri și stiluri, de la drame intime la cinema politic și chiar science-fiction distopic. Cât de importantă este diversitatea de ton și de narațiune în construirea unui program de festival?
A.P.: Este absolut esențială. Unul dintre punctele forte ale cinematografiei franceze - și un element care o diferențiază la nivel internațional - este tocmai această diversitate. Franța produce aproximativ 300 de filme pe an, acoperind toate genurile imaginabile: drame intime, realism social, filme de gen, comedii, animații, documentare. Dacă selecția noastră nu ar reflecta această varietate, am oferi o imagine incompletă.
Anul acesta, de exemplu, programul include Chien 51 de Cédric Jimenez, un thriller polițist science-fiction plasat într-un Paris distopic - probabil cel mai neașteptat titlu din selecție. În contrast, avem un film precum Nino de Pauline Loquès, care este opusul total: un film liniștit, contemplativ, care urmărește cu sensibilitate viața de zi cu zi a unui tânăr solitar. Apoi există Partir un jour de Amélie Bonnin, care utilizează elemente de musical pentru a spune o poveste despre întoarcerea acasă. Aceste trei filme nu ar putea fi mai diferite, și totuși fiecare reprezintă ceva esențial pentru cinematografia franceză contemporană.
Din perspectivă curatorială, această diversitate are și un rol practic: ne permite să ajungem la un public mai larg. Nu toată lumea va rezona cu același film - și este perfect normal. Important este ca fiecare spectator să găsească cel puțin un film care să-i vorbească. Un program de festival bun nu ar trebui să fie un monolog, ci o conversație cu multiple voci.

D.L.: Unul dintre obiectivele festivalului este de a familiariza publicul român cu cinematografia franceză contemporană. Au existat filme în selecție care v-au surprins sau impresionat în mod special anul acesta?
A.P.: Mai multe filme m-au emoționat cu adevărat anul acesta, dar trei se remarcă din motive diferite. Miséricorde de Alain Guiraudie a fost, poate, cel mai surprinzător. Este un film întunecat, subtil neliniștitor, plasat în mediul rural francez. Un bărbat revine în orașul natal pentru o înmormântare și ajunge implicat într-o situație mult mai complicată. Guiraudie are această capacitate extraordinară de a transforma banalul în ceva amenințător, iar filmul rămâne cu tine mult timp după vizionare. A câștigat Premiul Louis Delluc și a primit opt nominalizări la César, dar ceea ce contează pentru publicul nostru este faptul că reprezintă o fațetă rar văzută a cinematografiei franceze, profund ancorată în peisaj, vinovăție și tensiunile vieții provinciale.
Promis le ciel de Erige Sehiri a fost o altă revelație. Filmul urmărește trei femei care trăiesc în Tunis - o pastoare, o mamă tânără și o studentă - care primesc în grijă o fetiță de patru ani supraviețuitoare a unui naufragiu. Sehiri reconfigurează complet povestea migrației: suntem obișnuiți cu filme despre oameni care încearcă să ajungă în Europa, dar aici perspectiva rămâne în interiorul Africii, iar rezultatul este atât sfâșietor, cât și plin de demnitate. Filmul a deschis secțiunea Un Certain Regard la Cannes 2025 și a câștigat trei premii importante la Angoulême. Este exact genul de film pe care festivalul își propune să îl aducă în România.
Și, desigur, Mektoub, My Love: Canto Due de Abdellatif Kechiche, capitolul final mult așteptat al unei saga începute la Veneția în 2017. Indiferent de opiniile despre Kechiche ca autor, cinemaul său este unic: felul în care surprinde trecerea timpului, textura unei după-amiezi de vară, intensitatea dorinței și efemeritatea tinereții. Faptul că aceasta ar putea fi singura ocazie pentru publicul român de a vedea filmul pe marele ecran face includerea lui cu atât mai importantă. Există filme pe care pur și simplu nu le poți lăsa să dispară.

D.L.: Pentru publicul care participă la festival, ce tip de experiență cinematografică speri să ofere selecția din 2026?
A.P.: Sper ca selecția din acest an să ofere publicului ceea ce oferă orice mare călătorie: surpriza. Pornești cu o anumită idee despre destinație, iar filmele te duc într-o direcție complet neașteptată.
Dacă alegi secțiunea Panorama, vei descoperi unele dintre cele mai puternice producții franceze ale anului, de la reinterpretarea lui François Ozon a romanului L'Étranger până la senzualitatea filmului lui Kechiche. Dacă alegi secțiunea Patrimoniu, vei redescoperi clasice precum La Haine și vei observa cum temele lor continuă să pulseze în cinematografia contemporană. Dacă explorezi competițiile Tinere Talente, vei întâlni o nouă generație de cineaști care deja depășesc limitele și îți vei putea vota filmul preferat.
Pentru familii și publicul tânăr, secțiunea Public Tânăr aduce animații superbe precum Arco și documentarul Le Chant des forêts, filme care inspiră uimire și curiozitate. Iar pentru cei interesați de dialogul cultural dintre Franța și România, proiecția filmului Dolce Far Niente de Nae Caranfil sau prezența producătoarei Juliette Schrameck, care lucrează la următorul film al lui Corneliu Porumboiu, oferă exemple concrete ale acestui schimb creativ continuu.
Mai presus de toate, sper ca publicul să își permită să fie surprins. Să vină la un film despre care nu știe nimic. Să rămână la o a doua proiecție neplanificată. Să discute cu cineva după film. Acesta este rolul unui festival: nu doar să prezinte filme, ci să creeze condițiile pentru descoperire, dialog și experiențe comune în jurul cinematografiei. După 30 de ediții, acesta rămâne cel mai important lucru pe care îl putem oferi.