O asemenea formă nu poate fi efectul unei violențe fizice ireparabile. Avem de-a face cu doar o aparență, care poate dispărea dintr-o clipă într-alta. Fragmente din realitate se mai lasă văzute așa. Cine are ochi de văzut să vadă. Repede. Și ca să-și explice fotografii ale acelor fragmente un privitor trebuie să umble - fără garanția unui răspuns, cu atât mai puțin a unui răspuns imediat - în multe locuri.
Un loc: există în diverse limbi expresii care indică posibilitatea de a participa la acțiuni, idei etc. cu toate resursele proprii de care dispui. Expresii românești? Trup și suflet sau cu toată ființa.
În anumite, rare, momente trăim cu adevărat și adesea nu trăim pe de-a-ntregul. Însă energia pentru a trăi cu adevărat nu se strânge și în momente în care aproape că nu trăim? Când am spune despre noi că am fost noi înșine? Veți declara că sunt doar patetisme aici; perfect, să le lăsăm baltă și să ne întoarcem. La ce? Iată întrebări care împing într-un hățiș din care nu se iese neapărat.
Forma incompletă din imagine, atât de nefiresc ciuntită, atât de remodelată (pumnul stâng mai mare decât capul...) vorbește despre noi înșine. Ființe împuținate. Individul ăsta suntem noi. Noi, așa cum suntem adesea.
