Nu mi s-a întîmplat să îmi ceară ceva un regizor şi eu să zic nu

Pe Ofelia Popii am aşteptat-o, într-o duminică seara, la cabinele actorilor, după ce interpretase rolul Mefisto din Faust, în regia lui Silviu Purcărete. Şi-a spălat "pielea" roşie de drac şi a apărut ca un înger: blondă, veselă, modestă.

Veronica D. Niculescu: Toate cronicile la Faust au fost favorabile şi toţi în unanimitate spun despre Ofelia Popii că face un rol remarcabil. Cum este pentru tine să fii Mefisto, ce înseamnă acest rol pentru tine?
Ofelia Popii: Nu ştiu, eu poate nu m-am trezit... Nu e o schimbare foarte mare în mine, personală vreau să spun, dar ca artist sigur că simt îmbunătăţiri. Am o vagă idee despre cum ar trebui să merg mai departe şi m-a făcut să visez, încă de cînd am aflat că o să joc, dar mai ales acum. M-a făcut să joc mai bine, mai profund, mai de calitate, cred. În rest, în viaţa mea de zi cu zi nu pot să zic că mă afectează foarte tare.

V.N.: E un rol foarte solicitant, face apel la multe dintre calităţile tale. Ce ţi s-a părut cel mai greu?
O.P.: La repetiţii, făcînd totul încetul cu încetul, n-am avut niciodată senzaţia că e greu, că vine ceva ce nu pot să fac. Şi eu în general mă arunc, dacă mi se cere ceva, fac, nu stau să mă gîndesc că o fi greu, n-o fi greu, deci n-am simţit nici o dificultate în nici un moment.

V.N.: Lumea se miră, uite ce fac actorii, se tîrăsc sub scenă, se caţără...
O.P.: Nu, nu, şi mai ales fizic. Dificultatea a fost pentru mine adîncimea personajului, cumva. De fapt, nu dificultate, mai degrabă o provocare interesantă care mi-a plăcut cel mai tare.

V.N.: Ce simţi că ai învăţat lucrînd cu domnul Silviu Purcărete?
O.P.: Am învăţat, în primul rînd, să fiu lejeră. Eram destul de angoasată... Nu pot să zic, şi acum îmi pun probleme, normal, dar sînt mult mai degajată cumva. Tocmai felul lui de a fi, foarte lejer, să o luăm încet, m-a dus mai departe decît m-ar fi dus un chin sau o muncă îndîrjită. Nu spun că m-am delăsat, nici vorbă de aşa ceva. Dar mi-am dat seama că trebuie să ai mereu o distanţă, mică, dar să o ai tot timpul. Avînd acest control, e bine.

V.N.: Cu domnul Ilie Gheorghe cum este colaborarea?
O.P.: Foarte bună, e un partener excelent. E foarte receptiv, şi el tot aşa, se aruncă imediat, acceptă orice propunere, e extraordinar, un foarte bun partener.

V.N.: Sînt colegi ai tăi care spun că Ofelia face orice pentru un rol.
O.P.: Încă nu mi s-a întîmplat să îmi ceară ceva un regizor, "fă asta", şi eu să zic nu. Poate nici ei nu au cerut ceva imposibil pentru un om. Probabil cînd cer este o speranţă că se poate împlini. Şi atunci mi se pare normal, da, fac tot ce pot ca să ajung la rezultatul acela. Şi mi se pare normal să gîndeşti aşa ca actor, nu mi se pare ceva deosebit asta.

V.N.: La ce spectacole joci acum, în paralel? Te solicită foarte mulţi regizori mari.
O.P.: Pescăruşul de Andrei Şerban, Electra domnului Mihai Măniuţiu, am început Hamlet cu Radu Nica, sîntem în repetiţii, este şi Balul lui Radu Nica, mai avem Trilogia evreiască unde eu joc doar în Experimentul Iov... Sînt destul de multe... E solicitant să treci de la un rol la altul, dar noi avem o politică, mie mi se pare foarte bună, niciodată nu începem un spectacol fără să repetăm cu o zi înainte sau chiar în ziua spectacolului. E mult mai uşor aşa, nu simţi că e o muncă...

V.N.: În timpul liber ce faci?
O.P.: În timpul liber merg la studenţi, pentru că predau "Expresie corporală" la Actorie, anul doi. Şi dacă mai rămîne timp liber şi după asta, atunci îmi place să mă uit la filme. Am o colecţie impresionantă de filme şi îmi pun pe DVD. Am regizorii mei preferaţi, îmi place foarte mult Fellini, îmi plac şi cei gen Greenaway... Nu prea îmi plac filmele uşurele, mă enervează, am senzaţia că pierd timpul... În timpul ăla pot face ceva mai bun. Nu mai am nici vîrsta, nici energia să consum un timp, să văd prostii sau emisiuni...

V.N.: Acum vreo doi ani, cînd stăteam de vorbă şi te întrebam ce i-ai cere peştişorului de aur, spuneai că îţi doreşti să joci pentru Andrei Şerban. S-a îndeplinit între timp, chiar foarte repede. Acum care ar fi dorinţa?
O.P.: Acum mi-aş dori foarte mult să joc într-un film şi să mi se ofere şi mai departe şanse precum cele de anul trecut. Să mă ajute Dumnezeu cu inspiraţie, să fiu sănătoasă... cred că am zis mai multe decît ar accepta peştişorul!


Nu aş părăsi teatrul din Sibiu

V.N.: Spunea domnul Constantin Chiriac că, după un an cum a fost 2007, cu astfel de colaborări şi vizibilitate, a fost întrebat dacă nu se teme că actorilor li se vor face propuneri să plece în alte ţări. Tu ai accepta propunerea să pleci la un teatru european?
O.P.: Mi-ar plăcea să joc într-o limbă străină, dar nu cred că e acelaşi lucru... Deci aş accepta un proiect, dar nu aş părăsi teatrul din Sibiu. E un teatru unde se întîmplă lucruri, mi-e foarte drag, mă ataşez de oameni şi de locuri, domnul Chiriac manageriază foarte bine, aduce regizori şi proiecte mari. Dar mi-ar plăcea să am colaborări, pentru că e o deschidere.

V.N.: Lumea te ştie de pe scenă. Ce ai vrea să ştie despre tine, cum eşti tu, Ofelia, dincolo de scenă?
O.P.: Mi se pare că, oricum, cele mai interesante lucruri despre mine tot pe scenă le zic. Să ştii că celelalte lucruri despre mine nu sînt la fel de interesante ca şi cele vizibile pe scenă. Nu cred că aş avea ceva deosebit de spus, cred că sînt un om destul de normal.

(Interviu preluat din Suplimentul de cultură, ianuarie 2008)