Invers uitării, în același sens cu ea.
Nu există neutralitate.
Moral, sînt ptolemeic: Pămîntul, singurul Soare. Și nu (doar) antropocentric, ci zoo-bio-centric. Chiar hylo-centric.
Prizonierii fosilelor: petrol, gaze, Iran, Rusia (nu doar Putin), SUA (nu doar Trump), Dubai, deșert, oaze, off-shore etc.
Paris, orașele mari, orașele lume (chiar și cu suburbii-ghetouri, care rămîn o problemă, un fel de colonii în metropolă - ipoteză de lucru): "«Paris a décidé de rester fidèle à son histoire», s'est félicité le maire élu dans son premier discours, saluant «la victoire d'une certaine idée de Paris, un Paris vivant, un Paris progressiste, un Paris populaire, un Paris pour tous». «Paris n'est pas et ne sera jamais une ville d'extrême droite», a-t-il ajouté, promettant que son «bureau sera toujours ouvert pour l'opposition»".
Traducerea ca locuire temporară (deci co-locuire). Nu vizită, nu turism, nu colecție de magneți: cîteva locuri, din cînd în cînd, "în zbor invers", ca să nu le pierzi ci, dimpotrivă, să le uiți și să ți le reamintești (relativ, imperfect, realist). Artă poetică de viață.
Primesc vestea că Istoria sexualității, vol. II: Folosirea plăcerilor (chresis aphrodisiōn, pentru amatori) a plecat deja la tipar, am coperta, dar nu o divulg pînă ce nu dă semnal editura Trei. Încă un dublu pas (cu ajutorul de neprețuit al Mădălinei, de data asta, ca să grăbim masiv șantierul) spre o ediție cît mai cuprinzătoare și, în paralel, spre un Foucault "de mine" (parafrazîndu-mi titlul de demult al postfeței la Foucault de Deleuze), proiect de tinerețe, imediat după Revoluție, "Foucault vu de l'Est". Plus, în paranteză, încă un Foucault la editura Tact, așa, să fie, să nu rămînem noi datori, ci alții - poate chiar voi. Adică să nu spuneți că nu v-am spus. Din credința că cultura e ca legea: nu poți să te scuzi că nu știai din moment ce e public. Uitasem: lansarea marți, 21 aprilie, la Seneca Anticafe. Dar mai vorbim pînă atunci.
Inerția nu este reziliență. Dar s-ar putea ca reziliența să fie (înțeleasă ca) inerție. Numai să nu se schimbe nimic! Nici morți!
Imagini și mai tari: un același om politic francez prezent în două platouri de televiziune care afișează "direct" în același timp. Delir!
Imagini tari la Paris: candidatul socialist, fost adjunct (certați între timp) al lui Anne Hidalgo care nu a mai candidat, dar care a schimbat ecologic considerabil Parisul, a cîștigat alegerile împotriva acrei Rachida Dati. Acum se duce de la sediul de campanie care e la piața Stalingrad pe bicicletă pînă la Primărie și dă interviuri pedalînd. Ville à Velo. E un domn mai curînd reținut, pare serios. Socialiștii fără "Nesupușii" lui Melanchon cîștigă sau mențin orașele mari: Paris, Marseille, Lyon și altele. Interviu de pe bicicletă. Dar în Sud și în localitățile mici extrema dreaptă (RN) avansează. Ruptura, frontul sînt verticale.
Postmodernism post-pre-renascentist? Pictură larg citațională? Istoria picturii visată? Paseism oniric (cum altfel)? Mantegna feminin? Vedem. Vorbim. Victor Man. Maestro Man.
La Paris, oribila Dati la podea.
La Bourse du Commerce, o amplă expoziție, cu cîteva capodopere. Atît deocamdată.
Perfect, nicio contradicție, dimpotrivă, lucrurile se leagă ca într-o instalație artistică: pedagogică, doar să vrei să vezi. Lumea în mic și la propriu: Trump lăngă Pata Rît-Gaza.
Brâncuși, relansare de avangardă? Am prins chestii noi, mă duc să văd dacă așa e, adică cum e.
Reacționarii ca dușmani declarați ai oamenilor nu cred în știință atunci cînd e vorba de sănătatea și viața acestora, ci doar atunci cînd e vorba de asuprirea, de pericilitarea și de folosirea lor. Sau cum să fii în același timp de exemplu antivaccinist și negaționist climatic, dar să confiști cele mai noi descoperiri științifice pentru a inventa și a construi arme. Cele două direcții opuse se pot întîlni și intra în armonie doar atunci cînd oamenii sînt priviți statistico-demografic ca arme de masă, cantitativ, ca mijloace.
Cînd am lansat Mobilizare, la sfîrșitul lui ianuarie, alături de o combinație de prieteni omoloagă cărții - poete și filosoa/filosofi -, una dintre ei, Miruna Vlada, m-a întrebat dacă această carte este Contracriza 3. I-am răspuns că nu. Pentru că nu e. Deoarece criza economică și cea de avangardă, experimentală, pandemică erau crize, pe cînd acum e vorba de război (ba chiar de războaie: compoziție de războaie). Iar războiul nu este o criză. Crizele sînt de pace. Războiul e altceva. Ceva ce iese la iveală, nu mai poate fi ținut sub acoperire de crize. Războiul e apocaliptic. E epoca-lipsă.
Ce bănuiam de la începutul războiului din Iran (deși e relativ impropriu spus) este că Trump trage lumea după el în abisul acestei țări largi și adînci. Trage sau împinge? Mă tem că e o lovitură cu manta sau mantinela și că lovind Iranul, Trump distruge abia indirect lumea (UE și China), împingînd-o în abis și în haos și favorizînd deja Rusia. A vrut, n-a vrut, asta iese. Este vorba tot de războiul lui economic (altceva nu vede) împotriva lumii. Va reuși să ferească SUA de dezastru? Aceasta e întrebarea. Dar de rău e catastrofal. Asta trăim. Iranul pare o groapă sau o gaură de înghițit bombe. Impresia consolidată și deja împărtășită cam asta e.
Tocmai am primit cartea Curajul de a spune NU, promite foarte mult la răsfoire, m-aș apuca pe loc de ea dacă nu aș fi prins mai rău ca la job, pare nu numai cartea de maturitate a lui Ciprian Mihali, ci și unul dintre eseurile de filosofie cele mai importante de la noi în sărăcia anilor ăștia, cu adevărat parcă parașutat de pe alte piețe... Felicitări, moșule, pentru curajul și răbdarea de a o scrie! Aproape că aș putea spune (ceea ce pentru mine e elogiul suprem): parcă ar fi o traducere.
Un domn profesor, director al unui Centru Orientul Mijlociu de la Universitatea din Utah, care are în curs de apariție o carte cu titlul Saltwater Kingdoms: Fossil-Fueled Water and Climate Change in Arabia, pe numele său Michael Christopher Low, atrage atenția asupra unei vulnerabilități-țintă a țărilor din Golf deloc discutată pînă acum în media: dependența lor, pentru apa de băut, de instalații și rețele foarte sofisticate de desalinizare. Dar crede că atacarea unor astfel de ținte ar echivala cu o pre-bombă atomică ca gravitate și escaladare, nemailăsînd mult spațiu de manevră după. Să sperăm așadar că nu se va ajunge cu iraționalul (adică cu disperarea) rațiunii războinice de stat pînă acolo.
Război, re-zboi, răs-boi. Limba română pentru toată lumea.
Un război acoperă alt război și toate războaiele, orice război acoperă crimele păcii, războiul acoperit cu pace ca un lințoliu.
Rezumîndu-se (cel puțin deocamdată) la a bombarda construitul, Trump nu își depășește profilul de "dezvoltator imobiliar", care mai întîi rade și apoi nu construiește de fapt, ci ocupă cît mai complet spațiul, teran, subteran, suprateran. Să vedem ce rahat aurit (și aurist) de "Trump Tower" va ridica și acum după demolările în curs. Sau va lăsa, "ecologic", iarba să crească din semințele deja adînc împlîntate în sol?
În Iran, regimul teocratic tiranic e deja vechi, s-a încrustat și a devenit organic, s-a "naturalizat" și chiar vegetalizat, se transmite transgenerațional și este realitatea însăși. Ca în România, de fapt, unde țesutul organic Securitate-Partid a înghițit și a dovedit, a resorbit și s-a solvat, s-a infuzat metabolic în orice "tranziție", reușind să se transmită și să se "traducă" la fel de clanic în limbaj democratic devenind, astfel, cu atît mai greu de distins și de combătut.
SUA și Israel domină și strivesc. Și? "Mijloace fără scop" (Agamben: "moyens sans fin/s", mijloace fără scop și fără sfîrșit)? Scop inerent al mijloacelor?
De asta mă temeam. De momentul cînd doar poezia va mai fi posibilă.
Început de devenire-Orban (sau întru Orban) a lui Dan? Cam repede...
RIP Antonio Lobo Antunes. "Nu am scris pentru a aduce tihna cuiva. Nu am văzut niciun interes în a amuza, a distra sau a agita animale de pluș prin fața adulților. Am creat cărți pentru adulți care stau în picioare cu ochii larg deschiși."
Eu cred că prin provocarea indirectă prin intermediul Iranului, a blocării comerțului cu hidrocarburi dinspre Golf, Trump lovește în restul lumii, ca parte din războiul lui comercial. E posibil chiar să fi urmărit asta, în subsidiar. De urmărit.
O expoziție despre clar-obscur într-un moment sumbru cînd mult prea mult întuneric a ieșit nu la lumină, ci în locul luminii, pretinzîndu-se lumină. Am depășit deja pragul, cumpăna încă expresivă a clar-obscurului și involuăm în falsa lumină verzuie, cum altfel, de uniformă, a întunericului. Mărșăluim încolonați. "Exposition dans l'exposition, une salle est entièrement consacrée aux toiles du peintre roumain Victor Man; en sourdent des apparitions, dans une nuit vert d'eau traversée des fantômes de Goya."
O comandă promptă, adică un prompt = 4 tone de apă? Chiar dacă ar fi fals, abia astfel de falsuri ar fi trebui să fie propagate. Dar se pare că nu e fals. Oricum ei nu vor să spună. Neobligați. Cîtă vreme deci nu declară și nu se lasă controlați e ca și cum ar fi adevărat. Adică este adevărat. Inteligența Artificială deocamdată ruinează și mai mult, de tot, planeta. Iar noi ne jucăm cu ea că pare că ne ascultă și că este un livrator Bolt care ne satisface poftele sărace. Șamd.
În treacăt, de la o televiziune de știri franceză: "... refugiați fiscal la Dubai de naționalitate franceză care cer acum sprijinul statului..." Cetățeni, de! "Stadiul Dubai al capitalismului" (Mike Davis).
"Scandalul" dintre Anthropic și Ministerul de Război (de Agresiune) American nu dovedește decît un singur lucru: că Inteligența Artificială este o armă. Lent, dar sigur letală, provocatoare de maladii degenerative cum ar fi America sau România actuale (și Rusia practic dintotdeauna).
Nu știam fraza asta a lui Valéry (sau o uitasem: așa e cînd produci în serie mots d'esprit), sper că nu e apocrifă, dar e mișto: "Ce qui a ruiné les conservateurs, c'est le mauvais choix des choses à conserver".
Historage. Rage aganinst storage. Locuim sau ne depozităm? Sau despre stivuirea preventivă (pentru obișnuire prin modul de locuire). Self-antreprenor. Auto-antrepozit.
Text important, cu care sînt absolut de acord, despre arta inerent politică (a nu te pronunța sau interesa politic este un gest politic), cu cîteva noutăți și precizări fine, cum ar fi aceea că arta nu doar face vizibil, ci redă, reface și văzul ca atare ("l'art rend visible et rend la vue"). Arta este în sine MOBILIZARE de sine, adunare din împrăștiere. De pus la dosar. (Xavier Dolan, "D'où vient l'idée que les artistes devraient «rester en dehors de la politique» {Wim Wenders, Berlinala 2026}?", Le Monde).
Marginalia, loc de lucru (scriem întotdeauna în paranteză și pe margine, pe ramă, "în cadru", la limită, pe graniță, inventăm marja, mitul paginii albe e un mit, paginile sînt deja scrise, scriem pe marginile lor și apoi, uneori, peste ce s-a scris, ștergînd creator, pagina cu adevărat albă este, la început, inevitabil, mărunt pe marginea și în marginea celor deja scrise; de-asta cărțile de consum de acum nu mai au margini: ca nu cumva să scriem ceva nou, noi, pe margini; și tocmai de aceea astfel de cărți, deși cărți, nu se scriu propriu-zis etc.): "À la Renaissance, l'annotation des livres fait pleinement partie du travail intellectuel. Les savants ne lisent pas passivement: ils soulignent, commentent, corrigent, discutent les arguments dans les marges, ajoutent des renvois ou des calculs. L'histoire intellectuelle offre plusieurs exemples célèbres de ces livres devenus laboratoires de pensée. Johannes Kepler a ainsi annoté son exemplaire du De revolutionibus de Copernic, laissant apparaître le cheminement qui le conduira à formuler ses propres lois sur les orbites planétaires. Voltaire, plus tard, a couvert de remarques les ouvrages de sa bibliothèque de Ferney, transformant la marge en espace de débat et de critique. Plus près de nous, les exemplaires annotés de Darwin permettent de suivre la maturation de sa réflexion sur l'évolution" (ActuaLitté).
Magia neagră (adică brună, maro cu roșu, dejecție proprie peste sîngele victimelor) gen (mă rog, sex, ăștia nu recunosc genul) MAGA, deci de extremă dreaptă, transformă, prin însuși radicalismul ei, orice nu că i se opune, ci îi stă în cale și nu se culcă la pămînt (adică nu se lasă, tocmai, smuls din rădăcinile realismului gravitațional al sfericității planetei), în contra-radicalism. Bunul-simț și realismul sînt, atunci, acuzate de extremism ca extreme și "radicale". Asta e magia neagră pe care nu puteam rata s-o trăim și noi, ca și cum omenirea cu memorie Alzheimer n-ar fi trăit-o deja. Faptul că ies rădăcini de copaci prin asfalt este, desigur, un extremism, un radicalism. Dar și mai rău: faptul că iarba crește, și mai este și verde (culoare interzisă). Și tot așa. Magie, da, foarte neagră. Profund, la minte și suflet, nu la suprafață, la piele.
Simplista, bruta mecanică politică este de cele mai multe ori o dinamică cu statice, în care avîntul e doar inerție - dar de la început pînă la sfîrșit. Sau cînd lucrurile nu se mai pot opri, dar nici schimba, și merg în gol pentru unii, din plin pentru alții.
Mă bucur pe de altă parte mult că, în ciuda polarizării (care nu este decît politizare bifacială exclusivă, deci abuzivă și sufocantă), există și o opinie publică după opinia mea luminată și cu adevărat, nu pretins și chinuit, echilibrată, din ambele părți, care spune că dacă Președintele face bine că se duce la Washington (putea să nu se ducă? cu ce preț?), ar fi făcut cu adevărat bine dacă s-ar fi dus și la Davos și Munchen (vom vedea prețul absenței fals motivate). Și că deci a fost prost consiliat nu să se ducă acum, ci să nu se ducă și atunci. Double bind, mon cher, double bind!
Că este din păcate vorba de circ (dar nu acela de spectacol de joacă, ci grotescul pe bune) o dovedește și confuzia și suprapunerea dintre echilibristică (acrobație) și contorsionism - din care rezultă însă scamatorie - în materie de gîndire politică și de gîndire în general, intelectual vorbind. Un stimabil domn vădit istoric ca neoconservator pe vremea lui Băsescu spune de exemplu senin că e anti-Trump, dar vorbește de "radicalii anti-MAGA", ca și cum ai putea fi, de bun-simț (ca paradox, știu) altfel, și ca și cum cele două ar fi diferite, ceea ce este un fals. Și nu, nu cred că se gîndea la "extremismul de centru" al lui Radu Cosașu. Nu, pur și simplu, cum spuneam, crezînd că poate dovedi echilibru a dat în contorsionism intelectual pentru a ascunde, de fapt, patetica pasiune pro-MAGA. E vorba de Baconschi, aici ca reprezentat al unui filon surd de cripto-suveranism "cult" și "soft", care începe, vai, să fie tot mai mult direcția politică oficială, unificat intern-extern, a vînturilor care adie dinspre Cotroceni. Nu scăpăm!
După brutalii și fruștii, adică perfect americanii Trump și Vance, dar de fapt în perfect tandem cu ei, Rubio, adevărat diplomat, spune același lucru ca ei, dar cu un glas mai catifelat și mai "constructiv", parcă pentru a adormi în fașă începutul de răspuns, "merzian" (de la "merzane", desigur), al Europei. Ilustrează perfect o frumoasă expresie franțuzească: "arrondir les angles". Dar pasajele despre iluzia comună SUA-Europa cu privire la "sfîrșitul istoriei" are o mare doză de realism pornind de la care se poate construi ceva în comun, peste ruptura sau deșirătura care nu face, ea, decît să dezvăluie în sfîrșit o mult mai veche diferență de "stil" între americani și europeni. Pe tonul acesta însă, diplomat-"împăciuitor", am putea cădea în capcana de a fi de acord cu ei și chiar de a ne lăsa inspirați, căzînd însă pradă altor iluzii. O să mă uit deci și la ce a spus AOC, într-o schiță încă foarte preliminară de răspuns și de viziune a democraților.
Cei de la Le Grand Continent vorbesc despre "momentul gaullist" al lui Merz. Oricum, lecția unei țări trecute prin nazism către una care pare a fremăta să intre. Un ton pentru replica, către alții dar mai ales către sine (reunit), a Europei: cam așa trebuit vorbit cu nasoii.
Foarte bun discursul lui Merz de la München. În ce nevoie am ajuns, să se întoarcă nemții, al căror mesianism a făcut de mult prozeliți și s-a întors, ironic, chiar împotriva modelului și imboldului.
Ei, acum atmosfera devine cu adevărat și literal irespirabilă - adică împuțită, mirosind literalmente a mort - acolo. Problema este că dacă această dez-administrație luptă împotriva imigranților ilegali la ei acasă, invadează lumea, casele celorlalți, cu gazele sale. La nivelul memelor (că idei nu se pot numi) se întîmpla deja, dar acum SUA devin fizic (deci total) dușmanul Pămîntului, cu mica lui zonă critică, biată peliculă de aer. Un contra-ICE al aerului, adică al sănătății planetare, se impune. No Damf-Trumpf! (Dar știu, vai, că și retro- sau vetero-marxiștii industrialiști vor fi de acord, pe șoptite, sub plapumă, cu această decizie.)
Un domn profesor a avut anduranța să scurme în căcatul radioactiv american care face stropi și pe steagul nostru (un fel de gen stele) și să-l clasifice pe culori de infecție. Să-i fim recunoscători. Un foarte util ghid în deschiderea unei noi colecții. Cum să nu urăști universitățile, cercetarea, editurile, bibliotecile, librăriile? Teatrele, cinematografele, școlile, ajutoarele sociale, egalitatea umană și extra-umană - aerul curat și liber? Pămîntul curat și deschis? Arnaud Miranda, Comprendre la pensée néoréactionnaire, Gallimard-Le Grand Continent, "Bibliothèque de géopolitique", Paris, 2026.
Nu oricine "din afară", adică din public (care trebuie să rămînă doar o audiență tv multiplicată social media: presa nu investighează, ci ține audiența captivă, ocupă, acaparează și dirijează atenția), poate să intervină, să-și vîre nasul și să ancheteze în cazuri de corupție. Corupția este teren de vînătoare privat, adică terenul actual al politicii înseși. Corupții nu se pot investiga și judeca decît între ei, iar asta rezumă acum însăși lupta politică, confiscînd-o: dacă nu plătești prețul mafiot al curupției nu ești ales să poți fi ales. Corupția este politicul însuși, sfera politică însăși, lupta politică cu ajutorul instrumentelor privatizate ale statului.
Propun o etichetă sintetică pentru acceleraționismul reacționar actual (Trump & Co): ACCELEREACȚIUNEA. Sau cum să accelerezi și să înaintezi în marșarier.
De duh: "Bernard-Henri Lévy, celui que ma concierge prend pour un journaliste, les journalistes pour un philosophe et les philosophes pour ma concierge" (Pierre Bourdieu).
La cîtă zarvă e-n jur e clar că un vechi vis s-a-mplinit: prostia doare.
URSS: "Quatre mots (ou quatre lettres), quatre mensonges" (Castoriadis). Nici Uniune, nici republici, nici socialism, nici soviete.
Spălături de bani din droguri din Franța în România, în "dezvoltare imobiliară". Saviano a documentat de mult transformarea banilor mafiotici în betoane. Dintotdeauna, de pe vremea pietrei: piramide, catedrale, palate - bani furați, în care ar trebui să vedem (cel puțin și) imaginea pozitivată, negativul pozitiv al sărăciei și spolierii fundamentale, structurale, principiale, pe scurt metafizice. "L'argent ainsi blanchi par les organisations criminelles était notamment investi en Roumanie, dans l'acquisition de propriétés immobilières officiellement détenues par des prête-noms" (Le Monde).
Pe cînd avangardele istorice, confundînd revoluția artistică cu cea politică (sau închizînd-o pe prima în a doua) s-au dus fie spre fascism, fie spre troțkism, DADA sînt cei mai puri, singurii curați și onești. Au făcut 110 ani, dar spiritul lor a devenit, vai, distopic, și tocmai acum ar trebui să intervină, cum au făcut și atunci.
Am spus că 2026 va fi anul Mobilizării. Iată o propunere spaniolă istorică de ripostă în 5 puncte.
https://legrandcontinent.eu/fr/2026/02/04/la-coalition-de-pedro-sanchez-contre-le-far-west-numerique-discours-integral
Thomas Mann, Paul Claudel, Teilhard de Chardin, Ortega y Gasset, Albert Einstein, Fernand Léger, Maurice Utrillo, Yves Tanguy, cei mai cunoscuți autori care au intrat în domeniul public (nu doar în cel privat prin IA) în 2026. Din Thomas Mann tocmai apar în Franța două noi traduceri din Buddenbrook și patru (4) din Moartea la Veneția (Olivier Mannoni, Dominique Tassel, Jean Spenlehauer, Claire de Oliveira).
Cel mai bun enunț sintetic: "nimeni nu este ilegal pe un pămînt furat". Dar aceasta este însăși istoria.
USA as Sudan Gaza Russia etc. Deja un record. Encore un effort (Sade), și ieșiți de pe harta umanului.
Mașina, automobilul personal: canapeaua din armură. Adică să ne mirosim doar între noi și pe noi înșine. Ca să nu ne pută - a străin, a altceva, a ceva.
Lasă mașina la rezidență. Sau, și mai bine, la reprezentanță.
În străinătate, eu am emis adesea facturi pentru colaborări mai ales cu artiști și instituții de artă. E foarte simplu. Dar probabil că în România totul ar deveni extrem de laborios, de fals tehnic, așa că mai bine nu.
Despre traducere, chiar acum. Mobilizare generală. Pentru că atunci cînd traducem nu facem un singur lucru și nu facem de fiecare dată aceleași lucruri și în aceeași ordine.
Din muncă se trăiește, de muncă se moare (deși n-ar trebui). Mic omagiu zgribulit.
Peter Thiel, un adevărat dușman al poporului. Ba chiar al umanității.
Decenii întregi, Europa de Est și, acum, Iranul, erau/sînt îndemnate cu infinită condescendență să se arate revoltate împotriva propriilor tiranii dacă vor ca mărețele democrații, în frunte cu America, ah, America, să, eventual - foarte eventual, extrem de eventual -, intervină. Le-a venit și puternicilor învățători rîndul: să vă vedem, voinicilor! Americani, revoltați-vă! Dați-ne în sfîrșit lecția lipsă.
Sau despre democrație ca pauză și ca paranteză. Și proteză.
O posibilă sursă mai puțin evidentă (și evidențiată) (și deci de evidențiat) pentru Alt Right-ul catolico-libertarian hyper-tech american: Africa de Sud de pe vremea dragului de Apartheid, vai, pierdut, și care tocmai de aceea va trebui nu doar regăsit, ci impus și generalizat, prin Elon Musk și Peter Thiel, ambii cu legături "copilărești", deci formative, cu acel regim. Africa de Sud pre-Mandela, viitorul de aur al omenirii!
Trump este literalmente apocaliptic și pentru că este marele Revelator a ceea ce este și face America cu ceilalți, cu Celălalt, interior și exterior. Trump, literalmente, dă America în fapt (asta înseamnă Great: reunirea cu sine). Noi, ceilalți, de oriunde, să ne plîngem iluziile, dar nu prea mult: Apocalipsa continuă.
Europa se vede nevoită să înceapă să încerce să-și trateze dependențele: mai întîi, de materiile neprelucrate rusești, în frunte cu gazul Marii Rusii (imperiul fosilelor în general), acum de produsele fine americane, dar care transmută civilizația și sînt, de fapt, arme (în frunte cu armele înseși). SUA-Rusia, combinația perfectă, "cleștele" arhaic-postmuman ultim. Și ca și în cazul avangardelor artistice istorice, se dovedește că foarte noul se combină și uneori chiar se reduce la foarte vechi. Și că revoluțiile "politice" au rămas doar niște metafore astronomice, nereușind adică să devină cu adevărat politice, adică să inventeze și în primul rînd să se inventeze, ceea ce se întîmplă în alte registre, dar foarte încet. Numai aporii pe aici, de nu mai știi pe unde să o apuci.
Deștept foc și avangardist și din acest punct de vedere fals minor, adică sociologic (tocmai în exhibarea secretelor "economice" ale artei constînd, de asemenea, avangarda), de asemenea de cercetat (de cine? noi sîntem esențialiști și fundamentaliști estetic, adică raportăm întotdeauna, disonant cognitiv și moral, esteticul, doar esteticul, dar la ceva "mai înalt" sau "mai profund", iar Brâncuși lustruia suprafețe și le și poza după aia, cu "efecte", ca să le "vîndă"...), Brâncuși e comparabil, ca artist-entrepreneur, cu Duchamp și Picasso (cel puțin, dar și, înaintea lui, cu Rodin și Monet). A anticipat o incompatibilitate și un refuz, care era sistemul din România însuși. Discuțiile din procesul-verbal ședinței Academiei R.S.R. de refuz al moștenirii Brâncuși sînt doar regretabile pentru demisia și zelul unora cu care Brâncuși nu avea de-a face și nu avea cum să aibă de-a face. Chiar dacă, prin absurd, ca o nebunie contrafactuală, donația s-ar fi finalizat, operele lui Brâncuși nu ar fi fost expuse, sau ar fi ajuns în vile și palate de protocol, ca atîtea. Sau chiar ar fi fost distruse. Da, Brâncuși iubea România, dar nu aceea de atunci, trecătoare și rușinoasă. Uneori, patriile trebuie și nu pot fi iubite decît de departe, și chiar cu spatele. Haideți să nu mai fim proști și ticăloși în continuare. Academia Română să-și rezolve fața în prezent, căci există cazuri Brâncuși și acum, chiar acum. Nu e nevoie de Brâncuși ca să te simți cu musca pe căciulă.
Vînez, pe oriunde mă duc, reprezentări artistice ale patronului altui "hobby" al meu: traducerea, cu al său Sfînt Ieronim. La Roma, cu o mînă neînchipuit de lungă, la Caravaggio, și cu un manuscris ciudat desfășurat, dar la fel de lung, la Hendrick van Somer. La Ieronim, autorul era chiar Dumnezeu. Și la "fidelii" săi la fel, dar mai cu picioarele pe pămînt, secularizat. Și cu speranța că, tocmai de aceea, nu va trebui să rămînem pe veci la fel de descărnați. Traducerea presupune asceză lumească strict profesională, metodică, intelectuală - și atît. Dimpotrivă chiar, traducătorul, prin natura meseriei sale, este - trebuie să fie - bulimic, dar să nu se îngrașe, să nu devină obez.
Post-siderare, con-siderare: 2026, începutul? Da, se pare: actualitatea imediată îmi dă dreptate, ea mie, nu eu ei, dar bine că nu sînt, Doamne ferește, analist politic (român), ci doar un amator pasionat de realitate.
Mă întreb totuși, foarte serios, de ce nu emite Trump pretenții, nu zic asupra Siberiei, ci măcar asupra Kamceatkăi, acolo: oare nu e suficient de strategică pentru el?
M-a lăsat mut Ara Pacis (din Roma). Recomand cald. Păgîn (adică roman pre-: păgîn ca pozitivitate istorică, nu ca negativitate privativă ulterioară, deci ca anacronism, id est rescriere a istoriei, cum a devenit), niște trepte care duc spre o masă. Dar nu mai sus. Înălțată, dar nu foarte sus. Un templu "retezat", "coborît", "aplatizat" spre pămînt, în comparație cu turnurile Babel ale catedralelor inclusiv post-romane (gotice, de exemplu, cele romanice sînt încă niște Case, ale Domnului, dar case, divine prin armonie, prin așezare, prin clădirea pămîntului - construiesc și constituie solul însuși -, nu prin... demonie - în fine). Cred că mă mai duc o dată, chiar să onorez.
Trump, ce bine că-ți cultivi freza: ai în ce să ți-o iei, ça vient.
Mediocritatea e întotdeauna fulminantă.
"V-am lăsat săraci și proști, vă găsesc mai săraci și mai proști": Constantin Brâncuși (apocrif). Ceea ce nu încetează să crească, vertiginos. "Anul Brâncuși", mai bine ne-am abține, pe bune. Ce rată a dezastrului!
Anul Brâncuși, bena cu orori. Doamne ferește! Bine că e îngropat în pămîntul sfînt al Parisului.
Nu văd încă comentarii în acest sens, dar cred că amenințarea lui Trump cu noi taxe vamale pentru opt state europene, dintre care șapte din UE, dar nu pentru UE ca atare (pentru a o dezbina), dar și fix în momentul în care aceasta semnează Mercosur, are legătură nu doar cu Groenlanda, ci și cu acesta.
Intrare cu spatele în noul an.
"Men work together, I told him from the heart,
Whether they work together or apart."
(Robert Frost)
De ascultat, e de avangardă, a fost și la București, citiți-i cărțile (Arnaud Orain: Les savoirs perdus de l'économie. Contribution à l'équilibre du vivant, Gallimard, 2023; Le Monde confisqué. Essai sur le capitalisme de la finitude (XVIᵉ-XXIᵉ siècle); Flammarion, 2025). Dacă aș avea timp l-aș traduce. Mă întreb însă tot mai mult: pentru cine? Ei bine, pentru mine, să mă simt chit cu istoria. Fără rest.
Nuanțe și lămuriri importante de la cineva care știe: "Nu este corupție, ci mai rău, ceva mai invizibil. Este pactul tacit al convenienței (...) un precedent structural istoric european. Așa funcționează zona gri: nu protejează în mod deschis, ci normalizează excepția". Structuralul paradis financiar care este Elveția, dincolo sau dincoace, solul fertil însuși, a ceea ce superficial juridic se cheamă "corupție". Țară spectaculos muntoasă, relief vertiginos, în care piscurile deturnează privirile de la umbra profundă a șerpuitelor văi, expunînd falsa vizibilitate și transparență a mănoaselor pășuni. ("Tragedia de la Crans-Montana și mecanismele mafiei. Ascensiunea familiei Moretti și firul invizibil care leagă Corsica de Elveția", G4Media.)
Apropo de Mercosur, merită intrat puțin în amănunte. În Franța, cei care au manifestat împotriva acestui tratat comercial (și care l-au șantajat cu dezordinea și pe, vai, captivul Macron să i se opună) nu sînt, cum s-ar putea crede, adepții și practicanții unei agriculturi sustenabile, ecologice, sănătoase, adică europene, ci marile centrale sindicale adepte ale agriculturii intensive retro-productivist-industriale, ultra-poluante și ultra-influente politic, mai ales spre dreapta-extrema dreapta (Les Jeunes Agriculteurs, la Fédération nationale des syndicats d'exploitants agricoles (FNSEA), La Coordination rurale). Deci doar cine se aseamănă se adună ca să se bată: acești agricultori fosili francezi știu că vor fi concurați de unii ca ei, dar dispunînd de suprafețe, deci capacități, infinit mai mari (Brazilia, Argentina). O bătălie politică a trecutului, pe trecut.
Far Far Far right Far right Far right getting closer
Prea multe fronturi, fronturi peste tot, o lume de fronturi, nu mai e loc să scrijelești nicio tranșee. Pe site-urile de știri numai live-uri, situația la minut și secundă, Trump peste tot, Ucraina e deja împinsă spre margine, Venezuela, Maduro (nu mai sînt același lucru), Iran, inteligență artificială, Gaza a dispărut, a ieșit din cadru, a căzut de pe masă (Pămîntul e tot mai plat: devine efectiv plat prin apăsare și tragere în jos), Groenlanda, Minnesota Minnesota Minnesota. Moarte moarte moarte, moarte pentru moarte nu pentru viață, viață ucisă nu pentru a apăra viață ci pentru a ucide, doar pentru a ucide. Mercosur: o știre chiar prin subiectul ei bună: comerț, mîncare, chestii plictisitoare, de-ale gurii și de-ale vieții, pentru viață, mai bună, mai rea. Aproape cît un refugiu (dacă vrei să fugi și chiar crezi că ai unde).
Două titluri de știri unul lîngă altul, pe un site de profil: "Proteste masive în Iran. Zeci de oameni au fost uciși de forțele regimului. Spitalele sunt în haos. Internetul e oprit de 2 zile" și "AI și noua ordine globală: Avântul Inteligenței Artificiale rescrie la nivel mondial regulile politicii, economiei și societății". Contiguitate, continuitate sau opoziție? (Dincolo de faptul normalizat și generalizat, difuz agramat, că scriu în același timp "Inteligență Artificială" și "AI", și că li se pare că fac economie și cîștigă timp scriind 2, adică "doi", pentru "două".)
Foarte pe scurt despre Mercosur: Europa nu are unde să-și mai vîndă tractoarele și mai ales chimicalele cvasi-interzise în UE, care ne vor veni însă acum "împachetate" în produse "naturale" ne-conforme din America Latină. Devine China mai virtuoasă (ca surse de energie regenerabilă este deja)!
- Ningi?
- Ning. Tu?
- Deocamdată mă abțin. Moderat pînă la slab.
SUA = Iran, ICE = Gardienii Revoluției fundamentaliste.
Ah, vai, mă tem că mai degrabă PSD are dreptate în chestiunea Mercosur.
MAGAsasinii se acoperă între ei. Tăcerea e de MAGAUR.
Nu mi se pare omagiu mai potrivit pentru centenarul Michel Foucault decît noile mișcări din Iran care ar putea, în sfîrșit, să-i încununeze speranțele trădate în urmă cu mai bine de 40 de ani. Dar care i-au prilejuit cel puțin un mic text fundamental și enigmatic (pe care nu încetez să-l analizez) precum "Inutile de se soulever?", dar și o foarte prețioasă nouă definiție (non-religioasă sau de-religioasă) a conceptului de spiritualitate. Deși - revin - s-ar putea ca Foucault să mai piardă o dată, și iar să învingă - sau doar să profite - niște nasoi. Numai nasoii înving?
Unu: Trump nu are de gînd să supervizeze alegeri libere în Venezuela, ci îi menține la putere pe cei "răi" din vechiul regim criminal, cărora le țîțîie fundul și sînt total șantajabili, deci niște marionete perfecte. Doi: drogurile care trec prin Venezuela sînt destinate Europei (unde sînt mult mai scumpe ca în SUA), nu Statelor Unite, unde vin în principal prin America Centrală și Pacific. În plus, consumul de cocaină a scăzut în SUA, dar a explodat în Europa, care e pur și simplu inundată. Deci pardon. Minciuni cusute cu ață albă, mai exact pretexte pentru invazie petro-cratică.
O planetă cu solzi. Blindată.
Nu vom supraviețui decît ca fiare? În fiare?
Măreția americană de dinozAUR: Again Regain.
Despre ce emisferă o vorbi Trump: dreaptă sau stîngă? Oricum, doar una. Handicaparea lumii. Umanitate hemiplegică.
Imperialism și totalitarism sînt una: nu poți fi dictator înăuntru și democrat afară, și nici invers. Linie dreaptă și simplă, univocitate. Pentru Trump, 2025 a fost anul dedicat "internelor". 2026 se pare că va fi dedicat "exportului" și "externelor" - în limitele "emisferei" post-occidentale, desigur.
Foarte bun și necesar acum, despre o boală de epocă care ne face victime complice la propria pasivitate. NU EXISTĂ NEUTRALITATE, neutralitatea este un mit, nu există decît lașitatea de a ne asuma anumite opțiuni (mai mult sau mai puțin) implicite. Neutralitatea e lașitate și distruge adevărul: "elle installe les consciences pasteurisées dans un spa intellectuel où l'on se prélasse à l'abri de toute idée bien marquée. Son impartialité n'est que fuite et lâcheté maquillée. (...) S'abstenir de juger peut donc conduire à cette ignominie morale qui refuse de prendre position, de distinguer le juste de l'injuste, le vrai du faux, le bien du mal. Derrière sa tolérance de surface et sa bonne conscience apparente, la neutralité cache bien souvent une indifférence coupable. Il y aura toujours plus de courage et de respect pour l'autre dans un jugement qu'il peut réfuter, que dans cette lâcheté feutrée et dangereuse qu'est la neutralité" (Julia de Funès, "La neutralité, cette dangereuse illusion qui ronge notre époque", L'Express).
aMErica FIRST
Bacoviană
Dictatură după dictatură
Progres
Regresiile se atrag, fosilele se adună: petrol + imperialism.
Noul (vechi) anticomunism (american) de p(a)radă. Abia așteaptă atîția să-l proslăvească (pravoslavnic) și să-l propovăduiască.
Jurnalism, sau a spune cu adevărat lucrurilor pe nume (nu doar a exprima o opinie): "Le retour de l'impérialisme prédateur des Etats-Unis" (Le Monde).
Ce mai contează, să nu ne mai încurcăm cu precizări inutile gen America Latină sau America de Sud: America și gata. Adică Statele Unite și Aservite (ale) Americii (SUAA).
Venezuela nu e "pămînt american" (cum spune Putin despre Ucraina că e pămînt rusesc), e sub-pămînt (sub-sol) american.
În Ucraina nu, nu e război (agresiune, invazie & terorism de stat), e "operațiune militară specială". În Caraibe sigur nu e lovitură de stat (de fapt: contra-lovitură de stat), e "Absolute Resolve". Cum se va numi în Taiwan? Dar în Groenlanda? Probabil "Absolute Justice" sau "Reparație Morală".
Ce CIA, nene, infiltrări, sabotaje, provocări (ca în Iran, pare-se)! În Venezuela nu e nevoie: jap jap, bombe și răpire, direct. Ce visam să facă, să recunoaștem, și cu Ceaușescu. Brutalitate, "franchețe" a armelor, ce atîtea vorbe, comploturi, vrajă și mreje. Direct și cinstit, pe față. Război "curat", nu "hibrid". Ororile începutului de an. Și după cum începe, e doar începutul.
Ca să speri să scapi de un dictator să ajungi să te rogi de un altul... Oroare morală pură.
După modelul Rusia-Ucraina și Israel-Gaza, acum SUA-Venezuela? An Nou, atac nou?
Mi-am smuls azi, vorbind cu cineva care e momeală de adevăruri perfectă, incredibilă (adică un adevărat creator), unul despre mine ca traducător, care îmi place foarte mult: eu nu traduc, mă mut pentru o vreme cu cineva care îmi place, și locuim, așa, o vreme împreună. Pînă iese ceva întotdeauna în plus față de ceea ce e de ieșit. Mai banal poetic s-ar spune: drum împreună, o vreme. Eu prefer să spun: locuit, un loc împreună. Temporar, desigur. Dar putîndu-se repeta, cînd apare dorul. Traducător locuiește omul pe pămînt!
Nu există neutralitate.
Moral, sînt ptolemeic: Pămîntul, singurul Soare. Și nu (doar) antropocentric, ci zoo-bio-centric. Chiar hylo-centric.
Prizonierii fosilelor: petrol, gaze, Iran, Rusia (nu doar Putin), SUA (nu doar Trump), Dubai, deșert, oaze, off-shore etc.
Paris, orașele mari, orașele lume (chiar și cu suburbii-ghetouri, care rămîn o problemă, un fel de colonii în metropolă - ipoteză de lucru): "«Paris a décidé de rester fidèle à son histoire», s'est félicité le maire élu dans son premier discours, saluant «la victoire d'une certaine idée de Paris, un Paris vivant, un Paris progressiste, un Paris populaire, un Paris pour tous». «Paris n'est pas et ne sera jamais une ville d'extrême droite», a-t-il ajouté, promettant que son «bureau sera toujours ouvert pour l'opposition»".
Traducerea ca locuire temporară (deci co-locuire). Nu vizită, nu turism, nu colecție de magneți: cîteva locuri, din cînd în cînd, "în zbor invers", ca să nu le pierzi ci, dimpotrivă, să le uiți și să ți le reamintești (relativ, imperfect, realist). Artă poetică de viață.
Primesc vestea că Istoria sexualității, vol. II: Folosirea plăcerilor (chresis aphrodisiōn, pentru amatori) a plecat deja la tipar, am coperta, dar nu o divulg pînă ce nu dă semnal editura Trei. Încă un dublu pas (cu ajutorul de neprețuit al Mădălinei, de data asta, ca să grăbim masiv șantierul) spre o ediție cît mai cuprinzătoare și, în paralel, spre un Foucault "de mine" (parafrazîndu-mi titlul de demult al postfeței la Foucault de Deleuze), proiect de tinerețe, imediat după Revoluție, "Foucault vu de l'Est". Plus, în paranteză, încă un Foucault la editura Tact, așa, să fie, să nu rămînem noi datori, ci alții - poate chiar voi. Adică să nu spuneți că nu v-am spus. Din credința că cultura e ca legea: nu poți să te scuzi că nu știai din moment ce e public. Uitasem: lansarea marți, 21 aprilie, la Seneca Anticafe. Dar mai vorbim pînă atunci.
Inerția nu este reziliență. Dar s-ar putea ca reziliența să fie (înțeleasă ca) inerție. Numai să nu se schimbe nimic! Nici morți!
Imagini și mai tari: un același om politic francez prezent în două platouri de televiziune care afișează "direct" în același timp. Delir!
Imagini tari la Paris: candidatul socialist, fost adjunct (certați între timp) al lui Anne Hidalgo care nu a mai candidat, dar care a schimbat ecologic considerabil Parisul, a cîștigat alegerile împotriva acrei Rachida Dati. Acum se duce de la sediul de campanie care e la piața Stalingrad pe bicicletă pînă la Primărie și dă interviuri pedalînd. Ville à Velo. E un domn mai curînd reținut, pare serios. Socialiștii fără "Nesupușii" lui Melanchon cîștigă sau mențin orașele mari: Paris, Marseille, Lyon și altele. Interviu de pe bicicletă. Dar în Sud și în localitățile mici extrema dreaptă (RN) avansează. Ruptura, frontul sînt verticale.
Postmodernism post-pre-renascentist? Pictură larg citațională? Istoria picturii visată? Paseism oniric (cum altfel)? Mantegna feminin? Vedem. Vorbim. Victor Man. Maestro Man.
La Paris, oribila Dati la podea.
La Bourse du Commerce, o amplă expoziție, cu cîteva capodopere. Atît deocamdată.
Perfect, nicio contradicție, dimpotrivă, lucrurile se leagă ca într-o instalație artistică: pedagogică, doar să vrei să vezi. Lumea în mic și la propriu: Trump lăngă Pata Rît-Gaza.
Brâncuși, relansare de avangardă? Am prins chestii noi, mă duc să văd dacă așa e, adică cum e.
Reacționarii ca dușmani declarați ai oamenilor nu cred în știință atunci cînd e vorba de sănătatea și viața acestora, ci doar atunci cînd e vorba de asuprirea, de pericilitarea și de folosirea lor. Sau cum să fii în același timp de exemplu antivaccinist și negaționist climatic, dar să confiști cele mai noi descoperiri științifice pentru a inventa și a construi arme. Cele două direcții opuse se pot întîlni și intra în armonie doar atunci cînd oamenii sînt priviți statistico-demografic ca arme de masă, cantitativ, ca mijloace.
Cînd am lansat Mobilizare, la sfîrșitul lui ianuarie, alături de o combinație de prieteni omoloagă cărții - poete și filosoa/filosofi -, una dintre ei, Miruna Vlada, m-a întrebat dacă această carte este Contracriza 3. I-am răspuns că nu. Pentru că nu e. Deoarece criza economică și cea de avangardă, experimentală, pandemică erau crize, pe cînd acum e vorba de război (ba chiar de războaie: compoziție de războaie). Iar războiul nu este o criză. Crizele sînt de pace. Războiul e altceva. Ceva ce iese la iveală, nu mai poate fi ținut sub acoperire de crize. Războiul e apocaliptic. E epoca-lipsă.
Ce bănuiam de la începutul războiului din Iran (deși e relativ impropriu spus) este că Trump trage lumea după el în abisul acestei țări largi și adînci. Trage sau împinge? Mă tem că e o lovitură cu manta sau mantinela și că lovind Iranul, Trump distruge abia indirect lumea (UE și China), împingînd-o în abis și în haos și favorizînd deja Rusia. A vrut, n-a vrut, asta iese. Este vorba tot de războiul lui economic (altceva nu vede) împotriva lumii. Va reuși să ferească SUA de dezastru? Aceasta e întrebarea. Dar de rău e catastrofal. Asta trăim. Iranul pare o groapă sau o gaură de înghițit bombe. Impresia consolidată și deja împărtășită cam asta e.
Tocmai am primit cartea Curajul de a spune NU, promite foarte mult la răsfoire, m-aș apuca pe loc de ea dacă nu aș fi prins mai rău ca la job, pare nu numai cartea de maturitate a lui Ciprian Mihali, ci și unul dintre eseurile de filosofie cele mai importante de la noi în sărăcia anilor ăștia, cu adevărat parcă parașutat de pe alte piețe... Felicitări, moșule, pentru curajul și răbdarea de a o scrie! Aproape că aș putea spune (ceea ce pentru mine e elogiul suprem): parcă ar fi o traducere.
Un domn profesor, director al unui Centru Orientul Mijlociu de la Universitatea din Utah, care are în curs de apariție o carte cu titlul Saltwater Kingdoms: Fossil-Fueled Water and Climate Change in Arabia, pe numele său Michael Christopher Low, atrage atenția asupra unei vulnerabilități-țintă a țărilor din Golf deloc discutată pînă acum în media: dependența lor, pentru apa de băut, de instalații și rețele foarte sofisticate de desalinizare. Dar crede că atacarea unor astfel de ținte ar echivala cu o pre-bombă atomică ca gravitate și escaladare, nemailăsînd mult spațiu de manevră după. Să sperăm așadar că nu se va ajunge cu iraționalul (adică cu disperarea) rațiunii războinice de stat pînă acolo.
Război, re-zboi, răs-boi. Limba română pentru toată lumea.
Un război acoperă alt război și toate războaiele, orice război acoperă crimele păcii, războiul acoperit cu pace ca un lințoliu.
Rezumîndu-se (cel puțin deocamdată) la a bombarda construitul, Trump nu își depășește profilul de "dezvoltator imobiliar", care mai întîi rade și apoi nu construiește de fapt, ci ocupă cît mai complet spațiul, teran, subteran, suprateran. Să vedem ce rahat aurit (și aurist) de "Trump Tower" va ridica și acum după demolările în curs. Sau va lăsa, "ecologic", iarba să crească din semințele deja adînc împlîntate în sol?
În Iran, regimul teocratic tiranic e deja vechi, s-a încrustat și a devenit organic, s-a "naturalizat" și chiar vegetalizat, se transmite transgenerațional și este realitatea însăși. Ca în România, de fapt, unde țesutul organic Securitate-Partid a înghițit și a dovedit, a resorbit și s-a solvat, s-a infuzat metabolic în orice "tranziție", reușind să se transmită și să se "traducă" la fel de clanic în limbaj democratic devenind, astfel, cu atît mai greu de distins și de combătut.
SUA și Israel domină și strivesc. Și? "Mijloace fără scop" (Agamben: "moyens sans fin/s", mijloace fără scop și fără sfîrșit)? Scop inerent al mijloacelor?
De asta mă temeam. De momentul cînd doar poezia va mai fi posibilă.
Început de devenire-Orban (sau întru Orban) a lui Dan? Cam repede...
RIP Antonio Lobo Antunes. "Nu am scris pentru a aduce tihna cuiva. Nu am văzut niciun interes în a amuza, a distra sau a agita animale de pluș prin fața adulților. Am creat cărți pentru adulți care stau în picioare cu ochii larg deschiși."
Eu cred că prin provocarea indirectă prin intermediul Iranului, a blocării comerțului cu hidrocarburi dinspre Golf, Trump lovește în restul lumii, ca parte din războiul lui comercial. E posibil chiar să fi urmărit asta, în subsidiar. De urmărit.
O expoziție despre clar-obscur într-un moment sumbru cînd mult prea mult întuneric a ieșit nu la lumină, ci în locul luminii, pretinzîndu-se lumină. Am depășit deja pragul, cumpăna încă expresivă a clar-obscurului și involuăm în falsa lumină verzuie, cum altfel, de uniformă, a întunericului. Mărșăluim încolonați. "Exposition dans l'exposition, une salle est entièrement consacrée aux toiles du peintre roumain Victor Man; en sourdent des apparitions, dans une nuit vert d'eau traversée des fantômes de Goya."
O comandă promptă, adică un prompt = 4 tone de apă? Chiar dacă ar fi fals, abia astfel de falsuri ar fi trebui să fie propagate. Dar se pare că nu e fals. Oricum ei nu vor să spună. Neobligați. Cîtă vreme deci nu declară și nu se lasă controlați e ca și cum ar fi adevărat. Adică este adevărat. Inteligența Artificială deocamdată ruinează și mai mult, de tot, planeta. Iar noi ne jucăm cu ea că pare că ne ascultă și că este un livrator Bolt care ne satisface poftele sărace. Șamd.
În treacăt, de la o televiziune de știri franceză: "... refugiați fiscal la Dubai de naționalitate franceză care cer acum sprijinul statului..." Cetățeni, de! "Stadiul Dubai al capitalismului" (Mike Davis).
"Scandalul" dintre Anthropic și Ministerul de Război (de Agresiune) American nu dovedește decît un singur lucru: că Inteligența Artificială este o armă. Lent, dar sigur letală, provocatoare de maladii degenerative cum ar fi America sau România actuale (și Rusia practic dintotdeauna).
Nu știam fraza asta a lui Valéry (sau o uitasem: așa e cînd produci în serie mots d'esprit), sper că nu e apocrifă, dar e mișto: "Ce qui a ruiné les conservateurs, c'est le mauvais choix des choses à conserver".
Historage. Rage aganinst storage. Locuim sau ne depozităm? Sau despre stivuirea preventivă (pentru obișnuire prin modul de locuire). Self-antreprenor. Auto-antrepozit.
Text important, cu care sînt absolut de acord, despre arta inerent politică (a nu te pronunța sau interesa politic este un gest politic), cu cîteva noutăți și precizări fine, cum ar fi aceea că arta nu doar face vizibil, ci redă, reface și văzul ca atare ("l'art rend visible et rend la vue"). Arta este în sine MOBILIZARE de sine, adunare din împrăștiere. De pus la dosar. (Xavier Dolan, "D'où vient l'idée que les artistes devraient «rester en dehors de la politique» {Wim Wenders, Berlinala 2026}?", Le Monde).
Marginalia, loc de lucru (scriem întotdeauna în paranteză și pe margine, pe ramă, "în cadru", la limită, pe graniță, inventăm marja, mitul paginii albe e un mit, paginile sînt deja scrise, scriem pe marginile lor și apoi, uneori, peste ce s-a scris, ștergînd creator, pagina cu adevărat albă este, la început, inevitabil, mărunt pe marginea și în marginea celor deja scrise; de-asta cărțile de consum de acum nu mai au margini: ca nu cumva să scriem ceva nou, noi, pe margini; și tocmai de aceea astfel de cărți, deși cărți, nu se scriu propriu-zis etc.): "À la Renaissance, l'annotation des livres fait pleinement partie du travail intellectuel. Les savants ne lisent pas passivement: ils soulignent, commentent, corrigent, discutent les arguments dans les marges, ajoutent des renvois ou des calculs. L'histoire intellectuelle offre plusieurs exemples célèbres de ces livres devenus laboratoires de pensée. Johannes Kepler a ainsi annoté son exemplaire du De revolutionibus de Copernic, laissant apparaître le cheminement qui le conduira à formuler ses propres lois sur les orbites planétaires. Voltaire, plus tard, a couvert de remarques les ouvrages de sa bibliothèque de Ferney, transformant la marge en espace de débat et de critique. Plus près de nous, les exemplaires annotés de Darwin permettent de suivre la maturation de sa réflexion sur l'évolution" (ActuaLitté).
Magia neagră (adică brună, maro cu roșu, dejecție proprie peste sîngele victimelor) gen (mă rog, sex, ăștia nu recunosc genul) MAGA, deci de extremă dreaptă, transformă, prin însuși radicalismul ei, orice nu că i se opune, ci îi stă în cale și nu se culcă la pămînt (adică nu se lasă, tocmai, smuls din rădăcinile realismului gravitațional al sfericității planetei), în contra-radicalism. Bunul-simț și realismul sînt, atunci, acuzate de extremism ca extreme și "radicale". Asta e magia neagră pe care nu puteam rata s-o trăim și noi, ca și cum omenirea cu memorie Alzheimer n-ar fi trăit-o deja. Faptul că ies rădăcini de copaci prin asfalt este, desigur, un extremism, un radicalism. Dar și mai rău: faptul că iarba crește, și mai este și verde (culoare interzisă). Și tot așa. Magie, da, foarte neagră. Profund, la minte și suflet, nu la suprafață, la piele.
Simplista, bruta mecanică politică este de cele mai multe ori o dinamică cu statice, în care avîntul e doar inerție - dar de la început pînă la sfîrșit. Sau cînd lucrurile nu se mai pot opri, dar nici schimba, și merg în gol pentru unii, din plin pentru alții.
Mă bucur pe de altă parte mult că, în ciuda polarizării (care nu este decît politizare bifacială exclusivă, deci abuzivă și sufocantă), există și o opinie publică după opinia mea luminată și cu adevărat, nu pretins și chinuit, echilibrată, din ambele părți, care spune că dacă Președintele face bine că se duce la Washington (putea să nu se ducă? cu ce preț?), ar fi făcut cu adevărat bine dacă s-ar fi dus și la Davos și Munchen (vom vedea prețul absenței fals motivate). Și că deci a fost prost consiliat nu să se ducă acum, ci să nu se ducă și atunci. Double bind, mon cher, double bind!
Că este din păcate vorba de circ (dar nu acela de spectacol de joacă, ci grotescul pe bune) o dovedește și confuzia și suprapunerea dintre echilibristică (acrobație) și contorsionism - din care rezultă însă scamatorie - în materie de gîndire politică și de gîndire în general, intelectual vorbind. Un stimabil domn vădit istoric ca neoconservator pe vremea lui Băsescu spune de exemplu senin că e anti-Trump, dar vorbește de "radicalii anti-MAGA", ca și cum ai putea fi, de bun-simț (ca paradox, știu) altfel, și ca și cum cele două ar fi diferite, ceea ce este un fals. Și nu, nu cred că se gîndea la "extremismul de centru" al lui Radu Cosașu. Nu, pur și simplu, cum spuneam, crezînd că poate dovedi echilibru a dat în contorsionism intelectual pentru a ascunde, de fapt, patetica pasiune pro-MAGA. E vorba de Baconschi, aici ca reprezentat al unui filon surd de cripto-suveranism "cult" și "soft", care începe, vai, să fie tot mai mult direcția politică oficială, unificat intern-extern, a vînturilor care adie dinspre Cotroceni. Nu scăpăm!
După brutalii și fruștii, adică perfect americanii Trump și Vance, dar de fapt în perfect tandem cu ei, Rubio, adevărat diplomat, spune același lucru ca ei, dar cu un glas mai catifelat și mai "constructiv", parcă pentru a adormi în fașă începutul de răspuns, "merzian" (de la "merzane", desigur), al Europei. Ilustrează perfect o frumoasă expresie franțuzească: "arrondir les angles". Dar pasajele despre iluzia comună SUA-Europa cu privire la "sfîrșitul istoriei" are o mare doză de realism pornind de la care se poate construi ceva în comun, peste ruptura sau deșirătura care nu face, ea, decît să dezvăluie în sfîrșit o mult mai veche diferență de "stil" între americani și europeni. Pe tonul acesta însă, diplomat-"împăciuitor", am putea cădea în capcana de a fi de acord cu ei și chiar de a ne lăsa inspirați, căzînd însă pradă altor iluzii. O să mă uit deci și la ce a spus AOC, într-o schiță încă foarte preliminară de răspuns și de viziune a democraților.
Cei de la Le Grand Continent vorbesc despre "momentul gaullist" al lui Merz. Oricum, lecția unei țări trecute prin nazism către una care pare a fremăta să intre. Un ton pentru replica, către alții dar mai ales către sine (reunit), a Europei: cam așa trebuit vorbit cu nasoii.
Foarte bun discursul lui Merz de la München. În ce nevoie am ajuns, să se întoarcă nemții, al căror mesianism a făcut de mult prozeliți și s-a întors, ironic, chiar împotriva modelului și imboldului.
Ei, acum atmosfera devine cu adevărat și literal irespirabilă - adică împuțită, mirosind literalmente a mort - acolo. Problema este că dacă această dez-administrație luptă împotriva imigranților ilegali la ei acasă, invadează lumea, casele celorlalți, cu gazele sale. La nivelul memelor (că idei nu se pot numi) se întîmpla deja, dar acum SUA devin fizic (deci total) dușmanul Pămîntului, cu mica lui zonă critică, biată peliculă de aer. Un contra-ICE al aerului, adică al sănătății planetare, se impune. No Damf-Trumpf! (Dar știu, vai, că și retro- sau vetero-marxiștii industrialiști vor fi de acord, pe șoptite, sub plapumă, cu această decizie.)
Un domn profesor a avut anduranța să scurme în căcatul radioactiv american care face stropi și pe steagul nostru (un fel de gen stele) și să-l clasifice pe culori de infecție. Să-i fim recunoscători. Un foarte util ghid în deschiderea unei noi colecții. Cum să nu urăști universitățile, cercetarea, editurile, bibliotecile, librăriile? Teatrele, cinematografele, școlile, ajutoarele sociale, egalitatea umană și extra-umană - aerul curat și liber? Pămîntul curat și deschis? Arnaud Miranda, Comprendre la pensée néoréactionnaire, Gallimard-Le Grand Continent, "Bibliothèque de géopolitique", Paris, 2026.
Nu oricine "din afară", adică din public (care trebuie să rămînă doar o audiență tv multiplicată social media: presa nu investighează, ci ține audiența captivă, ocupă, acaparează și dirijează atenția), poate să intervină, să-și vîre nasul și să ancheteze în cazuri de corupție. Corupția este teren de vînătoare privat, adică terenul actual al politicii înseși. Corupții nu se pot investiga și judeca decît între ei, iar asta rezumă acum însăși lupta politică, confiscînd-o: dacă nu plătești prețul mafiot al curupției nu ești ales să poți fi ales. Corupția este politicul însuși, sfera politică însăși, lupta politică cu ajutorul instrumentelor privatizate ale statului.
Propun o etichetă sintetică pentru acceleraționismul reacționar actual (Trump & Co): ACCELEREACȚIUNEA. Sau cum să accelerezi și să înaintezi în marșarier.
De duh: "Bernard-Henri Lévy, celui que ma concierge prend pour un journaliste, les journalistes pour un philosophe et les philosophes pour ma concierge" (Pierre Bourdieu).
La cîtă zarvă e-n jur e clar că un vechi vis s-a-mplinit: prostia doare.
URSS: "Quatre mots (ou quatre lettres), quatre mensonges" (Castoriadis). Nici Uniune, nici republici, nici socialism, nici soviete.
Spălături de bani din droguri din Franța în România, în "dezvoltare imobiliară". Saviano a documentat de mult transformarea banilor mafiotici în betoane. Dintotdeauna, de pe vremea pietrei: piramide, catedrale, palate - bani furați, în care ar trebui să vedem (cel puțin și) imaginea pozitivată, negativul pozitiv al sărăciei și spolierii fundamentale, structurale, principiale, pe scurt metafizice. "L'argent ainsi blanchi par les organisations criminelles était notamment investi en Roumanie, dans l'acquisition de propriétés immobilières officiellement détenues par des prête-noms" (Le Monde).
Pe cînd avangardele istorice, confundînd revoluția artistică cu cea politică (sau închizînd-o pe prima în a doua) s-au dus fie spre fascism, fie spre troțkism, DADA sînt cei mai puri, singurii curați și onești. Au făcut 110 ani, dar spiritul lor a devenit, vai, distopic, și tocmai acum ar trebui să intervină, cum au făcut și atunci.
Am spus că 2026 va fi anul Mobilizării. Iată o propunere spaniolă istorică de ripostă în 5 puncte.
https://legrandcontinent.eu/fr/2026/02/04/la-coalition-de-pedro-sanchez-contre-le-far-west-numerique-discours-integral
Thomas Mann, Paul Claudel, Teilhard de Chardin, Ortega y Gasset, Albert Einstein, Fernand Léger, Maurice Utrillo, Yves Tanguy, cei mai cunoscuți autori care au intrat în domeniul public (nu doar în cel privat prin IA) în 2026. Din Thomas Mann tocmai apar în Franța două noi traduceri din Buddenbrook și patru (4) din Moartea la Veneția (Olivier Mannoni, Dominique Tassel, Jean Spenlehauer, Claire de Oliveira).
Cel mai bun enunț sintetic: "nimeni nu este ilegal pe un pămînt furat". Dar aceasta este însăși istoria.
USA as Sudan Gaza Russia etc. Deja un record. Encore un effort (Sade), și ieșiți de pe harta umanului.
Mașina, automobilul personal: canapeaua din armură. Adică să ne mirosim doar între noi și pe noi înșine. Ca să nu ne pută - a străin, a altceva, a ceva.
Lasă mașina la rezidență. Sau, și mai bine, la reprezentanță.
În străinătate, eu am emis adesea facturi pentru colaborări mai ales cu artiști și instituții de artă. E foarte simplu. Dar probabil că în România totul ar deveni extrem de laborios, de fals tehnic, așa că mai bine nu.
Despre traducere, chiar acum. Mobilizare generală. Pentru că atunci cînd traducem nu facem un singur lucru și nu facem de fiecare dată aceleași lucruri și în aceeași ordine.
Din muncă se trăiește, de muncă se moare (deși n-ar trebui). Mic omagiu zgribulit.
Peter Thiel, un adevărat dușman al poporului. Ba chiar al umanității.
Decenii întregi, Europa de Est și, acum, Iranul, erau/sînt îndemnate cu infinită condescendență să se arate revoltate împotriva propriilor tiranii dacă vor ca mărețele democrații, în frunte cu America, ah, America, să, eventual - foarte eventual, extrem de eventual -, intervină. Le-a venit și puternicilor învățători rîndul: să vă vedem, voinicilor! Americani, revoltați-vă! Dați-ne în sfîrșit lecția lipsă.
Sau despre democrație ca pauză și ca paranteză. Și proteză.
O posibilă sursă mai puțin evidentă (și evidențiată) (și deci de evidențiat) pentru Alt Right-ul catolico-libertarian hyper-tech american: Africa de Sud de pe vremea dragului de Apartheid, vai, pierdut, și care tocmai de aceea va trebui nu doar regăsit, ci impus și generalizat, prin Elon Musk și Peter Thiel, ambii cu legături "copilărești", deci formative, cu acel regim. Africa de Sud pre-Mandela, viitorul de aur al omenirii!
Trump este literalmente apocaliptic și pentru că este marele Revelator a ceea ce este și face America cu ceilalți, cu Celălalt, interior și exterior. Trump, literalmente, dă America în fapt (asta înseamnă Great: reunirea cu sine). Noi, ceilalți, de oriunde, să ne plîngem iluziile, dar nu prea mult: Apocalipsa continuă.
Europa se vede nevoită să înceapă să încerce să-și trateze dependențele: mai întîi, de materiile neprelucrate rusești, în frunte cu gazul Marii Rusii (imperiul fosilelor în general), acum de produsele fine americane, dar care transmută civilizația și sînt, de fapt, arme (în frunte cu armele înseși). SUA-Rusia, combinația perfectă, "cleștele" arhaic-postmuman ultim. Și ca și în cazul avangardelor artistice istorice, se dovedește că foarte noul se combină și uneori chiar se reduce la foarte vechi. Și că revoluțiile "politice" au rămas doar niște metafore astronomice, nereușind adică să devină cu adevărat politice, adică să inventeze și în primul rînd să se inventeze, ceea ce se întîmplă în alte registre, dar foarte încet. Numai aporii pe aici, de nu mai știi pe unde să o apuci.
Deștept foc și avangardist și din acest punct de vedere fals minor, adică sociologic (tocmai în exhibarea secretelor "economice" ale artei constînd, de asemenea, avangarda), de asemenea de cercetat (de cine? noi sîntem esențialiști și fundamentaliști estetic, adică raportăm întotdeauna, disonant cognitiv și moral, esteticul, doar esteticul, dar la ceva "mai înalt" sau "mai profund", iar Brâncuși lustruia suprafețe și le și poza după aia, cu "efecte", ca să le "vîndă"...), Brâncuși e comparabil, ca artist-entrepreneur, cu Duchamp și Picasso (cel puțin, dar și, înaintea lui, cu Rodin și Monet). A anticipat o incompatibilitate și un refuz, care era sistemul din România însuși. Discuțiile din procesul-verbal ședinței Academiei R.S.R. de refuz al moștenirii Brâncuși sînt doar regretabile pentru demisia și zelul unora cu care Brâncuși nu avea de-a face și nu avea cum să aibă de-a face. Chiar dacă, prin absurd, ca o nebunie contrafactuală, donația s-ar fi finalizat, operele lui Brâncuși nu ar fi fost expuse, sau ar fi ajuns în vile și palate de protocol, ca atîtea. Sau chiar ar fi fost distruse. Da, Brâncuși iubea România, dar nu aceea de atunci, trecătoare și rușinoasă. Uneori, patriile trebuie și nu pot fi iubite decît de departe, și chiar cu spatele. Haideți să nu mai fim proști și ticăloși în continuare. Academia Română să-și rezolve fața în prezent, căci există cazuri Brâncuși și acum, chiar acum. Nu e nevoie de Brâncuși ca să te simți cu musca pe căciulă.
Vînez, pe oriunde mă duc, reprezentări artistice ale patronului altui "hobby" al meu: traducerea, cu al său Sfînt Ieronim. La Roma, cu o mînă neînchipuit de lungă, la Caravaggio, și cu un manuscris ciudat desfășurat, dar la fel de lung, la Hendrick van Somer. La Ieronim, autorul era chiar Dumnezeu. Și la "fidelii" săi la fel, dar mai cu picioarele pe pămînt, secularizat. Și cu speranța că, tocmai de aceea, nu va trebui să rămînem pe veci la fel de descărnați. Traducerea presupune asceză lumească strict profesională, metodică, intelectuală - și atît. Dimpotrivă chiar, traducătorul, prin natura meseriei sale, este - trebuie să fie - bulimic, dar să nu se îngrașe, să nu devină obez.
Post-siderare, con-siderare: 2026, începutul? Da, se pare: actualitatea imediată îmi dă dreptate, ea mie, nu eu ei, dar bine că nu sînt, Doamne ferește, analist politic (român), ci doar un amator pasionat de realitate.
Mă întreb totuși, foarte serios, de ce nu emite Trump pretenții, nu zic asupra Siberiei, ci măcar asupra Kamceatkăi, acolo: oare nu e suficient de strategică pentru el?
M-a lăsat mut Ara Pacis (din Roma). Recomand cald. Păgîn (adică roman pre-: păgîn ca pozitivitate istorică, nu ca negativitate privativă ulterioară, deci ca anacronism, id est rescriere a istoriei, cum a devenit), niște trepte care duc spre o masă. Dar nu mai sus. Înălțată, dar nu foarte sus. Un templu "retezat", "coborît", "aplatizat" spre pămînt, în comparație cu turnurile Babel ale catedralelor inclusiv post-romane (gotice, de exemplu, cele romanice sînt încă niște Case, ale Domnului, dar case, divine prin armonie, prin așezare, prin clădirea pămîntului - construiesc și constituie solul însuși -, nu prin... demonie - în fine). Cred că mă mai duc o dată, chiar să onorez.
Trump, ce bine că-ți cultivi freza: ai în ce să ți-o iei, ça vient.
Mediocritatea e întotdeauna fulminantă.
"V-am lăsat săraci și proști, vă găsesc mai săraci și mai proști": Constantin Brâncuși (apocrif). Ceea ce nu încetează să crească, vertiginos. "Anul Brâncuși", mai bine ne-am abține, pe bune. Ce rată a dezastrului!
Anul Brâncuși, bena cu orori. Doamne ferește! Bine că e îngropat în pămîntul sfînt al Parisului.
Nu văd încă comentarii în acest sens, dar cred că amenințarea lui Trump cu noi taxe vamale pentru opt state europene, dintre care șapte din UE, dar nu pentru UE ca atare (pentru a o dezbina), dar și fix în momentul în care aceasta semnează Mercosur, are legătură nu doar cu Groenlanda, ci și cu acesta.
Intrare cu spatele în noul an.
"Men work together, I told him from the heart,
Whether they work together or apart."
(Robert Frost)
De ascultat, e de avangardă, a fost și la București, citiți-i cărțile (Arnaud Orain: Les savoirs perdus de l'économie. Contribution à l'équilibre du vivant, Gallimard, 2023; Le Monde confisqué. Essai sur le capitalisme de la finitude (XVIᵉ-XXIᵉ siècle); Flammarion, 2025). Dacă aș avea timp l-aș traduce. Mă întreb însă tot mai mult: pentru cine? Ei bine, pentru mine, să mă simt chit cu istoria. Fără rest.
Nuanțe și lămuriri importante de la cineva care știe: "Nu este corupție, ci mai rău, ceva mai invizibil. Este pactul tacit al convenienței (...) un precedent structural istoric european. Așa funcționează zona gri: nu protejează în mod deschis, ci normalizează excepția". Structuralul paradis financiar care este Elveția, dincolo sau dincoace, solul fertil însuși, a ceea ce superficial juridic se cheamă "corupție". Țară spectaculos muntoasă, relief vertiginos, în care piscurile deturnează privirile de la umbra profundă a șerpuitelor văi, expunînd falsa vizibilitate și transparență a mănoaselor pășuni. ("Tragedia de la Crans-Montana și mecanismele mafiei. Ascensiunea familiei Moretti și firul invizibil care leagă Corsica de Elveția", G4Media.)
Apropo de Mercosur, merită intrat puțin în amănunte. În Franța, cei care au manifestat împotriva acestui tratat comercial (și care l-au șantajat cu dezordinea și pe, vai, captivul Macron să i se opună) nu sînt, cum s-ar putea crede, adepții și practicanții unei agriculturi sustenabile, ecologice, sănătoase, adică europene, ci marile centrale sindicale adepte ale agriculturii intensive retro-productivist-industriale, ultra-poluante și ultra-influente politic, mai ales spre dreapta-extrema dreapta (Les Jeunes Agriculteurs, la Fédération nationale des syndicats d'exploitants agricoles (FNSEA), La Coordination rurale). Deci doar cine se aseamănă se adună ca să se bată: acești agricultori fosili francezi știu că vor fi concurați de unii ca ei, dar dispunînd de suprafețe, deci capacități, infinit mai mari (Brazilia, Argentina). O bătălie politică a trecutului, pe trecut.
Far Far Far right Far right Far right getting closer
Prea multe fronturi, fronturi peste tot, o lume de fronturi, nu mai e loc să scrijelești nicio tranșee. Pe site-urile de știri numai live-uri, situația la minut și secundă, Trump peste tot, Ucraina e deja împinsă spre margine, Venezuela, Maduro (nu mai sînt același lucru), Iran, inteligență artificială, Gaza a dispărut, a ieșit din cadru, a căzut de pe masă (Pămîntul e tot mai plat: devine efectiv plat prin apăsare și tragere în jos), Groenlanda, Minnesota Minnesota Minnesota. Moarte moarte moarte, moarte pentru moarte nu pentru viață, viață ucisă nu pentru a apăra viață ci pentru a ucide, doar pentru a ucide. Mercosur: o știre chiar prin subiectul ei bună: comerț, mîncare, chestii plictisitoare, de-ale gurii și de-ale vieții, pentru viață, mai bună, mai rea. Aproape cît un refugiu (dacă vrei să fugi și chiar crezi că ai unde).
Două titluri de știri unul lîngă altul, pe un site de profil: "Proteste masive în Iran. Zeci de oameni au fost uciși de forțele regimului. Spitalele sunt în haos. Internetul e oprit de 2 zile" și "AI și noua ordine globală: Avântul Inteligenței Artificiale rescrie la nivel mondial regulile politicii, economiei și societății". Contiguitate, continuitate sau opoziție? (Dincolo de faptul normalizat și generalizat, difuz agramat, că scriu în același timp "Inteligență Artificială" și "AI", și că li se pare că fac economie și cîștigă timp scriind 2, adică "doi", pentru "două".)
Foarte pe scurt despre Mercosur: Europa nu are unde să-și mai vîndă tractoarele și mai ales chimicalele cvasi-interzise în UE, care ne vor veni însă acum "împachetate" în produse "naturale" ne-conforme din America Latină. Devine China mai virtuoasă (ca surse de energie regenerabilă este deja)!
- Ningi?
- Ning. Tu?
- Deocamdată mă abțin. Moderat pînă la slab.
SUA = Iran, ICE = Gardienii Revoluției fundamentaliste.
Ah, vai, mă tem că mai degrabă PSD are dreptate în chestiunea Mercosur.
MAGAsasinii se acoperă între ei. Tăcerea e de MAGAUR.
Nu mi se pare omagiu mai potrivit pentru centenarul Michel Foucault decît noile mișcări din Iran care ar putea, în sfîrșit, să-i încununeze speranțele trădate în urmă cu mai bine de 40 de ani. Dar care i-au prilejuit cel puțin un mic text fundamental și enigmatic (pe care nu încetez să-l analizez) precum "Inutile de se soulever?", dar și o foarte prețioasă nouă definiție (non-religioasă sau de-religioasă) a conceptului de spiritualitate. Deși - revin - s-ar putea ca Foucault să mai piardă o dată, și iar să învingă - sau doar să profite - niște nasoi. Numai nasoii înving?
Unu: Trump nu are de gînd să supervizeze alegeri libere în Venezuela, ci îi menține la putere pe cei "răi" din vechiul regim criminal, cărora le țîțîie fundul și sînt total șantajabili, deci niște marionete perfecte. Doi: drogurile care trec prin Venezuela sînt destinate Europei (unde sînt mult mai scumpe ca în SUA), nu Statelor Unite, unde vin în principal prin America Centrală și Pacific. În plus, consumul de cocaină a scăzut în SUA, dar a explodat în Europa, care e pur și simplu inundată. Deci pardon. Minciuni cusute cu ață albă, mai exact pretexte pentru invazie petro-cratică.
O planetă cu solzi. Blindată.
Nu vom supraviețui decît ca fiare? În fiare?
Măreția americană de dinozAUR: Again Regain.
Despre ce emisferă o vorbi Trump: dreaptă sau stîngă? Oricum, doar una. Handicaparea lumii. Umanitate hemiplegică.
Imperialism și totalitarism sînt una: nu poți fi dictator înăuntru și democrat afară, și nici invers. Linie dreaptă și simplă, univocitate. Pentru Trump, 2025 a fost anul dedicat "internelor". 2026 se pare că va fi dedicat "exportului" și "externelor" - în limitele "emisferei" post-occidentale, desigur.
Foarte bun și necesar acum, despre o boală de epocă care ne face victime complice la propria pasivitate. NU EXISTĂ NEUTRALITATE, neutralitatea este un mit, nu există decît lașitatea de a ne asuma anumite opțiuni (mai mult sau mai puțin) implicite. Neutralitatea e lașitate și distruge adevărul: "elle installe les consciences pasteurisées dans un spa intellectuel où l'on se prélasse à l'abri de toute idée bien marquée. Son impartialité n'est que fuite et lâcheté maquillée. (...) S'abstenir de juger peut donc conduire à cette ignominie morale qui refuse de prendre position, de distinguer le juste de l'injuste, le vrai du faux, le bien du mal. Derrière sa tolérance de surface et sa bonne conscience apparente, la neutralité cache bien souvent une indifférence coupable. Il y aura toujours plus de courage et de respect pour l'autre dans un jugement qu'il peut réfuter, que dans cette lâcheté feutrée et dangereuse qu'est la neutralité" (Julia de Funès, "La neutralité, cette dangereuse illusion qui ronge notre époque", L'Express).
aMErica FIRST
Bacoviană
Dictatură după dictatură
Progres
Regresiile se atrag, fosilele se adună: petrol + imperialism.
Noul (vechi) anticomunism (american) de p(a)radă. Abia așteaptă atîția să-l proslăvească (pravoslavnic) și să-l propovăduiască.
Jurnalism, sau a spune cu adevărat lucrurilor pe nume (nu doar a exprima o opinie): "Le retour de l'impérialisme prédateur des Etats-Unis" (Le Monde).
Ce mai contează, să nu ne mai încurcăm cu precizări inutile gen America Latină sau America de Sud: America și gata. Adică Statele Unite și Aservite (ale) Americii (SUAA).
Venezuela nu e "pămînt american" (cum spune Putin despre Ucraina că e pămînt rusesc), e sub-pămînt (sub-sol) american.
În Ucraina nu, nu e război (agresiune, invazie & terorism de stat), e "operațiune militară specială". În Caraibe sigur nu e lovitură de stat (de fapt: contra-lovitură de stat), e "Absolute Resolve". Cum se va numi în Taiwan? Dar în Groenlanda? Probabil "Absolute Justice" sau "Reparație Morală".
Ce CIA, nene, infiltrări, sabotaje, provocări (ca în Iran, pare-se)! În Venezuela nu e nevoie: jap jap, bombe și răpire, direct. Ce visam să facă, să recunoaștem, și cu Ceaușescu. Brutalitate, "franchețe" a armelor, ce atîtea vorbe, comploturi, vrajă și mreje. Direct și cinstit, pe față. Război "curat", nu "hibrid". Ororile începutului de an. Și după cum începe, e doar începutul.
Ca să speri să scapi de un dictator să ajungi să te rogi de un altul... Oroare morală pură.
După modelul Rusia-Ucraina și Israel-Gaza, acum SUA-Venezuela? An Nou, atac nou?
Mi-am smuls azi, vorbind cu cineva care e momeală de adevăruri perfectă, incredibilă (adică un adevărat creator), unul despre mine ca traducător, care îmi place foarte mult: eu nu traduc, mă mut pentru o vreme cu cineva care îmi place, și locuim, așa, o vreme împreună. Pînă iese ceva întotdeauna în plus față de ceea ce e de ieșit. Mai banal poetic s-ar spune: drum împreună, o vreme. Eu prefer să spun: locuit, un loc împreună. Temporar, desigur. Dar putîndu-se repeta, cînd apare dorul. Traducător locuiește omul pe pămînt!