Mai e puțin

Între două perfuzii, îmi plăcea să stau pe malul lacului și să mă uit în zare. De fiecare dată speram să se așeze cineva lângă mine și să mai schimbăm vreo două-trei vorbe.
- Nu mai ai mult, se auzi o voce neplăcută din stânga mea.

M-am întors surprins să văd cine s-a așezat lângă mine, așa, pe nesimțite. Era chiar ea, Moartea. Exact așa cum mi-o imaginam: pelerină neagră, fața ascunsă într-o glugă mare, revărsată peste umeri. Coborâi privirea, de curiozitate, să văd cu ce se poate încălța o asemenea arătare. M-am abținut să nu râd, că speriat, nu știu de ce, dar nu eram. Purta niște opinci lucioase, păroase și negre.
- Din ce-s făcute opincile astea? o întrebai direct, că oricum nu mai aveam mare lucru de pierdut.
- Din pielea lui Anubis. Bătrânul șacal devenise hoț și arogant. La Judecata de Apoi începuse să ne ardă la cântar. Vrei să-ți povestesc în amănunt cum l-am spintecat cu asta și cum l-am jupuit mai apoi? întrebă însuflețită, arătând cu o gheară coroiată și neagră către coasă.
- Da, vreau. Simt nevoia de ceva înfricoșător în viața mea... sau în ce a mai rămas din ea.
- Păi, ți-am zis că mai e puțin. Da' nu-ți pare rău? Îmi place să se milogească muribunzii de mine.
- Nu.
- Mda. Nimic nu mai e cum a fost. Înainte, toți mă implorau, îmi săreau la picioare, îmi pupau veșmintele-mi întunecate. Unii chiar se gândeau să mă strângă de gât sau să-mi fure coasa, alții încercau să mă mituiască, să-mi dea nevasta, soacra sau chiar amanta, la schimb. Acum... vin, cosesc și plec. Chiar cred că mă plafonez.
- Simt o mică tristețe în glas. Vrei să vorbim despre asta?
- Ce, ești psiholog? întrebă ea surprinsă.
- Nu, dar am un IQ de 180 și te pot îndruma într-o direcție corectă.
- Da, mi s-a raportat asta, spuse scoțând de sub mantie un soi de papirus scris mărunt, verificând din nou informația.
- Deja știu ce problemă ai.
- Zău? Uimește-mă!
- Da. Dacă vrei să sperii lumea, trebuie să te emancipezi Ești perimată. Schimbă negrul cu alb impecabil, mănâncă bine să te îngrași, că ești piele și os, pune-ți gene și umflă-ți buzele. Renunță dracu' la opincile astea și ia niște converși roșii, dă-te cu parfum arăbesc. Coasa, te rog, s-o înlocuiești cu o seringă în care să fie un lichid roșu, infestat cu ceva mortal... găsești tu cu ce și numele sa fie neapărat japonez.
- Te iau asistentul meu personal, că-mi place viziunea ta. Vrei?
- Da.