Pe hârtie e simplu. Taburet, înălțimea picioarelor 50 cm. Ușor de împins. În pod, sub cârlig suntem la 300, minus cred 20, își alinie ea metrul textil de-a lungul feței, dar mai este nodul de sus 5 cm și bucla de jos, de trecut peste cap și de strâns imediat sub mandibulă, cam 57. Hm, poate totuși 60 cm pentru taburet, se iți pe vârfuri, și planifică un șut zdravăn. Și săpun, se spune, ridică din umeri, ca s-alunece nodul ușor. Cam atât. Cu teoria stau superb, practica am auzit, hohoti ea, că te omoară.
Răzvan Dițescu
La început n-a fost cuvântul. Și nici lumina. A fost o țeavă. Am înșurubat-o în gol și prin ea s-a scurs apa întâiului cer. Așa am făcut râurile; mările; ploaia ce cade peste cei drepți; și peste stricați. Eu, întâiul instalator. Apoi oamenii au început să ruginească lumea cu faptele lor. Am desfăcut racordul cerului. Am lăsat apa să curgă patruzeci de zile. Totul a devenit tăcere și lemn plutitor. Creez, desfac, inund. Răsucesc încă o dată cheia creației. Încerc iar și iar. Lume după lume. Dumnezeu sau Sisif?
Luchian Abel
Deodorant cu gust de afine, oglindă ca în Albă ca Zăpada dar tăcută, ceas de mână oprit la 3:15, busolă cu săgeata spre apus, set de tacâmuri aurite de tinichea din care lipsește furculița, revistă Avantaje din 1996 toamna cu rebus completat aiurea, geantă maronie din piele artificială de jder, ghilotină din lego folosită, set de baterii fără telecomandă, cutie de bomboane cubaneze cu nasturi, dacă îmi mai pui vreodată cheia reglabilă de 17 pentru robinete sub gioarsele tale îți dau cu ea-n cap.
