14.04.2026
Luchian Abel
Când l-au prins pictând polițiști mâncând cartofi pe fațada Secției 13, a reușit să fugă înainte să-și ia amendă pentru vandalism. Vandalism e când creezi sub cerul liber, artă când o faci între patru pereți. La fel ca sexul. Într-o noapte înstelată a pictat pe Catedrală un Iisus care învie o natură moartă cu bagheta magică. I se zicea van Gogh al străzilor dar nimeni nu-l știa la față. Și nici n-a apucat să-și facă autoportretul, că l-au găsit într-un lan de grâu cu corbi ciugulindu-i cadavrul.

Gladiola Chete
În fața unui tablou de Van Gogh, unii jură că văd ceasurile topite ale lui Dali și dau aprobator din cap, ca niște cunoscători. Vorbesc doct despre simboluri pe care nu le înțeleg, confundând emoția cu eticheta. Își etalează cultura ca pe un accesoriu, dar golul rămâne vizibil printre cuvinte pretențioase. Au urmat cursul de pe FB "cum să citești 10 cărți în 15 minute" și s-au întâlnit la galerie, căci printre cărți era și un album de artă. Acum pot înțelege plenar. Arta și cartea sunt complet neatinse. Nu le pasă.

Georgiana Gabriela Fodor
Am aflat că Theo se căsătorește, iar Paul m-a dezechilibrat complet, mi-am tăiat urechea neputând să-i tai gâtul, iar pentru o clipă am fost fericit. I-am dăruit-o Gabrielei. Dragostea cere sacrificii. În fața oglinzii, autoportretul îmi trasează liniile vieții în verde și tonuri de galben. În spatele meu, o pânză pe șevalet și un tablou japonez. Desigur, pe voi vă interesează doar bandajul urechii, nu misterul creației. Nu chinurile. Doar bolile. Priviți. Sunteți și voi acolo? Sunteți cu mine?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2026, grupul are 14.295 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus