Eram la Getty și admiram picturile când am văzut o fată că se apropie alergând. M-a prins în brațe și a șoptit: vă rog, domnule, ascundeți-mă. Am privit speriat în jur. Era marți și muzeul era aproape gol. Cum te cheamă? Lot, a murmurat. Vai, domnule, nu mai ezitați, vine tăvălug și ne va strivi. Cine, am întrebat foarte mirat. Ea a ridicat ochii purpurii și a răspuns limpede: viața. Am ridicat-o peste rama tabloului și a dispărut înăuntru. Publicul nu știe azi că între iriși stă ascunsă o fată.
Marius Stan
Se făcea că eram un iris singuratic, stânjenit, stânjenel. Era noapte și olandezul ăla nebun se uita la mine cu o privire înfricoșată și apoi mâzgălea ceva pe un șevalet mult prea mare. Și iar se uita și iar mâzgălea ca un apucat, disperat să prindă un pic de mov, de galben, de albastru. Mă simțeam jupuit de culori, jefuit de un tâlhar genial cu ochi sticloși care privea din ce mai rar către muritorul de mine și din ce în ce mai des către opera lui nemuritoare. Eram doar noi și cerul înstelat deasupra noastră.
Elena Mihaela Hristodorescu
S-au cunoscut într-un lan de floarea-soarelui. Ea cu mâinile crăpate, el cu pălărie. Ea, din casa de paie și bălegar; el - băiatul vecinului care plătea oameni cu ziua la câmp. Ea a rămas toată viața aspră și tăcută; el, permisiv și vesel. E ușor să fii bun când n-ai trăit greu, arunca mama ei cu obidă când îi călcau pragul de chirpici să-i ducă de-ale gurii. Nu le-a păsat și așa s-au iubit. Au avut copii, nepoți. Azi, pe mormintele lor flori galbene. Deasupra, noapte înstelată.
