Era în anul 2023 când Laurențiu Pleșa, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin din Timișoara, urca pe scena Teatrului Național din Timișoara pentru a primi cartea-trofeu a lui Ion Bitzan la Gala Premiilor UNITER. A primit, în numele teatrului, pe care îl conduce de peste 10 ani, Premiul special pentru contribuția remarcabilă la viața multiculturală a Timișoarei. Se afla alături de colegii manageri din celelalte teatre timișorene, premiate la rândul lor: Teatrul Național Mihai Eminescu, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely și Teatrul German de Stat. A fost un prilej, nu doar de emoție, ci de a-și exprima dorința ca teatrul pe care-l reprezintă, ca act artistic: teatrul de animație, teatrul pentru copii și tineret sau teatrul de păpuși, să fie recunoscut de întreaga breaslă teatrală, să fie luat în considerare, să fie premiat. Atunci a mulțumit echipei sale, pe care o reprezenta, publicului, dar și colegilor din celelalte teatre de păpuși, de animație din țară, subliniind că: "la noi în teatru, în acest tip de teatru de păpuși, de animație, pentru copii și tineret se muncește mult, frumos și cu drag, ca în teatrele pentru oameni mari. Și profit de această ocazie să spun: dragă UNITER, poate mai devreme sau mai târziu, nu vom face parte doar din invitații premiilor speciale, ci vom face parte din competiție, poate se va așeza o competiție dedicată și nouă."
Și primul pas pentru un premiu care scoate în lumina reflectoarelor, în atenția breslei, a criticilor de specialitate teatrul de animație, teatrul de păpuși, teatrul pentru copii și tineret, chiar dacă este un pas mic, s-a făcut în anul imediat următor.
Iată, ne aflăm în 2026, și printre nominalizații la Cel mai bun spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii se află Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin din Timișoara, cu spectacolul The Window, dramatizarea: Robert Copoț, Laurențiu Pleșa, David Zuazola, regia: David Zuazola, scenografia: David Zuazola și Attila Bajko, muzica: Lazar Novkov.
M-am bucurat pentru toți nominalizații la acest premiu și curiozitatea m-a împins să aflu mai multe despre acest spectacol, dar și despre ce au simțit la aflarea unei astfel de vești. Așa că i-am luat la întrebări pe protagoniștii acestui spectacol: actorii Robert Copoț și Laurențiu Pleșa, exact de Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii și Tineret, exact în ziua în care se pregăteau de o nouă premieră, așadar, o zi efervescentă, o zi plină de emoții.
Cristina Smadea: În primul rând, felicitări pentru nominalizare și pentru spectacol, care este unul deosebit, și La mulți ani! de Ziua Teatrului pentru Copii și Tineret. O să intru direct în subiect, știu că veți fi curând alături de colegii voștri pentru a-i susține la spectacolul-premieră Mica sirenă, iar pe tine, Laurențiu, te-am văzut prezent și la dezbaterea organizată la sediul UNITER pentru reactivarea UNIMA România. (nu intru în detalii). Așadar, cum ați pornit acest proiect, The Window? Știu că sunteți la a doua colaborare cu David Zuazola, un păpușar extrem de cunoscut și de apreciat pe plan mondial. Corect?
Laurențiu Pleșa: Da, da, suntem la a doua colaborare. Robert a fost protagonist și la primul spectacol realizat cu el, City of Lights. Pe David Zuazola l-am cunoscut în 2019, la Festivalul Impuls, organizat de Teatrul Țăndărică. Atunci am văzut spectacolul lui, The Game of Time, un spectacol superb. Și mi-am dorit mult să îl aduc în festivalul nostru. Atunci am stat de vorbă cu el și mi-a plăcut pasiunea cu care vorbea despre teatrul pe care îl făcea. Și l-am adus în festival, la început pentru un workshop. Apoi l-am invitat să creeze pentru noi și împreună cu noi un spectacol. Și așa a ieșit City of Lights.
C.S.: Și acest proiect, The Window, cum s-a declanșat, care a fost scânteia?
Robert Copoț: Scânteia a pornit de la noi, de la Laurențiu, de fapt. El, David, este foarte bun pe teatrul minimalist, pe care îl poți juca oriunde, pe care îl poți construi tu. Și ne-am dorit un spectacol care să poată călători și să fie înțeles oriunde.
L.P.: De fapt, povestea care stă la baza spectacolului am citit-o eu într-un almanah vechi, nici nu mai știu de prin ce an. Și am împărtășit-o cu David și cu Robert. Și fiecare a venit cu câte o idee. Așa, propriu-zis, am conceput scenariul. Am stat mult de vorbă până am fixat personajele și cum să fie ele.
C.S.: Trebuie să precizăm că vorbim despre două personaje, unul tânăr, care ajunge, în urma unui accident de mașină, imobilizat la pat, cu picioarele amputate de la genunchi, și unul bătrân, care se mișcă cu greu, care are suferințele vârstei. Dar bătrânul înțelege suferința și incapacitatea imediată a tânărului de a-și accepta condiția fizică, și îi oferă, ca să îl ajute cumva, povești, pe care, s-ar înțelege că le vede de la fereastra sa.
L.P.: Da, am vrut să-i dăm bătrânului bunătatea și tânărului un soi de "răutate", din cauza suferinței prin care trecuse, incapabil să accepte ceea ce i s-a întâmplat.
R.C.: Povestea duce puțin și în altă parte. Sunt probleme cotidiene și, chiar dacă ești bolnav, chiar dacă ai dureri, tot mai ai o licărire de speranță.
C.S.: Și constructul acestui spectacol, scenografia, ați gândit-o tot împreună?
R.C.: Am gândit ca povestea să se desfășoare în două planuri. Un plan scenic, rotativ, ca un bumerang. Fiind un spectacol non-verbal, trebuia să putem transmite prin păpuși și prin atitudinea lor. Un plan era cel real, salonul de spital, celălalt era planul imaginar, povestea pe care o crea bătrânul pentru tânăr, cu personajele inventate de el.
L.P.: Decorul e construit de Attila (Bajko), colegul nostru, iar construcția păpușilor care reprezintă cele două personaje principale de un păpușar din Szeged. Și ideea mea a fost ca cele două păpuși, pe care le mânuim, să ia chipul nostru.
R.C.: Și așa, cumva, am ajuns să ne mânuim pe noi doi într-o poveste de viață și de moarte.
C.S.: Da, am văzut că păpușile au chipul vostru, ca și cum v-ați dubla acolo, ar fi o prelungire a voastră, așa cum este păpușa în mâinile unui păpușar, dar nu doar o întruchipare a unui personaj oarecare, ci chiar voi, oameni și păpuși într-unul.
L.P.: David a intervenit în zona aceea de imaginar foarte mult.
C.S.: Sar acum, așa abrupto, la o altă întrebare: cum ați reacționat când ați văzut nominalizările? Ce v-a venit în minte prima dată? Ce ați simțit?
L.P.: Mai mult decât fericit! Surprins, dar fericit!
R.C.: Foarte fericiți, clar! Nu știu dacă este cel mai bun spectacol, ca să ia premiul, dar ne-a surprins, ne-a bucurat. Zuazola ne-a zis că o să vedem noi, că unde vom merge cu spectacolul ăsta vom fi aplaudați, vom câștiga premii... Și, până la această nominalizare am luat mai multe premii cu acest spectacol:
Premiul pentru cea mai bună regie - David Zuazola
Premiul special pentru identitate vizuală - David Zuazola și Bajko Attila
Premiul special pentru muzică - Lazar Novkov
Premiu special pentru animație colectivă / mânuire păpuși - Robert Copoț și Laurențiu Pleșa,
toate obținute la Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii Igor Madžirov 2025, desfășurat la Skopje, Macedonia. Deci, nu ne-a spus că vom lua premiul UNITER, dar ne-a spus că o să fie bine, vom avea succes și că o să ne bucurăm de el. Și chiar ne bucurăm!
C.S.: Asta contează foarte mult. Asta înseamnă că el a avut deplină încredere în voi.
L.P.: El este conștient tot timpul de arta lui. Spectacolele sale au luat premii pe la festivaluri.
R.C.: Are un stil minimalist, simplu. Toată lumea se miră că o cârpă, legată cu două ațe, poate să transmită, să spună ceva. Și chiar dacă se întâmplă ceva cu păpușa în spectacol, o repară atunci, găsește soluția. E de neoprit. Are capacitatea de a improviza, de a continua spectacolul, fără a denatura povestea, în caz că apare ceva neprevăzut. Și astfel ne-a insuflat și nouă un fel de siguranță. Nimeni nu știe, de fapt, cum ar trebui să fie, chiar dacă e ceva diferit față de reprezentația anterioară.
C.S.: Păi, este efemeritatea și inefabilul teatrului. Și cu siguranță el știe și înțelege asta.
C.S.: Voi, amândoi, sunteți absolvenți de teatru dramatic sau de teatru de animație?
L.P. & R.C.: De teatru dramatic. Dar toți ne-am specializat la locul de muncă.
L.P.: Din 1999, de când sunt eu în teatrul acesta, am avut doar două actrițe specializate pe teatrul de păpuși, chiar dacă, la un moment dat a fost teatrul de păpuși. Ulterior s-a transformat în teatru pentru copii și tineret. Cuța Gornic, vestita Cuța, este veterana noastră la păpușărie... Dar sunt mult mai mulți pe care ar trebui să-i amintim și să îi onorăm pentru arta lor.
C.S.: Aici cred că a fost dificil să mânuiți păpuși de dimensiuni mici, care nu s-au regăsit până acum în spectacolele voastre.
L.P.: A fost cu muncă. Da.
C.S.: Și publicul, cum a reacționat publicul la poveste?
R.C.: Aici chiar trebuie să-ți spunem, sună așa anecdotic. Au venit vreo 70 de elevi de liceu. Foarte gălăgioși la început, astfel că am simțit nevoia să ne oprim și să îi rugăm fie să facă liniște, fie să părăsească sala de spectacol. Poate de rușine, poate că nu puteau pleca pur și simplu, au rămas, dar la final au fost lacrimi, au fost scuze, au fost felicitări. A fost surprinzător pentru ei că păpușa poate să transmit atât de multă emoție și povestea poate fi atât de ușor de înțeles.
C.S.: Lui David i-ați spus de această nominalizare? Ce a spus?
L.P.: Da, da, i-am spus. Ne-a dorit succes și că o să fie bine și, indiferent de ce va fi, noi să mergem mai departe.
C.S.: Și eu vă doresc succes și, orice ar fi, să mergeți mai departe! Puțin cât am stat de vorbă cu David Zuazola am înțeles că este acel tip de artist pentru care arta sa este totul. Pasiune totală, împinsă, poate, la extrem. Dar întâlnirea cu un astfel de artist, nu poate să fie, dincolo de scoaterea din zona de confort, decât de bun augur și de învățătură. Dovadă, iată, această nominalizare.
Spectacolul The Window este un spectacol în care posibilul se confruntă cu imposibilul, în care speranța există, dar avem nevoie să credem în ea, în puterea imaginației, în puterea iubirii chiar, pentru a merge mai departe, oricât de greu și de urât ni se pare la momentul respectiv.
Tinerețea poate fi inutilă dacă nu găsești forță și credință, bătrânețea vine cu poveste, cu multă poveste, cu rădăcini adânci, ce-și iau seva din amintiri, din dorințe, din alte povești, pe care copilul din noi le-a citit, le-a ascultat, le-a creat. Și niciun zid, nicio falsă fereastră nu poate opri povestea.
Imaginea dezolantă a unui oraș decrepit, a unui spital scorojit doare, mai ales când tu ai ajuns într-o anume incapacitate. Te poate doborî. Depinde de fiecare să spere, cu ajutorul imaginației, la o lume mai bună, mai veselă, mai cum vrea fiecare.
The Window este o meditație vizuală și emoționantă despre fragilitatea percepției, nevoia de sens, și dorul profund după lumină - chiar și acolo unde nu pare să mai existe nicio fereastră.
Le mulțumesc actorilor-mânuitori Robert Copoț și Laurenția Pleșa pentru că au acceptat să-mi împărtășească bucuria, experiența unui astfel de spectacol.
Succes, tuturor, zic! Și, dacă ajungeți prin Timișoara, nu ezitați să descoperiți universul poveștilor lui Merlin.
The Window
Regie artistică: David Zuazola (Spania)
Dramatizare: Robert Copoț, Laurențiu Pleșa, David Zuazola
Scenografie: David Zuazola, Attila Bajko
Muzica: Lazar Novkov (Serbia)
Distribuție: Robert Copoț, Laurențiu Pleșa
Spectacol produs de Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara
(foto: Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara)