Am ajuns și eu prima dată la un muzeu de artă. Prima și ultima dată. Mi-a plăcut, dar acum am o problemă. La un moment dat au început să mă doară picioarele și alergam după bănci. Am văzut multe peisaje, iepuri morți lângă fructe și nuci, sfinți și multe Fecioare. Am ajuns într-o sală unde erau multe lanuri de Floarea-soarelui și nori spiralați. Soarele strălucea. Cerul era de un albastru electric. M-am apropiat de tablou. Nu știu ce s-a întâmplat, dar am intrat acolo și acum nu mai știu să ies.
Vero Anttheia Teodoru
Dragă Gauguin, astăzi am pictat dormitorul meu de care mi-e dor și care după cum știi nu are nimic spectaculos. Oglinda cu ramă neagră de lângă ușă vorbește. Mi-ar plăcea să vezi și tu tabloul cu nuanțele astea terne aplicate în straturi groase. M-am gândit dacă să adaug o siluetă pe scaun sau pe pat, n-am făcut-o. Am să mai încerc o variantă zilele următoare. Când nu pictez număr stelele cu ochii în fereastră. Mă întrerupe personalul când intră cu medicamentele apoi o iau de la capăt. Saint-Rémy, 1889.
Iulia Stavre
Deschid ochii grei, vântul înfioară perdeaua de la fereastra salonului și dimineața intră nonșalant. Dincolo de grilaj, parfumul chiparoșilor învăluie câmpul gata să-și ofere tributul. Clanța se mișcă haotic, ușa nu se deschide niciodată. Prizonier, în labirintul dintre ureche și gânduri, mă zbat, un pește cu aripi, pe cerul unei nopți înstelate. Floarea soarelui cu o atitudine de prințesă, coboară din vaza de pe masa de lemn scrijelit, se așază pe marginea patului și îmi introduce în ochi o croșetă.
