Nebunul cu ochii deschiși. Nebunul cu ochii larg deschiși. Privește spre mine. Prin mine. Undeva departe în spatele meu. Vede ceva ce eu nu văd. Știe ceva ce eu nu știu. Fața lui e împietrită de groază. Buzele lui livide rânjesc căscate. Hainele atârnă neîngrijite pe trupul străin. Ochii lui larg deschiși. Care parcă văd pentru prima dată. Mâna lui uscată. Se ridică încet spre mine. Arătătorul lui tremurând. Se apropie de arătătorul meu tremurând. Și se ating deoparte și de alta a oglinzii reci.
Radu Gramatovici
Nu se așteptase. Chiar nu se așteptase deloc ca în acel magazin prăfuit de vechituri să găsească un Van Gogh. Pe furiș, l-a studiat pe proprietar, un chinez mic și fără vârstă: sigur nu știa ce are la vânzare. De altfel, nici nu știa cât să ceară: cât vreți dumneavoastră, i-a spus și apoi a strecurat printre dinți ceva despre o bătrână și o faptă bună. Clientul s-a retras într-un colț și a mai căutat o dată pe net. Ce chilipir. Doar ce a închis ușa în urma lui și chinezul s-a aplecat să scoată altul de sub tejghea.
Ana Maria Dobre-Nir
Știi tu, Vasile, lumea nu e doar despre flori și ceruri înstelate. E și despre oameni necăjiți, care n-au timp să se bucure de ele. Ilie vorbea apăsat, cu ochii în masă. Mâinile lui, aspre și crăpate, stăteau nemișcate lângă farfurie. Lampa cobora o lumină gălbuie peste chipurile obosite. Aburul cartofilor se ridica greu, amestecat cu miros de pământ. Tu vrei să-ți vinzi calul, ca să-i mai oferi un an Ioanei. Vasile a dat din cap, fără vorbă. Poate o să-l vinzi, a mai zis Ilie, rar. Și poate atât ți-e dat.
