Se pare că unul dintre efectele prezenţei unui regizor de teatru la conducerea Operetei - Răzvan Dincă - este cel care ţine de parametrul vizual, în mod evident "praful fiind şters » de pe producţiile acesteia din care am putut vedea secvenţe în spectacolul inaugural.
Urmărind premierele acestui sezon ne vom putea lămuri dacă riscurile acestei operaţiuni vor fi mai mari decât beneficiile. Oricum, ambiţiile sunt foarte mari şi se vor concretiza, se pare, în organizarea de către Teatrul de Operetă « Ion Dacian » a unui Festival de Operetă şi Musical, în iunie, când vor putea fi văzuţi la Bucureşti invitaţi de la Teatrul de Operetă din Budapesta, Teatrul Dramatic Iaroslav (Rusia), Teatrul Naţional de Operetă din Kiev şi Teatrul Naţional din Suedia. Şi tot în acest an, sunt anunţate numeroase premiere, trei dintre ele numai în luna februarie: Dragostea celor trei portocale, o comedie muzicală de Cristian Pepino, Cabaret, montat de Beatrice Rancea (din care publicul spectacolului inaugural a şi putut vedea un fragment la ieşirea din sală) şi Urban Kiss de Răzvan Mazilu. Tot în această stagiune, se vor monta la Operetă Lliliacul în regia lui Răzvan Dincă, Văduva Veselă în regia lui Attila Beres din Ungaria şi My fair lady în regia lui Ion Caramitru.
Revenind la spectacolul de redeschidere a Sălii Studio a Teatrului Naţional (puternic afectată de un incendiu în urmă cu trei ani), acesta a încercat să ofere câte ceva din tot ce are Opereta mai bun la această oră. Dacă despre cor, de exemplu, nu putem spune prea multe lucruri bune, orchestra condusă de Lucian Vlădescu şi Emil Maxim s-a aflat într-o formă remarcabilă, iar dacă prezentatorii Crina Matei şi George Călin au stârnit destule zâmbete condescendente, baletul şi solişti dintre care îi amintim pe Bianca Ionescu, Alfredo Pascu, Doina Scripcaru, Ştefan Popov, Daniela Vlădescu, Silvia Şohterus, Gabriela Daha au lăsat o impresie extrem de plăcută.
Totuşi, în mod clar cele mai apreciate momente au fost cele care în principiu nu au legătură cu opereta şi ne referim la prezenţele invitaţilor de onoare ai spectacolului: pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu. Horia Mihail a inaugurat noul pian Bosendorfer al Operetei, apărând în scenă înconjurat de artificii şi de... balerine, iar Alexandru Tomescu a fost aplaudat aproape la fel de călduros ca şi mult mediatizata sa vioară Stradivarius.
Ideea de a face eveniment din orice este salutară pentru viitorul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" şi poate că acest fenomen ar trebui generalizat în cazul tuturor tipurilor de artă a spectacolului sau formă de comunicare aflate în pericol de a dispărea prin lipsă de audienţă. Repet, nu cunosc exact riscurile şi costurile (nu neapărat cele cuantificabile în lei sau euro) pe care le comportă această operaţiune de "lifting" asupra Operetei bucureştene, dar în lipsa ei, despre acest subiect am fi găsit tot mai rar notiţe de 2-3 rânduri în publicaţiile cu tiraj confidenţial. Pe când acum, o simplă căutare pe internet ne poate demonstra că despre acest subiect se vorbeşte în cele mai diverse contexte.
Şi în fond, dacă e bal, bal să fie...