Motivul? Este unul singur. Am avea mare nevoie şi noi de asemenea spectacole. Încă de la primul contact cu obiectul pe care cu prietenie mi l-a trimis pianistul, muzicianul, artistul, Paul Staicu de la Paris, oraşul în care-şi desfăşoară jucăuşa şi prodigioasa activitate de aproape douăzeci de ani, am simţit - datorită aspectului vizual şi al titlului simplu şi scris cu corp mare - că am venit în contact cu o Idee. De pe coperta întâi, din fundalul roşu aprins, se detaşează căutătura revoltată, dezaprobatoare, pătimaşă, în sfârşit... diferită, a doi muzicieni: pianistul Paul Staicu şi violoncelistul Laurent Cirade, sugerând ideea de Duel - titlul albumului, al show-lui, al ideii.
"Ei bine, doamnelor şi domnilor, gata! Văzută de noi, situaţia a devenit mult prea gravă şi falsă, aşa că ea nu mai poate fi tratată cu seriozitate", par să transmită - nu doar de pe copertă - cei doi muzicieni. Ceea ce urmează însă, depăşeşte orice închipuire. O imersiune în dimensiunea ludică a actului interpretativ, provocată şi susţinută cu virtuozitate, talent şi bun gust, pusă sub semnul ideilor clocotitoare ale celor doi virtuozi într-ale muzicii, indiferent de gen. Cele nouăsprezece numere ale spectacolului te poartă - inutil să spun că nu simţi când trec cele o sută de minute ale show-ului - prin impresionişti, neoclasici sau romantici (Satie, Stravinski, Prokofiev, Bizet sau Fauré), world music, jazz, muzică de film sau folclor românesc - de altfel Paul Staicu îşi susţine partitura dramatică în româneşte, spre deliciul publicului (francez), care la momentul filmării show-ului a umplut până la refuz sala de la Comédie de Champs Elysées - jonglând cu parafrazele, demitizările, aluziile, trecerile imprevizibile sau jucându-se pur şi simplu.
Fiind un lucru bine făcut, bineînţeles că cei doi nu sunt singuri în această producţie, unde regia este semnată de Agnes Boury, scenariul reprezintă opera colectivă a lui Laurent Cirade, Agnès Boury, Paul Staicu şi Richard Hyung - Ki Joo, semnătura finală de realizator fiind dată de Sébastien Cirade. La superlativ se situează, de asemenea, şi filmarea spectacolului, montajul, captarea şi mixajul sonor.
Cei doi sunt simultan excepţionali muzicieni, parteneri, actori, adversari, prieteni şi, deloc în ultimul rând, muzicieni profunzi. Pentru că aşa cum stă bine unei destăinuiri, ea râde de ceea ce nu poate plânge. Elegia de Fauré interpretată dintr-o dată cu toată fervoarea clocotitoare a tragismului romantic al partiturii, smulge uralele publicului care fusese cu doar câteva clipe în urmă purtat pe teritorii fără de limită ale umorului.
Ceea ce este însă cu adevărat minunat, este că, teoretic, dar nu numai, acest DVD şi mai ales acest spectacol ar putea fi adus şi la noi. Cu siguranţă spectacolul ar avea un succes teribil pe scena oricărui teatru din centru, iar DVD-ul în orice librărie, fie ea Cărtureşti sau nu.
Aviz aducătorilor de cultură interesaţi de produse mai puţin la îndemână decât baletul clasic cu Teatrul Balşoi din Moscova.