Nu știu ce-aveau cu mine, da' io-i salutam pe toți, 'ai noroc, Fane, să trăiești, Bibane, în fiecare dimineață când învârteam regulamentar moțul de la bască prin turnicheții Fabricii de pluguri și obuze, venit să umplu guri și minți obtuze cu multilateral avânt, ca șef de brigadă. Artistică, cerusem eu, de producție, mă contracaraseră ei. Meserie, te halesc, le-am răspuns, tras la răspundere ș-un pic la măsea. Ce faci, to'ar'șu, îți arde de șarade? Ș-ar ardeee, am zis eu în ședința de partid și de stat, bine merçi.
Sanda Vaideș
Sir se întorcea fix la aceeași oră de la Clubul White's, unde împreună cu alți aristocrați din elita Marii Britanii, dezbătea cu responsabilitate și demnitate problemele Imperiului și ale Lumii. Pe trăsăturile lui serioase ca turnate în ceară, abia se putea citi profunzimea gîndurilor grele și importante. Înmîna redingota, melonul și bastonul din lemn de pin australian servitorului, apoi făcea un semn din mînă și majordomul personal apărea ca un fum, cu un pahar de Amontillado: John, gîdilă-mă.
Camelia-Monica Pătru
apoi mi-am făcut cont de Facebook și m-a luat valul: inimioare în stânga și-n dreapta, pupici peste pupici culmea, primiți înapoi. Ego-ul cât casa. Ce dacă eram însurat, le umpleam diminețile și serile cu emoticoane pline de emoție, de parcă lucram voluntar la fabrica de iubire. Mi-a crescut inima ca gâscanului pe bătătură, defilam semeț pe wall-uri și miroseam puicuțe ușor de prins. Finalul? M-a părăsit amanta. Cică nu e compatibilă cu pagina mea. Nu mai sunt nici eu, după ce m-a șters elegant.
