Eram un gândac de Colorado serios, la locul lui. Ieșeam dimineața cu familia, mâncam o frunză de cartof, treceam la alta, apoi la alta. De când am tras pe nas praful alb de-l aruncă fermierii din avion, Bacillus Thuringiensis Tenebrionis, simt că am căpătat puteri înzecite. Parcă sunt un uliu, zău. Zici că mi-a luat Dumnezeu mințile. Pe lângă faptul că am trecut la ardei, gogoșari, ba chiar și la pepeni, am căpătat un curaj nebun să mă dau și la puicuțele din curți. Bine, când nu e cocoșu acasă.
Paula Butnariu-Bompa
Începusem să trăiesc singur, în liniște, cu mici perturbări pe care nu le băgam în seamă. Nu știu cum, deodată, totul s-a schimbat. Oamenii roiau în jurul meu și toată agitația lor mă încorda. Încercam să înțeleg ce vor, de ce unii mă îmbrățișau excesiv, de ce alții, de câte ori mă vedeau, se strâmbau, se prosteau și spuneau cuvinte de neînțeles. Erau câțiva care mă speriau de-a dreptul. Vă spun, nu era nimic de râs. Iar eu mă aflam în imposibilitatea de a exprima aceste gânduri. E foarte greu să fii bebeluș.
Răzvan Dițescu
Credeam că viața-i doar o succesiune de sarcini. Iar sensul se câștigă doar prin disciplină. Un bătrân mi-a spus într-o zi că oamenii nu-s făcuți să înțeleagă totul; ci să trăiască. Am râs de el atunci. Într-o zi, obosit, m-am așezat pe o bancă. Un copil încerca să prindă o frunză purtată de vânt și, deși nu izbutea, râdea. M-am gândit că poate că nu reușita te face fericit, ci strădania. Acum, rătăcesc mai des și trăiesc mai mult. Ciudat. Doar când am renunțat la control, lucrurile au început să se așeze.
