Circul lu' Buzea
Alex Ghearasămescu
Alex Ghearasămescu
Circul lui Buzea. Nu aveam tată când am văzut afișul care anunța că trupa primește pe oricine. "Își așteaptă frații și surorile orfani să își întregească familia. Nu știam să fac diferența între oricine și cineva pe vremea aia. Acum știu. Eu sunt un oricine. Dar toți care erau acolo și care încă sunt căci nici unul nu a plecat voiam să devenim un cineva. Există totuși o legendă cu o anume Hamamoto sau ceva de genul, pe care Buzea a făcut-o cineva. Evident, doar o altă spoială să ia ochii. Cineva este ea, dar nu Buzea a făcut-o, ci fesele alea perfect rotunde au făcut-o cineva. Fesele și faptul că putea înghiți și un anaconda. A dat aplauzele unor țânci de zece, doișpe ani pe contul de onlyfans și câteva sute de mii de followeri. Nu vorbim despre asta. Buzea nu duce. Mă rog, ar duce dacă l-ar ține ficatul să mai bea câteva beri. Nici el nu mai e cea fost.
În fine, hai să-ți prezint trupa. Hai, că nu vreau să te sperii așa de la început. Practic, nu e nimeni de care să te temi și când spun nimeni, chiar asta suntem aici. Nimeni. Doar niște suflete pribege mereu pe drum. Doar, doar om ajunge acolo. Unde? Dracu știe! Până atunci ne punem fiecare masca pe figură și ieșim să cerșim aplauze. Firește am putea ieși și fără machiaj, căci nu e nimeni în spatele lui, dar măcar așa suntem un cineva. Uite! Eu spre exemplu sunt doctorul. Dar doar o dată pe seară, mă rog, pe reprezentație. Și nu, nu pot fi altcineva. Am încercat să fiu și clovnul, dar lui Buzea nu i-a plăcut ideea cu doi clovni. Înțelegi? El e cineva, de fapt e singurul de aici care e cineva. De asta îi și spune Circul lui Buzea, noi ceilalți suntem în căutare... sau așteptare, naiba știe care mai e diferența.
Hai cu mine să-ți zic și de restul. Uite, în cabinele din spate stau zburătorii. Lui îi spunem columnul, dar e vai de el acum. A căzut în urmă cu doi ani și de atunci face cam același lucru. Asta o supără pe partenera lui. Ai văzut-o când ai intrat. Tipa cu ochelari și atitudine de leu în cușcă. Să stai departe de ea, mă auzi?! E chiar dată dracului. Mă rog, ești prea mic ca să îți spun mai multe, dar până la urmă așa devenim cu toții când stăm închiși în lipsă. Că e un partener sau că ne lipsește un nume de familie toți ajungem ca un leu în cușcă. Ești băiat deștept, te prinzi tu până la urmă.
Bun. Aici, pe stânga, o altă poveste. E statuia noastră. De fapt, acum nu mai e statuie ci copac. Stă nemișcată cu orele. Și-a rupt odată un picior și de atunci nu mai mișcă. Bine, de unduit și dat în bărci se dă. Dar dacă o vezi, poate sta ca o scândură două ceasuri. Agață copiii flori, petale și ghirlande de ea. Îi place să fie împodobită ca bradul de crăciun. Sau... mă rog, ca pomul de înmormântare. Și uite așa o plimbă columnul pe scenă de turbează leoaica. Nu-ți face griji, te prinzi tu cum stă treaba cu fiecare. O să vezi că și Buzea e horticultor din când în când, dar doar când e sezonul. Știu că nu înțelegi, dar ești încă prea necopt acum ca să îți spun dintr-astea.
Bun, aici unde scrie nu deranja stau două iele. Femei singure și blânde. Ele lucrează împreună. Nimic spectaculos, dar puștilor le place. Iar lui Buzea îi place când sala e plină de puști. Ăștia vor mereu câte ceva în plus iar asta înseamnă bani. Părinții nu refuză niciodată. Bine, doar dacă nu sunt ca ai tăi sau ca ai mei, atunci ne refuză cu totul.
Hei! Nu pișa ochii, auzi! Asta e, acum ne ai pe noi. Cum ziceam. În capăt stau ciudații. Unul e clovn. Mă rog, nici el nu știe când e. Iar celălalt se îngrijea înainte de feline pe când aveam voie cu o animale, acum doar tace doct. Ți-am spus, fără un nume aici, toți încercăm să fim cineva. Până atunci aparținem lui Buzea și încercăm diferite machiaje, mă auzi!
Bun, acum că îi cunoști pe aproape toți, tre' să îți găsim un loc. Dar nu uita, ăsta e doar un fragment din viața ta, da!
***
Cam așa a fost adolescența mea. Și asta... a fost prima conversație pe care am avut-o cu doctorul. S-a prăpădit săracul imediat la scurtă vreme. Dar atunci aveam un acoperiș asupra capului, o familie mare, dar nici un nume. Acum toți îmi spun Pîrvu, adică primul născut. Până la urmă, scrisul m-a ajutat să ies din Circul lu' Buzea chiar dacă nu aveam fesele rotunde și ferme.