Yuka Brevi
Într-una din zile, poștașul îmi bătu la ușă. Hei, salutai eu cu veselie, că nu-mi mai deranjase nimeni singurătatea de ceva timp. Îmi dădu un plic și-mi ceru o semnătură. Toată viața mi-am imaginat ce fericit ești în clipa în care, fără să faci nimic și fără nici măcar să meriți, te pomenești cu o moștenire importantă. Primisem un loc de veci în Bellu, de la mă-sa lu' ta-su, de care n-auzisem niciodată. E drept, nu este în primele rânduri, lângă Take, dar nu ne despart decât vreo 200 de metri și-o curbă la dreapta.
Cristian Nedelcu
Auzind de sinuciderea domnului U. vecinilor nu le-a venit să creadă. În plus, îl văzuseră zilnic îngrijindu-și porumbeii. Erau siguri că nu ar fi fost în stare să-i otrăvească. Dar scrisoarea găsită de criminaliști dovedea clar suicidul. În ziua înmormântării, cei patru bărbați ce cărau sicriul au fost mirați de cât de ușor era. Cu 200 de metri înainte de intrarea în cimitir, dricul a virat brusc dreapta, iar capacul sicriului s-a deschis. Zeci de porumbei și-au luat zborul lăsând coșciugul gol.
Dorin Vasile
Nici nu se luminase când ne-am pornit pe dealul Gărânei. Frăție și cu mine împingeam rabla, bătrânu mișca de volan. După o veșnicie am ajuns la un Peco. Nema benzină. M-a bușit râsu. Sau plânsu, parcă. Faceți dreapta mai încolo, că mai găsiți voi ceva, ne-au spus. Așa am făcut. Degeaba. Niciun Peco. Zero. Când colo, în romanul lu careva, Frăție își dă cu părerea că am tras-o de fapt la stânga și am dat de benzină. Fals. Și nici nu-l scuza cu e ficțiune, vere.
Să mă lase cu ficțiunea. Măcar la vale a curs ca unsă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2026, grupul are 14.295 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
