27.04.2026
Andreea Marza
Totul sau nimic, înțelesu-m-ai? Ori beau toată sticla, ori nu mă ating de ea. Ori mănânc toată oala, ori fac post negru. Nu există juma' de măsură la mine. Io nu-s din ăla să schelălăie de frică și să lase de la el. Mie să nu-mi zică nimenea ce să fac. Io știu ulițele ca pe Tatăl nostru. Nu vii tu, acuma, mare deștept de la oraș, să-mi pui mie Gugăl Mops. Că io ajung acasă, chiar de-s beat. Auzi și tu, cică virați. Eu mă sucesc, că nu-s camion. Și dacă pui, să nu aibă voce de muiere, că tare mă enervează. Fac urât.

Horațiu Dudău
Eu, la volan, am fost un om pozitiv. Dovadă sunt amenzile și șpaga. Însă mă enervam repede, când cei din față mă enervau. Soția a urmat, în locul meu, niște cursuri, un fel de bere fără alcool și a descoperit că gândesc negativ și atrag nenorociri. De-o vreme, nici nu mai apuc să casc gura, că deja urlă la mine și-mi zice să tac, să nu atrag ceva. Așa că, atunci când gps-ul a zis la dreapta, eu am făcut stânga, gard, pom, coteț, perete, om la masă, pe care l-am întrebat, calm, dacă e genul care gândește negativ.

Andra Toropoc
Sunt antrenor și la sală vin cucoane chitite să-și pregătească trupurile pentru vară. Cu ifose, ocupă bicicletele însă dau apatice din picioare. Hai, cu talent, e momentul să arătați forță, le stimulez bătând din palme. Și le bag în viteză: accelerează, nu te opri, ne ocupăm și de talie, răsucim la stânga, acum la dreapta, repede. Săracele mă ascultă, pedalează frenetic și se-apleacă haotic în toate părțile, dar mușchii le cedează și cad grămadă lângă aparat. Și-s năuce când le zic hopa-sus, ai ajuns la destinație.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2026, grupul are 14.295 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus