Adina Drag
Iaco a iubit mereu pădurea și munții, dar cel mai mult femeile care duc o viață desfrânată. Tocmai pentru că majoritatea acuzațiilor de viață desfrânată aduse de muritori la adresa acestor domnițe nu însemnau decât o propagandă ieftină, menită să le discrediteze. Cea mai dragă îi era Ideea. Desigur că ajunsese și la urechile lui că ar fi participat la un maraton sexual cu o prostituată celebră. Doar că Ideea nu era acasă în joia aia, astfel că, după câțiva pași buni, a cotit spre casa Iosefinei.
Vero Anttheia Teodoru
Aud GPS-ul: destinația dumneavoastră se află în dreapta. O groapă imensă se desfășura tăcută sub ochii mei, în ea un excavator galben de jucărie stătea neclintit. Am privit-o îndelung ca pe o operă de artă, am coborât din mașină și am luat-o încet la picior întrebând din om în om ceea ce căutam. Fiecare răspuns era unic, direcționându-mă pe altă cale. Un domn cu barbă și cu ochi de o culoare ciudată mi-a spus misterios: mai aveți două sute de metri și găsiți. Când să-i mulțumesc dispăruse. Definitiv.
Aurelian Țolescu
O șoferiță excepțională. Cea mai bună din câte am cunoscut. Pasionată și cu o disponibilitate deosebită de a face drumuri la ore nepotrivite. Cu o vedere periferică uimitoare, sesizează detalii în lateral mult mai rapid decât alt șofer. Nu a avut niciodată vreun incident cu mașina în 30 de ani de când are permis. Orice fel de parcare o face dintr-o singură mișcare, cu roțile directoare fluturând continuu. Dar, nimeni nu-i perfect. La drum, dacă-i spui să facă dreapta, semnalizează stânga. NU, cealaltă dreapta.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2026, grupul are 14.295 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
